Critica vs. filmele de box office

În 2000 s-au produs zero filme românești.

Întregul peisaj în care a fost cu putință așa ceva a fost descris de criticul Andrei Gorzo într-un recent interviu din Cultura:

„ Anii 1990 au fost o perioadă de criză instituțională și estetică (de limbaj cinematografic). Sistemul de producție cinematografică s-a schimbat și formulele cu care s-a experimentat inițial s-au dovedit nefericite. Banii au continuat să vină, în cea mai mare parte, tot de la stat, dar sigur că s-au devalorizat rapid. Visurile cum că cinematografia română va atrage mari finanțări din surse private sau că filmul comercial românesc, odată scăpat de cenzura comunistă, va bate recorduri de rentabilitate pe plan local, ba chiar și internațional, s-au dovedit complet nerealiste. Decăderea sau privatizarea cinematografelor din rețeaua de stat, sărăcirea populației, concurența presei scrise, a divertismentului de televiziune și a pasiunilor politice, toate astea au afectat rapid și dramatic mersul la film, măsurat în bilete vândute. Căderea cenzurii și spectaculosul actualității imediate i-au derutat pe mulți cineaști. Unii erau deprofesionalizați încă din anii 1980 – nu mai erau racordați la ceea ce conta cu adevărat în cinemaul mondial – și au continuat să se deprofesionalizeze. Destui tineri care au debutat atunci au debutat prost, cu proiecte confuze; erau insuficient pregătiți, insuficient educați în materie de cinema și nu numai, insuficient de ieșiți în lume. Tehnologia cu care se lucra era și ea învechită – cu puține excepții, filmele românești din anii 1990 arătau și sunau prost. Și multe aveau aerul că pur și simplu regurgitau temele obsesive ale deceniului – securiști, tranziție etc. –, ingurgitate din televizoare sau de pe tarabele cu ziare.”

România fusese totdeauna – și a rămas și în prezent – unul dintre micii producători la nivel mondial. Cu doar 20-30 de filme anual, România echivalează cu 5% din producția Statelor Unite și 1% din producția Indiei. 10% din producția Italiei sau a Spaniei. Conform unei statistici realizată de Screen Australia – care conține date mai vechi de un deceniu – România este pe locul 38 în lume la producția de lungmetraj. Chiar dacă numărul exact de filme produse în lume nu este cunoscut – pentru că unele țări și teritorii nu raportează sau o fac cu întârziere – se poate estima că cinematografia română reprezintă între 1 și 5 la mie din cinematografia mondială, după numărul de titluri produse. Perioada dintre Revoluție și intrarea în Uniunea Europeană nu a ajutat deloc. Producția de film a fost blocată nu doar în anul 2000. Au existat, în acest interval, mai mulți ani în care nu au fost mai mult de 10 filme turnate, ceea ce a dus România spre statisticile din Venezuela, Singapore, Islanda sau Uruguay. La jumătate sau un sfert din producția din acea perioadă a Ungariei sau Portugaliei. Abia din 2009 cinematografia română și-a revenit, cu aproape 20 de filme noi pe an. 2009 era la doi ani după intrarea în UE și la patru ani de la apariția Noului Val.