Un pochito Perico Almodóvar

Singurul lucru memorabil e un autoportret al lui Lucian Freud care se vede într-o secvență de început preț de vreo 25 de secunde. Iar asta ridică mari probleme de veridicitate. Nu mai pun că lucrarea e una foarte cunoscută. E o pictură din 1985 care prefigurează stilul celei mai bune perioade a pictorului britanic: lumina care nu încălzește, ci îngheață, citatul clasic, asimetria, dubla indecență a pielii goale și imperfecte. În plus, vom pretinde că nu știm că opera se află într-o colecție din Irlanda și că nu există mai multe variante ale acesteia.

Deci: Lucian Freud 1985, lucrare celebră. Rezultă o estimare minimă între 30 și 55 de milioane de euro. De unde putea să aibă suma aceasta o profesoară care nu a practicat de zeci de ani, văduvă a unui pescar și fiică a unui fermier? 

Sigur, există unele deosebiri între o cronică de film și o anchetă a Agenției Naționale de Integritate. Dar, chiar ținând cont de aceste diferențe, întrebarea rămâne: ce făcea Freud în acest film? Nimic din așa-zisul expresionism al lui Lucian Freud nu transpare în filmul lui Almodovar, nici în culori, nici în scenariu, nici în compoziția cadrelor. În film, totul e convențional, supra-egoul e a-tot-triumfător, oamenii se conformează sau întreprind efortul de a o face; la un moment, eroina principală are o cădere nervoasă, o lungă perioadă de muțenie, dar nici acest catabasis nu duce vreundeva, la un distilat de sine, ci tot la nevoi sociale și impulsuri integratorii.

Știu, i-am încurcat pe cei doi Freud, pe Lucian cu Sigmund, pe nepot cu bunicul său. Dar am făcut-o numai în măsura în care și Lucian, și Almodovar fac adesea trimiteri la psihanaliză, în unele cazuri construiesc opere întregi pe aceasta. Însă nu prea e vorba despre acest film, ci despre Almodovar în genere. Precedenta sa producție, Pielea pe care o locuiesc, sau Volver, sau capodopera Hable con ella, toate pierd enorm dacă îl scoți pe Freud din ecuația interpretării.