Ismail Kadare
Firida Rușinii
traducere de Marius Dobrescu
Editura Humanitas, 2016
Romanul Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman”, scris de Ismail Kadare în anii ’70, și este o meditație pe marginea opresiunii și a terorii dintr-un stat totalitar.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fundalul decăderii inevitabile a Imperiului Otoman, Ali Pașa din Ianina își clădește un principat independent. Pentru a preîntâmpina extinderea rebeliunii, sultanul îl pedepsește cu cruzime, expunându-i capul în piața centrală din Istanbul, în firida destinată trădătorilor. Ismail Kadare reconstituie cariera acestui personaj misterios, născut albanez, dar integrat perfect în mecanismul înșelător al administrației otomane. Ali Pașa — admirator al lui Napoleon Bonaparte, cu care a întreținut relații diplomatice, și al poetului George Byron, pe care l-a găzduit în drumul acestuia spre Grecia — a dus o viață plină de fast, dar s-a comportat ca un satrap oriental, strivind fără milă orice tentativă de a i se contesta autoritatea. Fără să-și propună să scrie un roman istoric, Kadare recompune cu detalii de mare finețe atmosfera capitalei otomane, dominată de puterea absolută a suveranului, precum și angrenajul cumplit căruia îi cad victime nu numai cei învinși, ci și învingătorii.
Ceea ce individualizează [...] profund romanul lui Kadare faţă de toate celelalte utopii contrare ale epocii contemporane – cum ar fi textele lui Zamiatin, Noi, Aldous Huxley, Minunata lume nouă sau Orwell, O mie nouă sute optzeci şi patru – este plasarea acţiunii din Firida Ruşinii în trecut. Pentru că, se ştie foarte bine, majoritatea covârşitoare a textelor distopice vizau un ipotetic viitor apocaliptic. Kadare, însă, vorbeşte despre totalitarismul regimului (pseudo)otoman din urmă cu veacuri. Iar acest fapt se explică prin refuzul oficial al regimului Hodja de a publica romane de anticipaţie; numai că autorul de faţă îşi subminează cumva propria strategie istorică, menţionând la tot pasul „călătoriile” întreprinse de diverşi „turişti”, activitatea la „bursă” şi alte detalii care ţin, în mod evident, de o epocă ulterioară celei în care sunt plasate acţiunile propriu-zise din această carte. [...] Ismail Kadare reuşeşte [...] să vorbească extrem de convingător, în Firida Ruşinii, despre fascinaţia maladivă a puterii, despre violenţă şi făţărnicie, despre delaţiune şi trădare, dar şi despre puţinele elemente care, în contextul unei asemenea lumi de coşmar, îi mai pot ajuta pe oameni să nu se dezumanizeze complet.
- Rodica Grigore, Putere, teroare, rușine, în Viața Românească 5/ 2016 - citește
În Firida Rușinii, cum a făcut-o și în alte romane, Kadare se folosește de istoria mai largă, a Imperiului Otoman aflat în curs de dezagregare, pentru a pune accentul pe vitejia poporului albanez, pe împotrivirea lui față de dușmani, pe ridicarea oamenilor simpli în apărarea celor drepți, fie ei și de altă naționalitate. E, într-un fel, o imagine de departe a Albaniei moderne, în care istoria este îngropată sub sloganurile comuniste, iar Kadare face cuvenita îndreptare, încercând să păstreze, măcar prin scris, tradițiile trecutului.
- articol pe filme-carti.ro - citește
În centrul poveștii și în centrul împărăției stă capul tăiat așezat în Firida Rușinii, un simbol al puterii, al rebeliunii și al înfrângerii. Acest element sângeros și înfiorător este cel care leagă numeroasele fire și teme ale romanului, pe care autorul le urmărește în paralel: drama prinților albanezi care, amăgiți de masca îmbietoare a titulaturii de vizir, își abandonează țara și identitatea; siguranța iluzorie dată de glorie și ușurința cu care un favorit al stăpânirii poate cădea în dizgrație; efectul devastator pe care un regim totalitar îl are asupra moștenirii culturale și lingvistice a unui popor supus; uitarea ca o sabie cu două tăișuri, căci anihilarea unei fațete a istoriei o atrage în hăul uitării și pe cealaltă, care ar trebui să dureze; statornicia numelor și a legendelor, care dăinuie în ciuda încercărilor de a le șterge din memoria colectivă.
- Ema Cojocaru, pe blogul Lecturile Emei - citește
Kadare alege să spună povestea Firidei Ruşinii într-un mod special, prin ochii nu a celor care o guvernau, ci prin aceia ai spectatorilor şi ai oamenilor simpli. Nu pătrundem de data aceasta nici în Palatul Viselor şi nici în cel al Sultanului. Rămânem afară, în piață, şi privim la toată această lume prin prisma trecătorilor şi ai unor simpli funcționari de stat: paznicul şi supraveghetorul Firidei, mesagerul imperial, medicul principal al Curții şi cafegiul. Fiecare are propriul rol şi responsabilitate în administrarea simbolului aşezat în vechiul perete al Porții Tunurilor.
- Cătălin Chiru, Când învinșii și învingătorii sunt victime, pe hyperliteratura.ro - citește
Firida Rușinii este un roman cu o substanță epică extrem de crudă, dar cu un ritm iute și o atmosferă care, în ciuda atrocităților cu care este presărat spațiul narativ, te țin captiv. Grozăvia lumii măsurate cu capete tăiate este cumva îmblânzită (dar nu și domolită) prin priceperea lui Kadare de a spune povești.
- Dana Pîrvan-Jenaru, O lume măsurată prin capete tăiate, pe bookaholic.ro - citește
Între altele: Firida Ruşinii este (şi) o pildă despre cineva care îndrăzneşte să aducă aminte despre libertate, fie şi în forma sa „mică” şi, nu arareori, problematică – eliberarea! Prin urmare – o carte periculoasă pentru duşmanii libertăţii, pentru tiranii de ieri şi de azi. Inclusiv pentru tiranii de la Tirana. Nu numai pentru ei, desigur – dar şi pentru ei!
- Cristian Pătrășconiu, Kadare, Firida Ruşinii – nu numai despre tiranii de la Tirana, pe laPunkt.ro - citește
Semnal literar
Ismail Kadare s-a născut la Gjirokastra, în Albania, în 1936. A absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova.
A debutat la optsprezece ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează, în 1957, un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963, cu romanul Generalul armatei moarte, care-i aduce notorietatea internațională.
Humanitas Fiction a publicat, în colecția „Raftul Denisei”, o parte din cele mai importante scrieri ale autorului: Palatul Viselor (2007), Accidentul (2008), Umbra (2008, 2015), Amurgul zeilor stepei (2009), Mesagerii ploii (2010), Cronica în piatră (2012), Spiritus (2012), Vremea nebuniei (2012), Cina blestemată (2013), Podul cu trei arce (2015).
Ismail Kadare este și autorul unor eseuri, scrieri de memorialistică, precum și al cărții-document Moartea care ne-a unit (1998), despre evenimentele tragice din fosta Iugoslavie.
A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care Prix Mondial Cino Del Duca (1992), Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015).
Pe 1 ianuarie 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, a fost tradusă în peste patruzeci de țări.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.