Când intri în sala de spectacol îi vezi pe cei patru actori cuprinși parcă de o senzație de frig și de tăcere. Spectatorii se așază pe locuri și se uită fascinați la mișcările actorilor din mijlocul unei mări copleșitoare de culoare albă. Scena este despărțită de public de o plasă albă care îi izolează pe actori cu nicio ieșire vizibilă. Sunt captivii dintre cei patru pereți, iar spectatorii sunt martorii muți.
Povestea este simplă, o iubire neîmpărtășită de un el, până la punctul în care se schimbă rolurile, iar ea nu mai așteaptă. Paralela dintre relația extraconjugală reală și fizică a personajelor lui Catrinel Dumitrescu și Andi Vasluianu și cea a conștiințele lor (Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu) explică izolarea spațială și creează universul de desfășurare a celor două povești. Mișcările lente și obosite ale primilor sunt parcă anulate de vitalitatea și virilitatea conștiințelor lor. Câte povești nu ne-am creat și noi în minte, dar niciodată nu le-am spus nimănui?
Pe muzica lui Mihai Dobre și a Anei-Teodora Popa, luminile albe și reci prind viață. Aproape orbit de albul decorului, povestea prinde spectatorul în jocul ei și îl implică până ajunge să se identifice cu durerea lor. Textul original al lui Jon Fosse este scris fără punctuație, poate fi citit și interpretat oricum. Regizorul Mihai Mănuțiu și scenograful Adrian Damian au făcut o echipă remarcabilă și i-au dat un sens aproape palpabil. Au reușit să creeze o iarnă la nivel fizic și vizibil și o iarnă pe care doar prin mișcarea scenică ajungi să o percepi. Asta pentru că cele două cupluri par să comunice între ele, fără să se influențez unul pe altul. Cuplul real va rămâne în tristețea și neîmplinirea lui, iar cel al conștiințelor va lupta frenetic spre a ajunge la același final.
Iarna este o sinestezie care transpune publicul în universul unor iubiri neîmpărtășite și al unor oameni lipsiți de curaj. Este într-adevăr o iarnă, nu doar vizual, ci și emoțional. Tensiunea și lipsa de comunicare duc cu gândul la lumea beckettiană în care absența și tăcerea sunt definitorii pentru ideile și sensurile existențiale. Spectacolul Iarna reprezintă o poezie vizuală, una a singurătății și a luptei interioare cu un eu puternic, dar mereu învins.
IARNA
de Jon Fosse
Traducerea: Carmen Vioreanu
Adaptarea: Anca Măniuțiu
Regia: Mihai Măniuțiu
Scenografia: Adrian Damian
Distribuția:
Catrinel Dumitrescu
Andi Vasluianu
Andrea Gavriliu
Ştefan Lupu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Light design: Cristian Șimon și Andrei Florea
Sound design: Vladimir Ivanov
Muzica: Mihai Dobre și Ana-Teodora Popa
Foto: Adi Bulboacă