„De veghe în lanul de ocară”. Noua haiducie semiotică

O tehnică de tip „culture jamming” – derivată din recunoaşterea şi anularea simbolică a unei asimetrii a puterii în cazul protestelor civile – nu numai că serveşte unui grup aflat sub dominaţie, pentru ca el să se facă mai bine auzit, dar îl şi identifică pe acesta, prin fabricarea unor sensuri şi semne proprii. Practica nu e nouă, fiind impusă de activismul de stânga al deceniului al şaptelea din secolul trecut. Opţiunea pentru referinţele culturale, literare chiar, a multor sloganuri a fost încărcată cu un dublu rol: să obţină un zgomot care să se suprapună comunicării oficiale şi să diferenţieze subcultura originară a segmentului protestatar. În linii mari, se recunoaşte aici tehnica parodiei culturale folosită în mişcările de stradă ale anilor ’60. O astfel de comunicare de tip „culture hacking” se bazează pe două componente: cea semiotică, cu rol de recunoaştere, şi cea paradoxală, cu rol de atenţionare asupra abaterii. În sloganuri de tip „De veghe în lanul de ocară”, sau „Cannot install democracy please remove PSD and try again”, folosirea tehnicilor „intertext”  – concept legat de teoriile literare –, ca prezenţă într-o comunicare a unor enunţuri păstrate în memoria unui grup, a dus la o plasare a contestatarilor într-o subcultură bine delimitată şi afirmată, cu rol precis de schimbare culturală. Parazitarea prin parodie a unor referinţe livreşti sau profesionale – prin aluzia la ceva cunoscut – a avut rolul de a oferi protestatarilor elemente de autoidentificare: co-ataşamentul faţă de valori comune, în preajma şi prin opoziţia faţă de grupul de dominaţie. Într-o paradigmă fundamental aparte, în care este reluată raportarea la principii şi valori diferite de cele impuse prin autoritate, se înscriu mesajele de tip „Fu-2-10”. Printr-o astfel de formă particulară de întrebuinţare extinsă a limbii, gradul de opoziţie este intensificat pe un alt palier, unde marca stilistică rezidă în destructurare ca formă de respingere a unui statu-quo, de destrămare a cutumelor. Bilingvismul şi codificarea prin cifre sunt folosite pentru a masca, la limita expresiei acceptate în spaţiul public, o injurie sexualizată, ca expresie a non-obedienţei. Pot fi recunoscute, din nou, cele două intenţii: demarcarea subculturii de provenienţă a sloganului – în termeni de grad de deschidere lingvistic-culturală, norme de comportament social şi deprinderi profesionale –, respectiv nesupunerea şi opoziţia faţă de o ordine morală nu în sine, ci ca marcă a autorităţii. Din categoria „fără pretenţii stilistice”, scandările de tip „Vrem să muncim, nu să vă păzim” au adus în discuţie o valoare larg culturală, cea a utilităţii şi onestităţii sociale declarate de grupul contestatar, prin opoziţie cu „Noaptea ca hoţii”, ca marcă atribuită de acesta grupului contestat. (Textul a fost publicat, în cadrul unui material mai amplu în revista Cultura)