Note la „Notes on a Landscape”

Expoziția centenară Ștefan Luchian de la ArtSafari este evenimentul anului pentru activitatea muzeală și expozițională din România. Volumul extrem de mare de opere, aduse din muzee și colecții private, o transformă, probabil, în cea mai importantă expoziție Luchian de până acum și într-una care nu va mai putea fi văzută, atât de bine articulat, de aici încolo, când operele vor fi returnate colecțiilor de care țin.

Una lume preferă însă, la ArtSafari, expoziția „Notes on a Lndscape”, care cuprinde predominant artă contemporană - pictură, sculptură, instalații, video, print. Sunt și aici semnături rare - Heda Stern – sau lucrări greu de văzut altminteri – Mircea Cantor, Anca Munteanu Rîmnic, filme despre Perahim. Dincolo de sclipirile selecției - un Tonitza declarat expresionist, un Rosenthal foarte bine finisat, mai multe tablouri avangardiste -, văzute toate, recent, prin licitații sau manifestări adiacente acestora, selecția grupajului „Notes on a Landscape” atrage prin modul organic în care asemenea lucrări - unele de secol XIX, cele mai multe din XX, câteva foarte recente - se învecinează unele cu altele creând relații complexe între impresiile pe care le procură vizitatorului, reușind (cuvânt mare!) sinergia. Curatorul expoziției, belgianul Wim Waelput are marele avantaj de a nu cunoaște foarte bine România și de a fi străin de taberele și idiosincraziile locale, operând selecția și stabilind programul expoziției pe impresii, asocieri libere și contraste. Secțiunile expoziției nu sunt foarte clar delimitate - cel puțin pentru români, care știm atât de multe lucruri despre alți români - dar impresia cu care pleci din birourile vechii Securități (gazda de anul acesta pentru ArtSafari) este una puternică, ce rezidă nu doar în flash-uri, ci și în asocieri. Perspectiva nu a fost una istoricistă, deși există o oarece preocupare și pentru istorie, și nici simbolic-etichetardă. Ideile generatoare pentru selecția și amplasarea lucrărilor au fost unele ce pun în relație individul, fie artist, fie utilizator de artă, și conceptele de uz comun, ideologii sau meme. Identitatea fluidă, artiști ca martori, artiști-hibrizi, iubitul meu București, decolonizarea sinelui - sunt temele care, toate, se subscriu unei trăiri particulare a istorie ca eveniment personal, nu ca entitate cronologică, iar nevrotica societate românească a ultimelor secole devine ludică și prietenoasă după ce a fost redusă la fluidul amintirilor și impresiilor, al mărturiilor artistice care, încă, nu au câștigat, dar nici n-au pierdut, bătaia cu timpul. 

vezi și „Mulțumiți – Nemulțumiți”, un scurt peisaj subReal la Art Safari, lucrare din expoziția „Notes on a Landscape”