Ce vedem în FNT: „La ordin, Führer!”

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Gina Șerbănescu | 24 octombrie 2016 |

Istoria ca inflație de corpuri

 

Totalitarismul nu se mulţumeşte niciodată să conducă prin mijloace externe, şi anume prin stat şi printr-o maşinărie a violenţei; mulţumită ideologiei sale deosebite şi rolului care-i este atribuit în aparatul de constrângere, totalitarismul a descoperit un mijloc de a domina şi teroriza fiinţele omeneşti dinlăuntru. În acest sens, el elimină distanţa dintre conducători şi conduşi şi realizează un sistem în care puterea şi voinţa de putere, aşa cum le înţelegem noi, nu mai joacă nici un rol sau, în cel mai bun caz, joacă un rol secundar. În fapt, liderul totalitar nu e nici mai mult, nici mai puţin decât funcţionarul maselor pe care le conduce; el nu este un individ înfometat de putere, care impune o voinţă tiranică şi arbitrară supuşilor săi. Fiind doar un simplu funcţionar, el poate fi înlocuit în orice moment şi depinde în tot atâta măsură de voinţa maselor pe care le întrupează pe cât depind masele acestea de el. Fără el, masele ar fi lipsite de reprezentare în exterior şi ar rămâne o hoardă informă; fără mase, liderul nu există. Hitler, care era întru totul conştient de această interdependenţă, a exprimat-o odată într-un discurs adresat SA-ului: Tot ceea ce sunteţi voi sunteţi prin mine; tot ceea ce sunt eu sunt numai prin voi.

Această teorie exprimată de Hannah Arendt în (probabil) cel mai lucid și mai elaborat document care analizează cu acuratețe filosofică toate cauzele și mecanismele totalitarismului (Originile totalitarismului) îmi par a fi motto-ul perfect pentru un set de reflecții asupra spectacolului La ordin, Führer! montat de regizorul Mihai Măniuțiu la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda.

Piesa scrisă de autoarea austriacă Brigitte Schwaiger este mai mult decât o introspecție minuțioasă în psihicul unei femei care își centrează viața pe figura Führer-ului și pe principiile ideologiei naziste. Sunt mari șanse ca geneza acestei piese să aibă o legătură directă cu faptul că bunica lui Brigitte Schwaiger, cântăreața de operă Carola Seligmann, a fost victimă a nazismului, decedând în lagărul de concentrare Theresienstadt.

Personajul în jurul căruia este centrat întreg discursul organizat ca o radiografie a unui profil psihologic modelat de adorația pentru Führer este o austriacă ce alege cariera de supraveghetoare în lagăr. Interpretarea Maiei Morgenstern scoate la lumină nuanțele greu de detectat ale unei astfel de construcții interioare. Desigur, niciunul dintre noi nu am putea admite faptul că am avea ceva în comun cu acest personaj care afirmă cu mândrie că „a înflorit în lagăr”, nu ne-am putea concepe vreodată ca pe niște purtători ale unor ape mentale atât de negre și adânci încât îneacă orice percepție comună asupra umanității. Cu niciun chip nu ne-am putea pune în situația unei ființe căreia i se umplu ochii de iubire pentru personajul rămas în istorie ca unul dintre cei mai mari generatori de teroare. Ceea ce surprinde atât în piesă, dar mai ales în varianta de interpretare a Maiei Morgenstern este o dialectică a stărilor și un proces de maximă finețe care conduc la impunerea unei personalități ce ne uimește printr-o paradoxală normalitate a ceea ce numim rău.

Cel mai la îndemână este să accesăm instantaneu colecția personală de precepte morale și să filtrăm atrocitățile prin schismele noastre conceptuale de tipul bine-rău sau adevărat-fals. Cred că ceea ce reușește montarea lui Mihai Măniuțiu este tocmai îndepărtarea acestei etici tradiționale prin care am ajuns să compartimentăm istoria astfel încât să fim convinși că ne situăm mereu de partea „celor buni”, să ne asigurăm confortul emoțional dat de convingerea că suntem în armata în care se cuvine să ne înrolăm, în slujba binelui.

La ordin, führer!

de Brigitte Schwaiger

Traducerea: Dan Stoica

Distribuția:
Führerin: Maia Morgenstern
Copiii: Alexandra Dușa, Raluca Radu, Valentin Oncu, Ștefania Misăilă, Nadina Cîmpianu, Bogdan Ujenic, Cătălin Mocan, Sînziana Pintean, Mihaela Ceaicovschi, Monica Pop, Alexandra Cheroiu, Claudia Moroșanu, Cristina Bogza,Vlad Marian, Corinias Caraba, Iuliana Danciu, Andreea Jurj, Andrei Gîjulete, Bogdan Sălceanu, George Olar, Theodor Gabăr, Andrei Han, Alex Macavei, Raluca Munteanu

Regia: Mihai Măniuţiu
Decor: Adrian Damian
Costume: Claudia Castrase
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Muzica originală și remixuri: Șerban Ursachi
Light Design: Lucian Moga
Credit foto: Nicu Cherciu

Führerin, așa cum emană ea din abordarea regizorală a lui Mihai Măniuțiu, transcende standardele morale pe care suntem obișnuiți să le așezăm sub formă de etichete asupra naturii umane. Răul nu mai este, în acest context, ceva opus esenței omului (asumate în cele mai multe teorii morale ca fiind prin excelență bună), este o expresie concretă a lui. Desigur, există tentația să analizăm profilul personajului prin traumele copilăriei, prin frica de mama care aplica temeinic bătaia dacă limbile ceasului se aflau în altă poziție decât cea cerută de ea atunci când copilul revenea acasă. Psihologic vorbind, confesiunea presărată cu momente de tristețe și durere refugiate în amintiri care revin cu un ritm precis poate fi un suport pentru argumentarea faptului că apariția unor caractere mostruoase în istorie este generată de mecanisme puse în mișcare de probleme copilăriei.

Nevoia de Führer exprimată repetitiv pe parcursul piesei este mai mult decât ecoul unei singurătăți de esență, declanșate de nefericirea primilor ani de viață. Această nevoie este un fapt istoric, un indicator al simptomatologiei dezvoltate de masele care încep să prindă identitate prin figura dictatorului-lider. Führerin este exponenta unei mase, a unei colecții inițial amorfe de indivizi care, într-un anumit ceas al istoriei, își modelează structura identitară printr-o figură politică ce le oglindește aspirații, frustrări, voința de putere, de afirmare socială, chiar cu prețul atrocităților și al îmbâcsirii istoriei cu miasmele emanate de lagărele de concetrare.

Așa cum afirmă Arendt, masele nu pot fi definite decât prin lider. Și invers. Mai mult decât un dictator pe numele lui Hitler, Führer este un statut în care prinde formă ansamblul de nevoi manifestate de mase într-un anumit context geopolitic.

Personajele care se organizează în jurul lui Führerin, „copiii”, sunt multiplicări ale aceleiași tipologii integrate maselor care resimt nevoia de Führer. Coregrafia creată de Andrea Gavriliu pune în lumină în mod admirabil această tectonică a corpurilor care proliferează la atingerea unor ideologii. Suntem confruntați cu o inflație de corpuri, cu o generare de subiecți trași în serie care exprimă, la ordin, într-o sincronizare perfectă, mecanismul istoriei care devine de neoprit.

Cele 24 de personaje sunt interpretate de actori ai Teatrului „Aureliu Manea” și de studenții anului II de la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca (clasa prof. univ. dr. Miriam Cuibus) care, atunci când au intrat în distribuția spectacolului, erau anul I, semestrul I. Prezența lor asigură spectacolului o energie care contrapunctează și se sincronizează alternativ cu forța interpretării Maiei Morgenstern, oferind un suport infailibil pentru conceptul montării. Gestualitatea elaborată de Andrea Gavriliu transpune în plan corporal gândul regizoral al lui Mihai Măniuțiu, trasând în scenă (cu ajutorul decorului proiectat de Adrian Damian) o reală geometrie a istoriei. Scaunele metalice manevrate de actori constituie o adevărată trusă de geometrie care desenează, prin corpuri, o arhitectură a terorii sau mai precis o ipostaziere a naturii umane în forma ei aderentă la ideologii generatoare de atrocități.

Spectacolul a fost prezentat în cadrul Întâlnirilor Internaționale de la Cluj – 2016 și este selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru – 2016.