UN ARTICOL DE OLTIȚA CÎNTEC
Sunt la curent cu realizarea editorială a Danielei Șilindean, Narațiuni ale corpului. Boală și discurs, Editura Universității de Vest Timișoara, 2025, încă din etapa primelor gânduri, când autoarea mi-a dezvăluit ideea pe care am salutat-o apreciativ încă de atunci. Eram convinsă că va ieși grozav, o cunosc foarte bine pe autoare; am colaborat la mai multe proiecte teatrale, e riguroasă, pasionată, atentă la fenomenul teatral recent pe care îl reflectă în pagina de arte din Orizont Timișoara, la revistele Teatrul Azi, Scena.ro, dar și la nivel de cercetare academică. Cumva, îmi place să cred, am stimulat definitivarea, prin reveniri periodice (sper că nu sâcâitoare) de genul „Cum merge cartea?”, cu toții ne ocupăm de ele printre multe alte activități incluse la „obligatorii”, iar câte un catalizator amical e binevenit.
Volumul are un mare merit: face pionierat în România, conectând corpul atins de boală ca mediu de creație și discursul artistic printr-o varietate de exemple relevante și teoretizări adecvate. Există o listă lungă de creatori care și-au documentat suferința fizică (terapiile narative sunt o tehnică deja verificată) transformând-o în resursă artistică neobișnuită, ieșind din marginalitate, afirmând alteritatea, negociind autoscopic cu propria boală, făcând-o mai ușor de suportat, mai puțin dezagreabilă, mai cunoscută de lumea celor sănătoși, mai bine înțeleasă ca punct de start în empatie. „Neavând obișnuința de a privi boala în ochi – nici pe a noastră, nici pe a celor din jur, e tulburătoare întâlnirea cu ea pe scenă. Nu am în vedere în paginile de față spectacole care vorbesc despre boală ca temă sau ca ficțiune, ci pe acelea care sunt realizate de artiști care își asumă schimbarea identitară pe care o produce îmbolnăvirea și aleg să o aducă la rang de partener artistic pe scenă – nu minimalizând-o, nici afișând-o cu emfază, ci expunându-se, creând trecerea prin acest coridor deopotrivă personal și artistic”, scrie Daniela Șilindean, care ne intermediază întâlnirea cu universurile creative ale, printre alții, Teatro Patologico Roma (axat pe lucrul cu persoane cu dizabilități fizice și psihice), Simona Semenič, Jo Bannon, Na Laga‵at Theater Tel Aviv, Pippo Delbono (teatrul ca eliberare de propria depresie anxioasă, alături de echipa lui specială de artiști cu sindrom Down, anorexici, microcefali, afazici etc.), Rimini Protokoll (lucrul cu „experți” diagnosticați cu sindrom Tourette), Jan Fabre etc.
Sunt lumi noi, necunoscute, din fericire, pentru cei încă sănătoși, sau credem asta fără să știm exact ce se petrece chiar acum în celulele noastre, ce ne pregătește genetica. Universurile maladiilor au potențial performativ, sunt generoase estetic. Actualitatea a reconfigurat conexiunile străvechi dintre teatru și medicină, manifestate din zorii acestei arte, Antichitatea poziționa templele zeilor medicinei/sănătății în imediata vecinătate a amfiteatrelor în aer liber. Neîntâmplător, desigur, slujitorii primelor se preocupau de tratarea trupului, componenta noastră materială, ceilalți, de cea sufletească, cu mijloace specifice care au evoluat spectaculos în prezentul nostru. Experiența bolii devine discurs estetic, parcurs autoreferențial al eului auctorial, ori co-creație ce implică tipic și atipic cu efecte de reciprocitate benefică.
O bibliografie autohtonă și internațională înșurubează articolele din sumar în contextul teoretic al momentului, ranforsează afirmațiile Danielei Șilindean care are rafinamentul analogiilor, capacitatea de a străbate cu gândul până la esențe. Le expune într-o exprimare grațioasă și limpede, foarte plăcută la lectură, configurând o rețea profundă de concepte, idei și racordări la practicile curente. Cu o structură fragmentară subsumată temei, cu popasuri asupra unor figuri elocvente, fiecare mai mult decât interesantă, într-un stil ce ține în echilibru informația specializată și analiza de finețe, cartea e de citit și recitit. Ne poartă într-un imaginar inedit, pe cât de divers variat pe atât de captivant, în centrul căruia se poziționează patologia corpului devenită mediu de creație.