Dialog între prof. dr. Felicia Waldman și Adriana Pavel
Deși Bucureștiul contemporan este un oraș cu o identitate complexă și fragmentară, urmele discrete ale comunității evreiești sefarde încă pot fi descoperite de cei care știu să le caute. Menționați cu o prezență stabilă încă de la 1550, sefarzii au rămas în mare parte concentrați în jurul zonei comerciale a orașului, Lipscani – Sf. Gheorghe.
Dacă pentru primele secole nu avem prea multe detalii, o serie de documente, imagini și mărturii păstrate începând din secolul al XVIII-lea indică, printre altele, ocupațiile cu care se îndeletniceau aceștia și locurile unde își desfășurau activitatea.
La Conferințele de Joi de la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București, coordonate de conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin, prof. dr. Felicia Waldman a readus în atenție această moștenire importantă, sub titlul O istorie uitată: patrimoniul sefard din centrul istoric al Bucureștiului.
Într-un interviu acordat la finalul conferinței, prof. dr. Waldman a detaliat urmele vizibile și invizibile lăsate de comunitatea sefardă în spațiul urban și cultural al capitalei.
Reminiscențele unei comunități uitate
Adriana Pavel: Am vorbit despre reminiscențele culturale ale evreilor sefarzi în București. Poate nu ne-am fi gândit la asta, dar sunt încă destule.
Prof. dr. Felicia Waldman: Da, din păcate nu au rămas prea multe urme concrete, directe. Trebuie să căutăm, să săpăm în arhive sau în memoriile celor care, la vremea respectivă, au scris despre București. Dar, într-adevăr, dacă alocăm timpul și efortul de a căuta, găsim o serie întreagă de dovezi ale prezenței acestei comunități fabuloase care, timp de 400 de ani, a marcat Bucureștiul prin contribuții economice, culturale, sociale și despre care astăzi nu se mai știe nimic, pentru că a dispărut în 1948, odată cu venirea comunismului. A fost, practic, ștearsă din istorie de anii de comunism și atunci rămâne doar să o redescoperim prin ricoșeu.
Despre arhitectura sefardă și urmele ei în București
Adriana Pavel: S-a vorbit foarte mult despre arhitectura sefardă. Care sunt cele mai emblematice clădiri sefarde din București?
Prof. dr. Felicia Waldman: Nu există o arhitectură sefardă la modul propriu, există una orientală și, culmea, astăzi, în București, cea mai bună urmă a unei arhitecturi orientale de sorginte evreiască este Templul Coral, care este sinagogă așkenază, dar modelul este sefard. Modelul sinagogii, cu turnulețe, cu anumite modele arhitecturale, este, de fapt, în stilul maur, pe care îl întâlnim, de exemplu, în Austria. Tot așa, comunitatea sefardă avea o sinagogă identică. Practic, Templul Coral este replica în miniatură a unei sinagogi care a existat în Viena, dar care a fost distrusă în Noaptea de cristal în 1938. Astfel, avem o istorie combinată și, din păcate, n-a rămas nimic din clădirile sefarde, ca sinagogile Cahal Grande, Cahal Cicu. N-a rămas nimic nici din clădirile comunitare. A existat o clădire a comunității sefarde din București, ridicată în 1931 pentru a marca 200 de ani de la înființarea comunității din 1730, care a fost demolată de Ceaușescu. Practic, n-a mai rămas mare lucru. Însă, dacă ne gândim la arhitectura aceasta orientală, care face specificul arhitecturii sefarde, atunci, într-adevăr, sunt două-trei urme: clădiri cu ferestre de tip oriental, două-trei clădiri cu turle, cum e Templul Coral. Sunt, din păcate, comori ascunse, pentru că dacă nu încerci să afli cine, când le-a făcut, atunci nu știi care este secretul din spatele lor.
O comunitate aproape dispărută
Adriana Pavel: Mai sunt urmași ai evreilor sefarzi în România, în prezent?
Prof. dr. Felicia Waldman: Mai sunt foarte puțini. În 2015, când s-a dat legea în Spania pentru acordarea cetățeniei spaniole evreilor sefarzi, am făcut o încercare de evaluare a posibilului număr de cereri și am constatat că, la vremea respectivă, erau mai puțin de 50 în toată țara. Astăzi sunt și mai puțini. Mulți sunt în căsătorii evreiești mixte cu așkenazi. Au nume sefarde sau știu că au bunici sefarzi, dar nu mai vorbesc limba și nici nu mai cunosc cultura. Deci n-a mai rămas practic nimic din istoria asta sefardă, doar niște nume.
Adriana Pavel: Și poate niște clădiri, pe ici, pe colo?
Prof. dr. Felicia Waldman: Niște clădiri despre care se știe prea puțin cine le-a făcut sau, mai bine zis, cine le-a lăsat acestui oraș. Unele dintre acestea sunt, într-adevăr, monumente speciale care merită cunoscute.
Adriana Pavel: În afară de Templul Coral?
Prof. dr. Felicia Waldman: În afară de Templul Coral avem Casa Halfon, care nu mai arată cum arăta în original, avem Hanul cu Tei, avem Pasajul Comercial – actualul ARCUB – plus o serie de case particulare ale unor personalități evreiești. De asemenea, pe Calea Victoriei avem fostele magazine de modă. Din păcate, există prea puține însemne ale acestei prezențe. Dacă s-ar pune niște plăcuțe unde au fost magazinele și afacerile evreiești, poate că am mai putea salva ceva din memoria sefardă a Bucureștiului.
Contribuția evreilor sefarzi la sistemul bancar
Adriana Pavel: Este greșit să spunem că evreii sefarzi, la vremea lor, au contribuit la construcția sistemului bancar și, implicit, a acestui oraș modern?
Prof. dr. Felicia Waldman: Ei au fost primii care au adus schimburile financiare și sistemul bancar în România, datorită legăturilor lor cu Imperiul Otoman, care le-a permis, practic, să fie zarafi – adică schimbători de bani – și bancheri, în sensul că au putut să acorde împrumuturi și să intermedieze împrumuturi pentru statul român. Inițial pentru Principatele Moldovei și Valahiei și apoi pentru România, după 1859. Deci, fără doar și poate, ei au fost primii care au creat bănci în România și au fost cei mai importanți contributori la crearea Băncii Naționale.
Despre prof. dr. Felicia Waldman
Prof. dr. Felicia Waldman este conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, coordonator al Centrului de Studii Ebraice și editor al revistei academice Studia Hebraica.
Este profesor afiliat la Universitatea din Haifa, visiting professor la Universitatea de Stat din Milano, Universitatea Paul Valéry din Montpellier și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, precum și profesor invitat la Institutul Diplomatic Român din București.
Domeniile sale de expertiză includ misticismul evreiesc, educația despre Holocaust și patrimoniul trei volume pe aceste teme.
De asemenea, a coordonat numeroase proiecte internaționale de cercetare a istoriei evreilor români și patrimoniului evreiesc din România și a fost invitată să prezinte materiale în cadrul a zeci de conferințe internaționale.