Interviu cu Ovidiu Neacșu realizat de Adriana Pavel

Într-un București care își schimbă constant fața, clădirile vechi dispar tăcut, înghițite de uitare, nepăsare sau buldozere. Dar printre noi există oameni care le dau voce, le caută istoria și le fac din nou vizibile. Unul dintre ei este Ovidiu Neacșu, explorator urban, pasionat de arhitectură și fondatorul platformei Bucureștiul Povestit. A pornit de la o curiozitate adolescentină, iar azi organizează tururi ghidate, fotografiază ruinele orașului și susține prezentări publice despre clădirile uitate și poveștile lor. Printre acestea se numără și conferința Bucureștiul pierdut – clădiri, povești și amintiri, susținută în cadrul Conferințelor de Joi, coordonate de Conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București.

Am stat de vorbă cu Ovidiu despre începuturi, pasiuni, ruine, pericole și speranța unei renașteri urbane.

Adriana Pavel: În ultimii ani, am observat că tot mai multe clădiri dispar sau sunt în pericol. Vorbim astăzi despre un București care, peste câțiva ani, s-ar putea să nu mai existe. De unde vine pasiunea ta pentru clădirile vechi?

Ovidiu Neacșu: Aș spune că vine, probabil, din liceu. În 1999 am început la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, care este o clădire foarte frumoasă. Am aflat ani mai târziu că a fost proiectată de Virginia Andreescu Haret. Pe vremea aceea, nu fusese renovată de ceva timp iar asta a stârnit curiozitatea în adolescentul din mine pus pe aventură și explorare. Am rămas cu pasiunea asta. Apoi, când am studiat finanțe la ASE, am dat iarăși peste o clădire interesantă, și aceasta cu niște arhitecți celebri. A intrat în renovare când eram în anul II de facultate și am fost mutați de acolo, dar am reușit să vizităm șantierul și să ne plimbăm prin toată clădirea. Așa m-a prins pasiunea asta.

În anul III de facultate am ajuns în New York și, uitându-mă în sus la zgârie-norii Art Deco, mi-am zis: „Aaa, așa arată o metropolă cum trebuie!”.

Adriana Pavel: Ai explorat, între timp, zeci sau sute de clădiri. Ți-ai format o „colecție” personală?

Ovidiu Neacșu: Sute, cu siguranță. Am explorat spre o sută, poate un pic peste. Îmi aduc aminte destul de bine povestea și aranjarea încăperilor din cele mai multe dintre aceste clădiri. Am o colecție de case, hoteluri, biserici și sinagogi. Am descoperit chiar și o moschee abandonată, în Macedonia, anul trecut. Mai am fabrici și diverse alte tipuri de clădiri. Sunt sigur că anii 1990 - 2000 au fost mult mai productivi în România. Închipuie-ți că erau o mulțime de mamuți industriali și de clădiri abandonate după căderea comunismului, doar că încă nu mă apucase pe mine această pasiune.

Adriana Pavel: Ai vreo preferință pentru un anumit tip de clădire? Sau ești deschis să explorezi orice spațiu?

Ovidiu Neacșu: Aș putea spune că experiența și curiozitatea mi-au demonstrat că poți găsi lucruri extraordinare aproape oriunde. De exemplu, am găsit într-o fabrică de ciment abandonată din Italia un Fiat din anii ’60, într-un garaj. Am găsit sobe extraordinare, cu stucatură, pictură, la care poate nu te-ai fi așteptat la prima vedere. De fapt, fiecare dintre aceste clădiri a avut, la un moment dat, viață și suflet. Au fost niște oameni care au locuit acolo, au muncit și au lăsat ceva din personalitatea lor. Poate au angajat un pictor, poate au cumpărat o sobă interesantă, poate și-au pus calorifere mai frumoase. Poate, pur și simplu, într-o fabrică, cineva și-a adus ceva interesant de acasă: un calendar, o fotografie de familie sau cine știe ce detaliu. Deci, poți să găsești lucruri interesante absolut oriunde.

Adriana Pavel: Ai o clădire preferată din București? Dar din România?

Ovidiu Neacșu: Clădirea preferată din București… Aici am egalitate între Palatul CEC și clădirea proiectată și construită de Arghir Culina pentru el însuși, ca investiție, pe strada Hristo Botev nr. 3.

Din România, Cazinoul Constanța, care mi-a plăcut foarte tare atunci când l-am văzut în starea lui de descompunere, în 2017 și 2019. Încă aștept să-l vizitez acum, după finalizarea lucrărilor. Apoi, Penitenciarul Doftana, de lângă Câmpina, este o ruină absolut fantastică, cu structură și istorie incredibile. Apoi, Fortul 13 Jilava, proiectat pe vremea lui Carol I, dintr-o serie de 18 forturi care trebuiau să protejeze Bucureștiul în caz de revenire a Imperiului Otoman. A fost folosit prima dată ca închisoare prin 1906–1907 și a trecut printr-o mulțime de povești cutremurătoare, inclusiv în perioada rebeliunii legionare sau a închisorilor politice comuniste. Ar merita să fie transformat în muzeu și memorial, așa cum este închisoarea de la Sighet sau cea de la Pitești. Deocamdată, se duc niște tratative administrative pentru a fi separat de penitenciarul activ Jilava și pentru a putea fi transformat într-un punct de vizitare.

Adriana Pavel: Există un trend – tot mai mulți tineri devin exploratori urbani. Se întorc, astfel, spre istorie. Tu ești unul dintre aceștia.

Ovidiu Neacșu: Așa este și mă bucur să fac parte din trendul acesta, deși n-aș spune că dintre cei tineri (râde). Mă bucur să văd că mulți oameni vin la tururi de arhitectură, nu doar ale mele, ci și ale celorlalți exploratori care păstrează vie memoria orașului. Sunt diverse teme. Eu, de exemplu, am câteva care îmi plac și la care mă pricep.

Pe rețelele de socializare există, din păcate, și multă tentație de a se arunca informații superficiale sau mituri. Există mitul „casei cu pălărie” – de fapt, casa Virginiei Andreescu Haret. Este o poreclă nereușită, pentru că ea a mai proiectat și alte case tot cu pălărie – adică acoperiș ieșit în consolă și cu turn de colț. Mai sunt diverse informații din astea legendare despre „Casa Sângelui Negru”, cred că îi zice, ori o alta, tot așa, cu mitologie de pe Mântuleasa. Pe mine mă interesează extrem de puțin legendele. Dacă nu avem ceva ferm și real de spus despre o clădire, mai bine n-o facem decât să inventăm și să propagăm mituri nereușite.

Adriana Pavel: Ai avut peripeții în timpul explorărilor? Te-ai simțit vreodată în pericol?

Ovidiu Neacșu: Surprinzător, dar nu. Aș spune că pentru a ajunge să vezi multe clădiri abandonate trebuie să ai un grad de curaj, dar și de responsabilitate. Așa că sunt destul de atent unde pășesc și unde mă opresc cu explorarea. Am găsit clădiri cu etajele prăbușite, cu acoperișul ce stătea să cadă, însă nu m-am aventurat foarte departe. Și bine am făcut, pentru că astăzi sunt aici și pot să povestesc despre toate acestea.

Adriana Pavel: Spune-mi mai multe despre tururile pe care le organizezi.

Ovidiu Neacșu: Primul tur pe care l-am făcut vreodată a fost pe 10 iunie 2023, ca o glumă, pentru că este Ziua Internațională Art Nouveau. Eu, căutând și explorând pe cinci continente stilul acesta de arhitectură, aveam un portofoliu destul de mare de fotografii și mulți oameni din social media știau că sunt pasionat. Când am zis că fac un tur de arhitectură Art Nouveau în București, s-au înscris vreo 55 de oameni. În prima fază n-am știut ce să fac, cum să reacționez la asta, așa că am făcut de două ori turul, dimineață și după-amiază. Atunci am fost surprins de interesul pe care oamenii îl au pentru orașul lor și de curiozitatea pentru poveștile reale, adică istoria clădirilor și a celor care le-au proiectat sau au locuit în ele.

Apoi, am făcut turul din nou și s-au mai înscris alți 30 de oameni. Atunci mi-am zis: „OK, hai să vedem ce altceva îmi place și despre care aș putea să povestesc.” Din fericire, Bucureștiul are mult Art Deco. Dezvoltarea explozivă, reală a orașului a avut loc în anii ’20 -’30, în perioada interbelică, unde avem modernism și Art Deco. Nu foarte mult, nici extraordinar de opulent, pentru că eram încă o țară destul de săracă, dar care se dezvolta, Bucureștiul fiind un oraș în expansiune rapidă.

Așa că am creionat două trasee perfect complementare. Fie că vii la cel de dimineață, ori la cel de după-amiază, vei auzi despre aceiași arhitecți care au proiectat clădiri mari și celebre pentru companii, bănci sau firme de asigurări. În turul de după-amiază mergem mai mult într-o zonă rezidențială și vedem că aceiași arhitecți au proiectat și pentru clienți privați care și-au permis și dorit o casă proiectată de un arhitect celebru, cu viziune, stil și detalii interesante.

Pe lângă cele două tururi de arhitectură, mai fac un tur de arhitectură funerară la Crematoriul Cenușa și Cimitirul Bellu, unde căutăm în special detalii arhitecturale. Apoi, mai este turul de la Fortul 13 Jilava, pentru că face parte dintr-o structură foarte interesantă, defensivă, de pe vremea lui Carol, și pentru că are niște povești extrem de complexe și de triste, care trebuie spuse mai mult și mai des. E păcat că nu se face asta.

Despre Ovidiu Neacșu

Ovidiu Neacșu este explorator urban, antreprenor, economist prin formare și povestitor prin vocație. A fondat platforma Bucureștiul Povestit, prin care reconstituie istoria clădirilor din Capitală și nu numai. Este fascinat de arhitectura veche, organizează tururi ghidate, susține conferințe și fotografiază ruinele care altădată dădeau contur unei metropole în devenire. Refuză miturile și legendele fără bază, preferând faptele verificate și poveștile reale. În ceea ce face, aduce laolaltă curiozitatea, memoria orașului și responsabilitatea față de patrimoniu, într-un demers de redescoperire a clădirilor uitate, abandonate sau ignorate, dar încă frumoase și pline de sens.