Arta protestului: stiluri şi meme

Mai multe muzee sau colecţii de tip muzeal din Bucureşti şi din Cluj-Napoca au anunţat intenţia de a colecta materialele pe care protestatarii din întreaga ţară le-au folosit în timpul manifestaţiilor din februarie 2017. Interesul este unul istoric-documentar, dar şi artistic. Criticul de artă Pavel Șuşară lansa, încă din timpul protestelor, ideea că manifestaţia, în cele mai bune momente ale ei, s-a constituit ea însăşi într-un fenomen de artă postmodernă, „o construcţie artistică fără precedent, un happening colectiv, un spectacol sincretic în care toate expresiile posibile, de la cele tradiţionale, grafică, pictură, obiect etc., şi până la cele care ţin de noile tehnologii, trecând prin sunet, lumină, mişcare, compoziţii spontane în succesiuni surprinzătoare, se regăsesc laolaltă, într-un spaţiu unic şi într-un timp comprimat”. Pe lângă exhibarea unui spirit civic în continuă ascendenţă al clasei mijlocii urbane de după aderarea la UE, protestele din februarie au avut caracteristici de expresie ce le-au făcut să se remarce, naţional şi internaţional, nu doar prin cuantificatorul cantitativ al numărului de participanţi, ci şi prin caracterul sută la sută nonviolent, prin accentul pe umor şi creativitate şi, poate în primul rând, prin mobilizarea pentru ceea ce politicienii numesc „valori abstracte”.

Iconografia protestelor

Aparent, mişcările de stradă au avut, în lungul timpului, privind prin artefactele rămase, o orientare inter-opozabilă. Cele mai ample mişcări civile din secolul al XX-lea, fie că vorbim de sufragetele primului deceniu, de revolta din Chicago sau de 1968-ul parizian şi global, erau marcate de mesaje de stânga. În 1968, vectorul străzii era chiar o prelungire directă a propagandei comuniste, folosind iconurile cartoon-izate ale post-avangardei, aşa cum fuseseră ele instituţionalizate de bolşevici. Și în State, în amplele mişcări din perioada ascendentă a drepturilor civile, exista o sensibilă influenţă (mai mică decât în Franţa) a propagandei comuniste. Peste Ocean, asemenea elemente stângiste pot fi găsite până la protestele din ianuarie 2017 contra măsurilor anti-imigraţie ale noii administraţii Trump. Pe de altă parte, în Est, străzile de după 1980 – din Polonia Solidarităţii la Piaţa Universităţii ʼ90, în Bucureşti, şi de la revoluţiile de catifea la România 2017 – au avut mesaje predominant anticomuniste, cu iconografie şi motive din retorica dreptei politice. Dincolo de accentele tematice utilizate în mişcările civice din Est şi din Vest, există, ca element comun, anti-conservatorismul, care trece de divergenţa coloraturii politice şi răspunde autopoziţionării establishmentului pe eşichierul politic din fiecare stat.
Dacă temele şi motivele folosite în expresia protestului iau nuanţe regionale şi sunt dependente de evenimentele politice care provoacă acutizarea faliilor sociale, celelalte elemente din articularea protestelor non-violente prezintă, între ele, un grad mare de similaritate. Scandările şi pancartele au nevoie de mesaje scurte, lizibile şi penetrante. Strada nu este un mediu de negociere, ci, de regulă, duce la deschiderea unui canal de negociere. Ca atare, utilizează formulări limpezi şi maximale. Sunt preferate distihurile (pentru ritmul interior), aforismele şi cuvintele-simbol (pentru capacitatea lor sintetică). Imnurile (fie că e vorba de Imnul de Stat, ca în recentele proteste din România, fie de unele sui-generis) au rolul de a legitima şi de a contura identitar protestatarii. Umorul este o achiziţie relativ nouă în arsenalul protestelor, la fel ca şi flash mob-ul sau artificiile tehnologice, ele fiind mărci ale convingerii că manifestaţiile non-violente pot fi mai eficiente decât cele comunarde. Tot pe această axă a non-violenţei se află şi diversificarea formelor de expresie, cu variaţii libere în jurul temelor centrale, ceea ce, inevitabil, duce la creşterea creativităţii prin aportul individual al participanţilor. (Textul a fost publicat, în cadrul unui material mai amplu în revista Cultura)

Citeşte şi „De veghe în lanul de ocară”. Noua haiducie semiotică