”Câini” (2016), regia Bogdan Mirică

Sunt multe lucruri bune în filmul ”Câini”, iar cel mai bun dintre toate este că profesioniștii români din cinematografie au ajuns la performanța că pot face filme puternice și interesante chiar și atunci când le lipsesc multe dintre ingredientele unei capodopere. 

 

Oameni cu patru degete, o jumătate de creier și un singur picior, aceasta ar fi descrierea generică a personajelor din ”Câini”. Jumătate de creier - pentru că, în glumă, așa se autocaracterizează un personaj. Patru degete - pentru că, încă de la început, filmul se plasează în atmosfera naturalistă a romanului balcanic despre marginali, inaugurată de sârbul Miodrag Bulatovici în anii 1970 cu romanul ”Oameni cu patru degete”. La fel ca și acolo, există o lume a interlopilor dominată de o violență impredictibilă, ce depășește orice utilitate, orice pragmatism, orice logică, până și pe cea a crimei. Această violență, în naturalismul balcanic, surprinde prin excesivitate și prin inadecvare. Dacă nu despre crimă ar fi vorba, ci despre orice altceva, rezultatul ar fi comic prin separarea aproape completă între mijloace și scop. Însă unse cu sânge, subiectele producțiilor din această categorie devin și mai brutale, tind spre paroxism tocmai prin ilarul pe care abia îl maschează.

De la Bulatovici și continuatorii săi, filmul ”Câini” preia nu doar structuri narative și elemente de limbaj, ci și episoade - cum este cel a unui cadavru dat de mâncare la porci pentru a nu mai rămâne urme ale crimei - și chiar personaje. Vlad Ivanov, într-un rol secundar, de șef al unui grup de traficanți de frontieră, face un rol remarcabil creionând un personaj de forță, rapace și dominator, cu mecanisme psihice rudimentare, dar dotat cu o anumită finețe și un tip anume de inteligență. El alternează între manifestări bestiale și o lejeritate de bon-vivant, descriind un lider paternalist, comun în Balcani, amenințător și protector în același timp, preocupat permanent să ocupe cu persoana sa tot câmpul vizual al celor ce îi vin în preajmă.

Conflictul de bază al filmului este cel polițist. (Pe Cinemagia, ”Câini” este clasificat ”western”, dar să o luăm ca pe o excentricitate a PR-ului casei de filme). Încurcate printre ițele filmului, există și alte conflicte în subsidiar. O anume tensiune sat-oraș, o alta București-provincie, o alta Capitală-frontieră se strecoară prin film în câte-o replică și contribuie la tensiunea continuă și mereu crescătoare a filmului. Însă ele nu crează o poveste anume, criminalii fac crime pentru că pot și sunt violenți pentru că vor, nu au ceva de demonstrat prin toate acestea. ”Așa ne distrăm noi la țară - mai o trântă, mai un omor”, spune cu autoironie un personaj.

Filmul are cusături mari în ceea ce privește scenariul. Personajele iau mai toate deciziile numai pentru a face acțiunea cât mai spectaculoasă, iar în acest scop acționează împotriva intereselor lor evidente. Veridicitatea ia pauze mari, logica e prezentă când și când. Există și erori de continuitate. Tratamentul personajelor, la rândul său, este bizar, cu un amestec de caractere realiste și picarești (cum este al doilea polițist din sat, complet caricatural și stereotip). Pe scurt, scenaristul Bogdan Mirică îi face mari deservicii regizorului Bogdan Mirică, iar filmul are, din cauza scenariului, unele ecouri din ”Las Fierbinți” (unde Bogdan Mirică a semnat textul episodului pilot).

Cinematografic, filmul este foarte bun. Unghiurile de filmare, compoziția cadrului, gama, eclerajul, sunetul chiar, toate elementele sunt bine dozate și constituie o a doua poveste a filmului, mai convingătoare, prin coerență și calitate, decât scenariul propriu-zis. Utilizarea cu virtuozitate a acestor mijloace face ca excentricitățile vizuale ale poveștii, dar și lacunele din scenariu, să fie estompate prin integrarea într-un produs coerent cinematografic, excelent din multe puncte de vedere.

”Câini” a fost în selecția oficială de la Cannes, în secțiunea Un certain régard, dedicată filmelor cu o doză de originalitate. A ratat premiul oficial, dar a cucerit premiul FIPRESCI (acordat de presa acreditată la festival) al acestei secțiuni, dovedind că a fost unul dintre cele mai populare filme ale festivalului. Prezența la Cannes, dar și premiul obținut la TIFF, la fel ca și includerea filmului pe liste ale Noului val românesc au creat un orizont de așteptare pentru care ”Câini” nu era pregătit. Regizorul Bogdan Mirică declarase deja că el a vrut să facă un thriller, dar un thriller care să inoveze. Experimentul său se oprește însă între linii. Mult nu i-a lipsit să fie și un thriller bun, dar și un film despre care să poți vorbi ore în șir cu prietenii. Practic, i-a lipsit doar o idee.

Câini (Dogs)

România-Franţa-Bulgaria, 2016

regizor: Bogdan Mirică
scenarist: Bogdan Mirică
operator: Andrei Butică
Distribuţia:
Dragoş Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Costel Caşcaval, Constantin Cojocaru, Raluca Aprodu, Cătălin Paraschiv, Emilian Oprea, Valeri Yordanov, Ela Ionescu, Corneliu Cozmei

Eugenia Vodă în ”Adevărul”

Din  filmul lui Bogdan Mirică îţi rămân, de pildă, imaginea unei labe de picior uman, în bocanc, tăiată în dreptul gleznei, o ciozvârtă umană aşezată pe o farfurie şi studiată atent, cu (tot) tacâmul, de un poliţist de ţară, slab, rablagit, cu o tuse rău prevestitoare, jucat memorabil de Gheorghe Visu; sau imaginea unei ape de heleşteu deasupra căreia se ridică un cadavru mutilat, cadru la care închizi reflex ochii; sau imaginea cu ciocanul care face praf craniul unui şofer, din mers! Nu, nu e vorba de „un film românesc de actualitate“ (deşi imaginile s-ar încadra perfect la priorităţile jurnalelor noastre de actualităţi, cu care televiziunile autohtone îşi cadorisesc zilnic publicul).

Citeste mai mult: adev.ro/o7bxlo

Irina Margareta Nistor în ”Adevărul”

Un film sângeros, dar magistral construit, cu regretul că nu a rămas în cheie comică, aşa ca-n scurtul Bora-Bora (cu Alex Potocean). Ar fi fost poate mai pe gustul publicului larg, dar, aşa e nu neapărat şi al juriilor internaţionale.

Citeste mai mult: adev.ro/o79p1w

Printre răi îi regăsim pe Costel Caşcaval, pe Constantin Cojocaru, pentru un cadru în care se observă imediat pe Ioachim Ciobanul (fiul lui Ilarion) şi pe bestia absolută: Vlad Ivanov (Schimb de replici: „Samire, ţie chiar nu ţi-e frică de nimic pe lumea asta?“ Răspunsul fostului Dom Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile: „Doar de Dumnezeu, dar şi Lui îi e frică de mine!“).

Citeste mai mult: adev.ro/o79p1w

Cristi Luca în ”Scena 9”

Într-un decor de univers mitologic (casă dărăpănată și izolată, câmp arid, lac cu apă murdară și adâncă), regizorul construiește povestea cu migală. Acumularea de detalii și indicii care dezvăluie forțele ce se confruntă e lentă și neexplicită. [...] Dincolo de stilistica impresionantă, Câini are meritul de a transmite un mesaj asumat despre resursele nelimitate de violență ale naturii umane și despre incapacitatea noastra de a înțelege pe deplin rolul ei modelator. citește tot articolul