Let me tell you about winds

Print Friendly, PDF & Email
Film | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 18 octombrie 2016 |

Cuvintele pot fi periculoase. Uneori, au o forță ucigătoare. Atunci când sunt spuse, dar și atunci când nu sunt spuse. E greu să te strecori printre ele, plăsmuind o poveste.

The English Patient este povestea unor iubiri care trec de hotarele definitorii pentru fiecare dintre personaje, dar care, totodată, mor chiar din pricina acestor limitări. Iubirea reușește să depășească timpul, spațiul, limba și alte determinări „personale”, dar purtătorii ei o ratează, fiindcă sunt înfrânți de conjunctural, adică de determinările vieții acesteia, singura pe care le este dat s-o trăiască. Rămâne doar ceea ce a apucat să fie gravat pe trup, o hartă a propriei lumi, a sensibilității fiecăruia, la care celălalt are și nu are acces. Doar harta aceasta e singura reală. Altminteri, în contextul Istoriei, micile istorii își pierd conturul.

Temerile fiecărui personaj devin realitate. Hana pierde tot ceea ce iubește, primind, aparent, atât de puțin, în ciuda generozității ei. Almasy, deși cunoaște atâtea limbi, nu izbutește să comunice. Se teme de posesiune, dar iubirea nu poate fi trăită abstract, ci doar ca iubire a altcuiva. Și el pierde, în cele din urmă, „obiectul” iubirii sale. Katharine, care urăște minciuna, este ucisă chiar de aceasta.

Poveștile lor încep frumos, sunt asemenea unor promisiuni. Dar toate personajele sunt prinse în urzeala evenimentelor, a limitărilor spațio-temporale, și rămân în cele din urmă încâlcite acolo. Parcă ceva mai presus de ele le joacă un renghi. Personajele filmului sunt precum înotătorii din peșteră -- grațioase în mișcarea prezentului, dar împietrite în trecut, bântuite de fantome și de temeri. Și ajung până la noi ca într-un desen făcut de Katharine.

Povestea este așa cum își dorea Almasy. Fără adjective, alcătuită doar din întâmplări. Ca și cum ar fi o filă desprinsă din Herodot. Iar acest fapt face ca lucrurile să fie rigide, implacabile. Un adjectiv ar fi putut modifica, ar fi putut îndulci sau amărî trăirile și evenimentele istoriei fiecăruia dintre personaje. Dar așa, fără adjective, ele sunt despuiate de ceea ce nuanțează viața. Trăiesc viața în liniile ei generale, de parcă nu ar exista hotare. Dar ele există și îi împresoară, hotărându-le destinul. Așa cum este, fără adjective.

Rămâne însă o speranță. Și ea este spusă de zâmbetul Hanei, la sfârșitul fimului. Pare împăcată cu sine, ieșind din casa fantomelor și îndreptându-se spre un viitor poate mai îngăduitor, mai blând. Aici adjectivele își arată adevărata forță. Viitorul poate fi unul singur, e adevărat, dar nuanțările lui sunt felurite. Doar trecutul rămâne împietrit și imposibil de schimbat, cu personaje gravate într-o peșteră întunecată, o poveste care poate fi spusă la nesfârșit.

My darling. I'm waiting for you. How long is the day in the dark? Or a week? The fire is gone, and I'm horribly cold. I really should drag myself outside but then there'd be the sun. I'm afraid I waste the light on the paintings, not writing these words. We die. We die rich with lovers and tribes, tastes we have swallowed, bodies we've entered and swum up like rivers. Fears we've hidden in - like this wretched cave. I want all this marked on my body. Where the real countries are. Not boundaries drawn on maps with the names of powerful men. I know you'll come carry me out to the Palace of Winds. That's what I've wanted: to walk in such a place with you. With friends, on an earth without maps. The lamp has gone out and I'm writing in the darkness.

The English Patient
(1996)

Regia: Anthony Minghella

Scenariu: Anthony Minghella, după un roman de Michael Ondaatje

Distribuție: Raplh Fiennes, Juliette Binoche, Willem Dafoe, Kristin Scott Thomas ș.a.