Hamlet, Robert Lepage și Guillaume Côté, Companiile Ex Machina și Côté Danse, Canada

Patru festivaluri într-unul singur. Așa se mândresc organizatorii ediției, la treizeci de ani de la înființarea Festivalului Internațional de Teatru Shakespeare, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Au păstrat secțiunea principală, cea a spectacolelor indoor, care face deliciul festivalului și care a produs, de-a lungul celor treizeci de ediții – majoritatea sub direcția lui Emil Boroghină –, cele mai importante întâlniri cu teatrul străin de calitate din tot peisajul nostru festivalier. Apoi, o secțiune outdoor, care pare să fi prins întregul oraș într-un vibe de festival. De la comediile lui Shakespeare care au putut fi jucate în aer liber, în piațeta din centru, până la acrobații pe picioroange, toate formele de entertainment (cu precădere shakespearean) s-au derulat pe străzile centrale ale Craiovei. Plus o sumedenie de alte producții inspirate de personajele Bardului – femeile celebre din opera sa care se întâlnesc să gătească și să stea la șuetă ar fi numai un exemplu – au ocupat tot felul de spații adiacente festivalului. De pildă, Hotelul Ramada. Apoi, parcurile din oraș, cum este celebrul Nicolae Romanescu, au devenit locuri calde, primitoare în care studenții de la U.N.A.T.C. și-au prezentat producții inspirate din opera Marelui Will. În natură, în spații neconvenționale, studenții au făcut să răsune replicile shakespearene care, cu tinerețea interpreților și cu verdele din jur, s-au umplut de prospețime. Și organizatorii au mai avut o ambiție: să recreeze un sat, Shakespeare Village, în același parc, ca pe vremea scriitorului, cu meșteșugari care lucrau la fața locului vorbind în limba engleză. Aici, seara, se organizau concertele în aer liber. Ce mai, un festival pentru toate gusturile!

Foto: Albert Dobrin

La polul celălalt, teoreticienii naționali și internaționali au glosat, ca la fiecare ediție, pe marginea operei shakespeariene, marile figuri ale Festivalului au dat interviuri, studenții de la Facultatea de Teatrologie din U.N.A.T.C au dezbătut temele importante, iar cei de la Scenografie și-au prezentat, în foyerul teatrului, machetele și frumoasele costume inspirate de textele lui Shakespeare.

 

Dar, în ceea ce privește expozițiile, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Adriana Moca, fostă actriță a Teatrului Național din Craiova timp de nouă ani, în perioada sa cea mai glorioasă, a curatoriat o expoziție dedicată regizorului iconic al teatrului, Silviu Purcărete. Proiectul a fost inițiat de Asociația culturală Vis-a-Vis și cofinanțat de AFCN. Cel care a adus cele mai mari succese internaționale ale acestui teatru a fost omagiat prin expoziția de fotografie Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru organizată la Centrul „Constantin Brâncuși”, Muzeul de Artă Craiova. Peste o sută de fotografii din spectacole de teatru și operă din arhiva personală a regizorului, semnate chiar de el sau de Mihaela Marin, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer și mulți, mulți alții au prilejuit rememorarea spectacolelor marelui regizor. „Expoziția este, dincolo de recuperarea memoriei spectacolelor sale din acești 50 de ani de carieră, ocazia să redescoperim bucuria teatrului și generozitatea ludică a regizorului Silviu Purcărete. E un gest de reverență și recunoștință pentru o asemenea personalitate distinsă cu nenumărate premii importante de-a lungul vremii. Un exercițiu de admirație absolut necesar”, a subliniat Adriana Moca.

Curatoarea expoziției, Adriana Moca, și criticul de teatru Oltița Cîntec

Vernisajul, care s-a bucurat de participarea criticului de teatru Oltița Cîntec, autoarea unui volum despre Silviu Purcărete, a prilejuit și lansarea albumului de fotografie Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze. Apărut sub semnătura Mihaelei Marin, renumită artistă fotografă, albumul conține fotografii din douăzeci și două de spectacolele semnate de Silviu Purcărete în România și în străinătate.

Proiect Furtuna, regia Robert Wilson, Teatrul Național „Ivan Vazov”, Bulgaria

Foto: Albert Dobrin

Nu a fost singurul nume mare vehiculat la ediția aceasta a Festivalului. I s-au mai alăturat ceva titani ai teatrului universal, ca Robert Wilson, Declan Donnellan, Peter Brook, Andrei Șerban sau Robert Lepage. Primul dintre ei a semnat regia spectacolului Furtuna de la Teatrul Național „Ivan Vazov” din Bulgaria. Departe de lectura tradițională încărcată de poezie și meditație filosofică, Wilson a pedalat pe elementul de vis, încărcându-l cu tușe abundente de absurd. Personajele sunt marionete trase de sfoara gândurilor lui Prospero, care se mișcă mecanic și, nu de puține ori, repetă același calup de replici. Totul, în cadrul rafinat de luminile experte ale lui Robert Wilson.

Raluca Păun în Hamlet, regia Declan Donnellan și Nick Omerod, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova

Foto: Albert Dobrin

Declan Donnellan și Nick Omerod au imaginat un culoar strâmt, în mijlocul scenei, pentru Hamlet de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Fiecare personaj devine o reflexie a zbuciumului interior al personajului principal. Un du-te-vino lăuntric, generat atât de limitele pricinuite de natura sa dubitativă, cât și de conjunctura politică din care, pentru o vreme, va face parte Polonius. În interpretarea fabuloasă a Ralucăi Păun, Polonius, de fiecare dată, un pic aplecat în fața regelui, este un personaj onctuos, care nădușește din belșug de la stresul generat de acrobațiile diplomatice.

Ery Nzaramba în Proiectul Furtuna, regia Peter Brook și Marie-Hélène Estienne, Théâtre des Bouffes du Nord, Franța

Foto: Philippe Vialatte

Proiectul Furtuna, în regia lui Peter Brook și Marie-Hélène Estienne de la Théâtre des Bouffes du Nord este o montare seculară, aflată, pesemne, la a multa generație de interpreți, în care diversitatea și incluziunea iau programatic locul carismei și seducției actorilor. Accentul cade mai degrabă pe schema mentală a personajului, drept pentru care regizorii taie radical personajele de la Curte. În spațiul (evident, gol), actorii își rostesc replicile majoritar la buza scenei, în ritmul anilor de demult. Ciudățenia face ca ritmul extrem de lent și lipsa oricăror artificii scenice să dea timp spectatorului să reflecteze la frumusețea și adâncimea textului shakespearean. Răgazul acesta și monologul de final al interpretului de culoare al lui Prospero ar fi cam singurele avantaje ale montării. Cel puțin, pentru spectatorul contemporan.

Hamlet, Teatrul Fred Abrahamse & Meyer Productions, Africa de Sud

La polul celălalt, Hamlet de la Teatrul Fred Abrahamse & Meyer Productions din Africa de Sud, interpretat numai de bărbați, a oferit o senzație de prospețime. Singur Hamlet, blond, mult mai firav decât partenerii de scenă (același interpret pentru Hamlet și Ofelia) a acoperit latura sensibilă a naturii umane. O montare logică, bazată prioritar pe relațiile de putere, extrem de bine conturate între personajele viguroase, unde regele Claudius ocupă autoritatea centrală. În fața acesteia se pleacă și Gertrude, și supușii, iar fragilul Hamlet își vede aripile tăiate. Forță și energie și, nu în ultimul rând, claritate au fost pedalele pe care au mizat interpreții. O mențiune specială o merită costumele cuplului regal și al lui Polonius, cu tăieturile lor experte și cu podoabele regale de pe capul chel al reginei sau al regelui.

Hamlet, regia Robert Lepage, coregrafia Guillaume Côté, Companiile Ex Machina și Côté Danse, Canada

Foto: Stéphane Bourgeois

Și, la sfârșit de festival, regalul! Adică Hamlet, baletul în regia lui Robert Lepage și coregrafia lui Guillaume Côté de la Companiile Ex Machina și Côté Danse din Canada O bucurie! Scenele tăiate clar, logic, nimic prea mult, nici prea puțin. De toate a avut spectacolul: ritm, limpezime, relații între personaje, interpreți pe măsură, fiecare realizându-și propriul moment cu un profesionalism de invidiat.