„Fluturii sunt liberi” sau sinceritatea iubirii

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 10 martie 2018 |

 

UN ARTICOL DE ANDREI BULBOACĂ

O seară geroasă de februarie în care publicul aştepta nerăbdător în foaierul Teatrului Excelsior din Bucureşti avea să se transforme, peste două ore, într-o lecţie de viaţă, o lecţie despre iubire şi sinceritate. Piesa Fluturii sunt liberi, în regia lui Erwin Şimşensohn, reuşeşte să atingă emoţional chiar şi cel mai aspru spectator, tocmai prin simplitatea ei şi prin mesajul special pe care-l transmite. Textul original îi aparţine lui Leonard Gershe şi a avut premiera mondială pe Broadway, pe 21 octombrie 1969. Cu peste o mie de reprezentaţii, spectacolul s-a dovedit un succes fulminant de public. În 1972, textul a fost ecranizat în regia lui Milton Kateslas, iar filmul a obţinut un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, distincţie oferită actriţei Eileen Heckart, interpreta doamnei Baker.

Deşi dramaticul se simte în fiecare secundă, nu există riscul ca spectatorul să plece trist din sală, ci doar gânditor. Multe replici stârnesc amuzamentul şi oferă bucurie tocmai prin sinceritatea cu care sunt rostite. Atât scenografia cât şi jocul actorilor este simplu, curat, totul emanând o lumină care străpunge întunericul în care este condamnat să trăiască Don, personaj interpretat de Alex Călin. De fapt, el începe să vadă cu adevărat în momentul când o cunoaşte pe Jill, jucată de Ioana Anastasia Anton, vecina de alături, de care se îndrăgosteşte inevitabil. Don este orb pentru exterior, dar are vederea îndreptată spre interior, în timp ce ea vede în exterior, dar nu poate să privească în interiorul ei. Jill trăieşte într-un zbucium continuu, se mută dintr-un loc în altul, afirmând că dacă ocazia i-ar permite, ar pleca într-un alt loc chiar a doua zi. Don este mult mai liniştit, a învăţat fiecare centimetru din casă, astfel încât la primul contact dintre cei doi publicul nici nu poate să-și dea seama că Don ar avea vreo problemă de sănătate. Momentul în care cei doi îşi petrec prima noapte de dragoste este decupat excelent, patul aflându-se în susul scenei. Când, după mici tatonări adolescentine tinerii ajung sus, luminile din restul scenei se sting, rămânând doar un singur reflector aprins, cel ce luminează personajele pentru a se stinge apoi încet, un semn parcă, simbolic, pentru ceea ce se va întâmpla mai târziu.

Daniel Klinger, cel care se ocupă de light-design, reuşește să creeze o atmosferă liniştitoare. În unele momente o lumină albastră invadează sala, ducând spectatorii într-o feerie, la fel cum se întâmplă şi cu personajul principal care este îmbătat de lumina dragostei. Trecerile se fac foarte lin, iar eclerajul îşi menţine o anumită cheie specifică, totul fiind în armonie cu ceea ce se petrece pe scenă. De altfel, Erwin Şimşensohn a mai colaborat cu Klinger şi la alte spectacole, dintre care amintim Memoria apei şi Cursa de şoareci (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Jocul de-a vacanţa (Teatrul „Maria Filotti”, Brăila) sau Steaua fără nume (Teatrul Naţional, Târgu-Mureş). Cei doi se completează unul pe celălalt, Klinger înţelegând perfect cum să sublinieze prin aşezarea luminii ceea ce regizorul doreşte să exprime scenic.

 

Catrinel Dumitrescu o întruchipează pe Doamna Baker, mama personajului principal, o femeie ce ar putea părea antipatică la prima vedere, mai ales datorită grijii excesive de care dă dovadă pentru fiul ei. Justificată oarecum, grija se transformă într-o presiune copleşitoare pentru Don care, pentru a se dezvolta şi pentru a-şi depăşi problema de sănătate, trebuie să înveţe să se desprindă de mamă ca să-și poată lua viaţa în piept. Doamna Baker nu o priveşte cu ochi buni pe Jill tocmai datorită caracterului ei mai zburdalnic, din teama că sentimentele fiului ei vor fi rănite din nou. O scenă importantă este cea în care mama şi prietena lui Don au o discuţie între patru ochi, cea din urmă explicându-i că atitudinea hiper-protectoare nu este benefică pentru fiul ei. Dincolo de valenţele ei practice, discuţia va schimba ceva în mentalitatea fetei, făcând-o pe să ia cele mai bune decizii în evenimentele ce vor urma.

Scenografia semnată de Iuliana Gherghescu introduce direct spectatorul în inima poveştii, decorul reprezentând cea mai mare parte din apartamentul băiatului şi o parte din apartamentul fetei către capătul scenei, cele două locuri comunicând printr-o uşă care la un moment dat va fi spartă. Metaforic vorbind, această uşă reprezintă barierele din iubirea celor doi, iar deschiderea acesteia ne demonstrează că niciun fel de defect fizic nu poate sta în calea iubirii dintre doi oameni. Atât Alex Călin cât şi Ioana Anastasia Anton reuşesc să se joace, să se tachineze într-o încercare de dragoste adolescentină care ascunde însă un sens mult mai profund. Spectacolul trebuie privit cu sufletul şi cu inima deschisă şi cu bucuria fiecărui minut.

Apariţia lui Ralph interpretat de Şerban Gomoi, personajul care vrea să-i fure iubirea lui Don, nu face decât să întărească dragostea celor doi. Aşadar, deşi Doamna Baker şi Ralph par personaje antagonice, ele îi ajută pe îndrăgostiţi să se cunoască şi să-şi întărească sentimentele unul pentru celălalt. La fel ca în basme, evoluţia eroului nu poate fi completă fără a înfrunta personajele negative, care au menirea să-l ajute pe Don în formarea şi descoperirea de sine. Fiecare adolescent ar trebui să vadă Fluturii sunt liberi pentru a înţelege că nu stereotipurile trebuie să primeze într-o poveste de dragoste, ci puritatea sentimentelor.

Teatrul Excelsior

Fluturii sunt liberi de Leonard Gershe

Traducere: Eliza Șimșensohn

Regia: Erwin Șimșensohn

Scenografia: Iuliana Gherghescu

Light Design: Daniel Klinger

Distribuția

Don – Alex Călin

Jill – Ioana Anastasia Anton

Doamna Baker – Catrinel Dumitrescu

Ralph – Şerban Gomoi

 

Print Friendly, PDF & Email

Sefarzii – o comunitate dispărută din București

Comunitățile evreiești, bine reprezentate în România înaintea celui de al doilea război mondial, au descrescut masiv din a doua...

Din Berlin la București în pași de dans

În cadrul progamului curatoriat de Mădălina Dan, laureată a Premiilor CNDB 2015, artista i-a invitat, pentru început de spetembrie,...

Dulci ca mierea sînt fructele violului

SIMS: Sînt bolnav. Sînt bolnav de când mă știu și nu există niciun leac. Nici terapia cognitiv comportamentală, nici...