bienala4

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti a găzduit Prima Bienală Regională de Coregrafie, RE//Dance. Ediţia-pilot, curatoriată de Iulia Popovici, Marta Keil și Goran Injac, a inclus spectacole şi performance-uri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi România. Dar evenimentul nu a cuprins numai spectacole, ci și discuții pe o temă mai puțin obișnuită: Cum să faci o Bienală cu 100 de euro și cu 1.000.000 de euro? Indiferent de cost, subiectul principal al dezbaterilor la care au participat invitații străini și cei români, alături de organizatorii evenimentului, a fost, de fapt, ce să conțină Bienala.

Organizatorii au ținut să menționeze că în intenția lor nu stă un festival, ci o platformă de networking între diferiții artiști ai regiunii. Vava Ștefănescu, directorul CNDB, a subliniat necesitatea unei strategii a Bienalei căci, planul său nefiind configurat încă, orice propunere se poate lua în calcul. Curatorul Iulia Popovici a adăugat că evenimentul nu trebuie să se transforme într-un showcase. Dimpotrivă, țelul ar fi să creeze contexte, să furnizeze putere sistemului care produce obiectul coregrafic de artă, în condițiile în care nu vînzarea acestuia primează, ci relația cu publicul. Opinia sa a fost completată de cea a Draganei Alfirević (Liubliana) potrivit căreia oricît de fluidă ar fi relația balcanică, ea se dovedește puternică, așa încît ar trebui să investim în structură, în educație, în modalitățile de a-i face pe critici să scrie. O altă opinie a vizat redistribuirea puterii între oamenii care lucrează împreună.

bienala1

Fiecare dintre vorbitori a evocat experiența propriei țări în contexte asemănătoare. Poloneza Marta Keil a subliniat că scopul Bienalei nu constă în a crea relații bilaterale, ci legături între artiști cărora, altfel, le-ar fi greu să se întîlnească. Invitații polonezi nu au uitat să accentueze problemele recente generate de imixtiunea politicului și a tendințelor naționaliste în cultura din țara lor. În acest context, au amintit un volum colectiv recent, cu 37 de autori, centrat pe tema teatrului politic. Ceea ce au evitat editorii a fost tocmai să găsească o definiție comună, una și aceeași, a teatrului politic. Dimpotrivă, ei au ambiționat să adune la un loc cît mai multe interpretări.

Ca în orice discuție teoretică, s-a pornit de la definirea termenilor căci, așa cum a arătat Biljana Tanurovska–Kjulavkovskia (Macedonia), noțiunea de Bienală nu este atît de comună în artele performative ca și în cele vizuale. Motiv pentru care Ivana Vaseva a propus ca aceasta să fie documentată într-un volum. În contextul respectiv, ideile pentru modul de desfășurare a Bienalei au fost numeroase. Unii dintre invitați au văzut-o ca pe o serie de evenimente produse, timp de doi ani, în locuri diferite.

bienala2

bienala3

Luările de poziție au presupus multe pro și contra. Dacă Ștefania Ferchedău consideră că nu avem destui interpreți întrucît sistemul produce numai coregrafi, Sandra Mavhima a susținut, dimpotrivă, că există suficienți dansatori buni și actori antrenați în workshop-uri de mișcare. Cea din urmă a pledat pentru ideea de festival, căci, a menționat ea, un coregraf lucrează un an întreg la pregătirea celor cinci zile ale evenimentului: creează proiectul, caută artiști, repetă... or, toate acestea înseamnă un parcurs îndelungat. De ce să investim într-o Bienală, și nu într-o coproducție mai mare?, a întrebat Sandra Mavhima. Sau în programele de training, sau în fluxul de spectacole care să meargă dintr-un loc într-altul. Motivul invocat a fost că nu de puține ori artiștii alocă din timpul și din banii lor pentru a-și face spectacolele, dar, neexistînd o rețea de distribuție națională și internațională, nu au unde să și le prezinte.

Cosmin Manolescu s-a dovedit adeptul unui program regional de cooperare, dar și al întăririi infrastructurii existente deja. Cercetarea artistică, alături de mobilitatea geografică sînt esențiale, a subliniat coregraful. El a amintit că experiența lui a înregistrat conexiuni între artiști, întinse pe trei-patru ani, care au permis grupului să lucreze în mai multe țări. Tocmai de aceea, în opinia sa, formarea unor structuri regionale, nu locale reprezintă calea cea mai potrivită pentru a crea ceva nou. Un alt subiect de interes în intervenția coregrafului a fost relația dintre artiști și public.

Cum va arăta Prima Bienală Regională de Coregrafie? După cum v-ați dat seama, întrebarea rămîne deschisă.

Foto Alina Ușurelu