Străinul familiar. Genul proxim şi diferenţa specifică

Print Friendly, PDF & Email
Idei | Autor: Carmen Corbu | 17 septembrie 2016 |

Radu Muntean şi Dan Chşiu - o cercetare cinematografică a comunităţii

Două filme româneşti, “Un etaj mai jos” şi “Bucureşti NonStop”, amândouă realizate anul trecut, propun două viziuni diferite – una dură, cenuşie şi angoasantă, cealaltă romantică, reconfortantă şi condescendentă – asupra fenomenului urban. Ele vorbesc despre un oraş care, din perspectiva relaţiilor de vecinătate şi a comportamentelor sociale, este un teren plin de ambiguităţi şi de şabloane suprapuse inexact, populat de străinii familiari, de indivizi care îşi constată prezenţa, dar  nu interacţionează. Când gradul de ataşament al individului faţă de vecinătate are legături directe şi cu sentimentul de securitate şi cu cel de stimă de sine, nostalgia relaţiilor de vecinătate marcate prin „pârleaz” se luptă încă, de pe poziţii sensibil egale, cu disoluţia comunităţii.

“Un etaj mai jos”. The Revanchist City

Blocurile comuniste, înguste, sarăcăcioase şi cam murdare, personaje care vorbesc puţin, şi mai mult pentru ele însele, ceva nivel de trai ridicat suprapus cu ceva meschinărie şi promiscuitate în apartamente, indicii imprecise despre o frustrare nu se ştie din ce venită. Atmosfera din “Un etaj mai jos” are toate ingredientele noului val din cinematografia românească plus un aer de film şi literatură ruseşti. Filmul spune povestea lui Pătrașcu, care, în timp ce urcă scările spre apartamentul său, aude o ceartă violentă între un bărbat şi o femeie în unul dintre apartamentele blocului. În secundele următoare, de dincolo de uşa prin care auzise scandalul, apare Vali, un alt vecin, care nu era şi locatarul apartamentului respectiv. A doua zi, află că locatara apartamentului a fost gasită moartă. Filmul continuă exclusiv pentru a contura portretul unui om care încearcă disperat să-şi salveze demnitatea în propriii ochi. Pentru că martorul Pătraşcu îşi reprimă orice calitate care l-ar putea lega de ceea ce se întâmplă în vecinătate, începând cu calitatea sa de martor. Nu are de făcut nicio mărturisire, nici poliţiei, nici soţiei, nici fiului care, curios, deşi nu îşi cunoştea vecina, o căutase şi o găsise pe facebook şi care – printr-un ricoşeu psihologic adăugat de film – are coşmaruri cu ceva rău de dincolo de pereţii apartamentului. În blocul lui, în oraşul lui, în comunitatea lui, Pătraşcu este o capsulă autonomă, fără in-put şi fără out-put. Câteva scene ne pot face să credem că este doar un pas până la a se autonomiza şi faţă de familie. O astfel de autonomizare este expresia individuală a disoluţiei comunităţii. Unde comunitate nu e, nici normă nu e şi nici vina nu se constituie.  Principiul nu-ştiu-nu-mă-interesează-nu-văd-nu-e-treaba-mea-fiecare-cu-ale-lui e efectul unei nemulţumiri şi al unei frustrări. Lumea în care Pătraşcu trăieşte – aşteptat la cozi, şpăgi date pentru a se rezolva formalităţi, oameni care se ceartă în parc pentru cine trebuie şi cine nu trebuie să îşi ţină câinele în lesă – nu-i dă personajului şansa la empatie. În jur este un spaţiu al conflictului care naşte atitudini negative, atisociale, non-participare la norma etică, în final, răzbunarea prin tăcere al lui Pătraşcu.

 

“Bucureşti NonStop”. The Emancipatory City

Filmul lui Dan Chişu “Bucureşti NonStop” pare o ilustrare a conceptului american de “Emancipatory City” şi, deloc sedus de căutarea unor formule stilistice particulare, din cinematografia americană pare să-şi fi luat şi construcţia bazată pe prezentarea interacţiunilor dintre mai multe personaje independente, fiecare cu mica sa poveste. Derulate în aceeaşi noapte, la non-stopul din cartier, poveştile sunt nespectaculoase, dar reclamă rezolvări. Nici personajele lui Dan Chişu nu se cunosc între ele, deşi locuiesc în acelaşi bloc. O prostituată are nevoie de ajutor pentru a se putea întoarce la Botoşani şi a scăpa de proxenetul care o exploatează, un tânăr vrea să urce la apartementul iubitei care îl pedepseşte nerăspunzându-i la telefon şi la interfon, dar nu e lăsat de locatari pentru că e ţigan, un bătrân are nevoie de o lumânare să o aprindă pentru soţia sa care tocmai a murit, iar lumânări nu se găsesc la magazinul non-stop. În final, toată lumea va sări să ajute pe toată lumea. Mai mult, ceea ce pare să nu fie tocmai în regulă, urmează a fi sancţionat. Tânărul care se recunoaşte ţigan ştie foarte bine care sunt prejudecăţile, ştie şi că a te opune lor nu e un exerciţiu dintr-o singură mişcare. Pentru că, nu-i aşa?, dacă oamenii nu înţeleg, e clar că e nevoie de timp, de învăţare pas cu pas. Deşi împăcarea cu iubita lui e o prioritate, parcă mai prioritar este să lucreze la ameliorarea mentalităţilor. Aşa că, pe tot parcursul filmului, el va continua să ceară ba accesul în bloc, ba un telefon să-şi sune iubita, pentru că la numărul lui, aceasta nu vrea să răspundă. Ştie şi el, aşa cum ştie toată lumea, că va fi refuzat, dar el vrea să audă asta clar, plus, la fel de clar, argumentele. prin urmare, vrea să discute, calm, subtil, deloc revendicativ, despre xenofobie. Aproape paralitic, bătrânul fost ofiţer a cărui soţie moare îşi pune peste pijama o tunică militară şi se târăşte în stradă pentru a cumpăra o lumânare. Ajutor ştie că nu e cazul să ceară, doar îşi asumaseră de mult timp singurătatea în clipa morţii. Vânzătorul de la non-stop, care abia îi înţelege cuvintele, îi dă o lanternă crezând că are probleme cu instalaţia electrică şi bătrânul înţelege că e inutil să insiste să se mai facă înţeles, că asta ar costa prea mult timp şi prea multe forţe, iar el, e clar, nu le are.

O discuţie despre om, prin discuţia despre moarte

Pentru înţelegerea resorturilor intime ale unei culturi, este recomandat să să cercetezi, în comunitatea respectivă, aspectele legate de moarte, pentru că practicile şi credinţele din jurul evenimentului sunt ultimele care se schimbă. În “Un etaj mai jos” se moare în indiferenţa celor din jur şi în absenţa oricărui interes pentru dreptate. În “Bucureşti NonStop” se moare în singurătate, dar cu un rest de lumânare adus în fugă de un străin care a înţeles greu despre ce e vorba, dar n-a trecut indiferent peste.

radu-muntean-un-etaj-mai-jos

un-etaj-mai-jos-1

un-etaj-mai-jos-2

 

dan-chisu-bucuresti-nonstop

bucuresti-nonstop-1

bucuresti-nonstop-2