Ce vedem în FNT: „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Ilinca Urmuzache | 18 octombrie 2016 |

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții este un spectacol inedit care nu urmărește liniile tradiționale ale decorului sau ale desfășurării acțiunii. Totul se petrece într-un spațiu și ritm propriu, un ritm viu pe care îl descoperi și redescoperi pe măsură ce îi cunoști personajele. Spectacolul are la bază adaptarea realizată de dramaturgul britanic Simon Stephens după best-sellerul lui Mark Haddon.

Piesa urmărește, ca și romanul după care a fost adaptată, evoluția lui Christopher Boone, a micului Sherlock Holmes aflat în căutarea adevărului. Personajul se găsește în situații în care este pus la teribilă încercare nu doar social, ci mai ales emoțional. De altfel, subiectul piesei nu este unul foarte confortabil, lumea văzută prin ochii unui copil care suferă de sindromul Asperger. Însă limbajul său simplu amuză prin explicarea inocentă a lucrurilor simple și a celor mai evidente glume prin definiții clare și evidente. Grație acestei predispoziții este aproape imposibil să nu îndrăgești protagonistul încă de la început.

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții este mai mult decât un spectacol de teatru. Bobi Pricop regizează un performance complex desfășurat într-un spațiu lipsit de decor. Proiecțiile sunt făcute pe pereții scenei, pe podea, vin dinspre public sau dinspre culise, ilustrează ploaia, imită stâlpii de lumină pe lângă care trece mașina sau imită apa mării din Franța atunci când Christopher își amintește de vacanța cu părinții. Este o cale de acces spre invizibila lume din mintea lui Christopher, iar în același timp creează decorul și umple spațiul de joc. Într-un mod extrem de creativ, luminile schimbă spațiul în care se desfășoară scenele, iar publicul este dirijat sugerându-i-se cursul acțiunii. Spectatorul rămâne atent mai degrabă la modul sincer în care se dezvăluie protagonistul, și nu la analiza detaliilor de pe scenă.

Un articol de
Ilinca Urmuzache

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții

după un roman de Mark Haddon

Traducere: Andrei Marinescu
Regia: Bobi Pricop
Adaptare: Simon Stephens
Scenografie: Adrian Damian
Costume: Liliana Cenean
Muzica: Alexei Turcan
Video: Dan Adrian Ionescu, Mizdan
Lighting design: Andrei Florea
Regia tehnică: Silviu Negulete, Paul Tănase

Distribuția: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu

Credit Foto: Adi Bulboacă și Florin Ghioca

O producție a Teatrulul Național București.

Proiecțiile țin locul unei realități concrete, la care Christopher nu are acces, încercând să imagineze acel tip de spațiu permanent alunecos, mobil, schimbător, fragil, adesea ostil, în care băiatul trăiește. Mai mult decât o explorare artistică a dimensiunilor clinice ale unui sindrom, spectacolul duce mai departe căutarea – și până la un punct și reușește –, încercând să vorbească despre limitele comunicării între două ființe și despre percepții diferite ale realității.

Monica Andronescu, Oamenii, aceste universuri paralele, pe Yorick.ro

Excelează Emilian Oprea, versatil în a figura modelele masculine, pozitive şi negative, din viaţa lui Cristopher. Centrul spectacolului este însă Ciprian Nicula, tânărul actor de la Râmnicu Vâlcea care construieşte un Cristopher pe muchia dintre vulnerabilitate şi forţă, deopotrivă fragil şi puternic, mental şi emoţional (...). Spectacolul lui Bobi Pricop este o minunată arhitectură tehnologică prin care se descoperă emoţia.

Silvia Dumitrache, O întâmplare fericită – despre „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, pe Bookaholic.

Un spectacol despre alteritate, dar şi despre toleranţă. Despre cum e să fii altfel nu din voia ta, ci fiindcă aşa a vrut un accident genetic. Despre cum e să visezi împotriva opiniei celor care cred că nu eşti capabil de asta deoarece nu ai decât dimensiunea concretului şi aceea limitată. Despre cum e să faci la comandă şi fără nici un efort înmulţiri complicate, dar să nu ştii, spre stupefacţia multora, cum arată o gară, o staţie de metrou sau un card de credit. Despre cum e să fii om deşi des, foarte des ai tendinţa de a te delimita de oameni.

Oana Stoica, Câteva reguli ale haosului, în Dilema veche.