FNT: „Anul dispărut. 1989”, un alt fel de teatru

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Ilinca Urmuzache | 3 noiembrie 2016 |

Teatrul Mic

Anul dispărut. 1989

de Peca Ștefan

Regia: Ana Mărgineanu
Scenografia: Anda Pop
Coregrafia: Andreea Duţă
Video design: Cinty Ionescu

Cu: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Ilinca Manolache, Isabela Neamţu, Viorel Cojanu, Cuzin Toma/Virgil Aioanei

Un articol de Ilinca Urmuzache

Anul dispărut. 1989. Un text despre maturitate cu o montare care arată că se poate face și un alt fel de teatru, fără clișee, pe un subiect atât de sensibil încă după 26 de ani. Spectacolul este despre anul 1989 în întregime așa cum ar trebui să ne amintim despre el, nu să-l limităm la decembrie, la Revoluție.

Textul-puzzle al lui Peca Ștefan evocă amintiri reale și povești care au zguduit mintea unor oameni. Istorisirile sunt spuse chiar de membrii echipei și transformate într-o ficțiune, de multe ori, dureros de ascultat. Textele continuă coerent și într-o manieră unitară tocmai pentru că au fost rescrise și interpretate. Actorii, Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Ilinca Manolache, Isabela Neamțu, Viorel Cojanu, Cuzin Toma/Virgil Aioanei reușesc să reînvie un an peste care s-a trecut prea ușor în conșiința comună a românilor. Tot ce a rămas este decembrie ’89. Dramaturgul Ștefan Peca a documentat și a pus în scenă, în regia Anei Mărgineanu, un an întreg care ne ajută la cunoașterea și recunoașterea unor realități care au existat, dar pe care, uneori, nu ni le mai asumăm.

Inspirat deci din povești reale și amintirile membrilor trupei, textul ajunge să rememoreze evenimente cheie din teatru, școală și familie. Actorii se joacă uneori pe ei înșiși, dar detașați de ceea ce erau cu 26 de ani în urmă. Mecanismul de distanțare al acestora arată o schimbare de perspectivă, detașată de teatrul clasic. Distanțarea se manifestă și prin implicarea spectatorilor. Dacă de obicei pare forțată și stângace, în acest spectacol, interacțiunea cu spectatorii aduce autenticitate mersului poveștii. La intrarea în sală spectatorii primesc un bilețel cu un număr, iar la fiecare câteva scene se strigă câteva numere, iar cei ce le-au primit sunt invitați în culise ori pe scenă pentru a se alătura poveștii.

Maturitatea și complexitatea spectacolului sunt un exemplu excelent al direcției alese de tinerii dramaturgi români. Fără clișee, fără divertisment ieftin, ci doar cu idei și opinii proprii care trebuie și pot să se facă auzite.

Ilinca Manolache a primit Premiul Uniter pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolurile din această montare, deși spectacolul este gândit cumva fără personaje principale sau secundare. Anul dispărut. 1989 a fost unul dintre spectacolele selecționate la FNT 2016.

Aș vrea ca fiecare spectator să poată vedea toate scenele jucate pentru cei care au norocul de a li se striga numărul primit. Între timp, eu cu siguranță voi mai merge o dată la spectacol pe 19 noiembrie la Teatrul Mic.

„Pentru cei care n-au apucat să trăiască în acei ani dinainte de Revoluţia din 1989, toate sunt poveşti. La limita cu ficţiunea, la limita cu literatura SF – o viaţă pe o altă planetă, cu legile ei proprii, cu aerul ei straniu, cu hainele care recompun un întreg univers şi care în acelaşi timp reflectă şi-şi pun amprenta asupra unei structuri interioare tipice, cu un desen aproape irecognoscibil azi.”

Monica Andronescu, 1989, anul dispărut, sau cum ne-a modificat comunismul ADN-ul, în Yorick.ro

http://yorick.ro/1989-anul-disparut-sau-cum-ne-a-modificat-comunismul-adn-ul/

Anul dispărut. 1989 rămâne o improvizație de originalitate derizorie pe rana adâncă a istoriei noastre.”

Ileana Lucaciu, Un spectacol ce induce confuzie, în Spectator

http://ileanalucaciu.blogspot.com.es/2016/02/anul-disparut-1989-teatrul-mic.html

„Textul piesei are această forță, de-a face puțină artă din niște vremuri bolnave; glumele, ironiile nu sunt, totuși, spuse de dragul de a face spectatorii să se simtă bine sau mai împăcați cu trecutul lor, ci tot pentru a reliefa mecanismele de cooperare ale oamenilor și supraviețuirea în această istorie care pare încheiată.”

Diana Trăncuță, 1989, anul dispărut și regăsit la teatru, în Societate și cultură.ro

1989, anul dispărut și regăsit la teatru