UN ARTICOL DE CARMEN TĂRNICERU

Doi tineri din Verona începe cu un meci amical de rugby după care scena Teatrului de Stat Constanța se transformă subit în tărâmuri orientale mai întunecate. Inedită abordarea regizorului Alexandru Mâzgăreanu, de o stranietate direct proporțională cu preschimbarea lui Proteus dintr-un neprihănit ce suferă de nerozia amorului într-un perfid ale cărui unice interese sunt cele proprii.

Pe cât de blânde și line sunt jocul și joaca din și de-a dragostea în prima parte a spectacolului, pe atât de abrupt și feroce este fragmentul, lung și intens, al demonilor lui Proteus. Măști, duhuri, chimonouri și un personaj care își strigă nefericirea și renunțarea la prietenie și la iubire și își exprimă tot mai agresiv și sălbatic trădarea și egoismul. Este șocantă interacțiunea acestuia cu publicul din momentul în care devine un MC ce-și propagă individualismul aflat într-o involuție galopantă spre abjecție. Pare un spectru care îi vine mănușă, într-o lume care nu îi aparține, într-un cadru exotic și îndepărtat de originile sale culturale. Poate fi scuza perfectă pentru o tulburare psihică ce stagnează la granița dintre candoare și căință.

Doi tineri din Verona

de William Shakespeare

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Decorul: Andreea Săndulescu

Costumele: Alexandra Mâzgăreanu

Producător: Teatrul de Stat Constanța

Durata: 2h 10min