TAXIDERMÍE s. f.
Arta împăierii animalelor în vederea
expunerii lor în muzeele de științe ale naturii.
Din păcate, n-am văzut Hukkle (2002) de György Pálfi, iar Taxidermia este primul film regizat de el pe care l-am văzut până acum. Și ce bucurie să descopăr un adevărat talent!
Impecabil lucrat până în cel mai mic detaliu, cu un scenariu care te lasă mut, Taxidermia își jupoaie personajele și pătrunde adânc în carnea lor, ca un bisturiu de chirurg. Filmul disecă trei generații de bărbați – bunic, tată și fiu –, expunându-le măruntaiele trupești și sufletești în trei povești-tablouri diferite, care se concentrează asupra a trei aspecte ale umanului: sexualitatea și animalitatea ei, trupul ca recipient dinamic și trupul ca operă de artă.
Există o gradație în desfășurarea filmului, o scară care duce dinspre animalic spre spiritual, însă urcușul este șocant prin imagistica utilizată. Trebuie să ai un stomac tare pentru a putea „înghiți” imaginile filmului, un stomac la fel de elastic și de cuprinzător ca al personajului din cel de-al doilea tablou al poveștii.
Filmul este la limita comediei și a horrorului, pendulează, de fapt, între cele două, aducând în prim-plan lăuntricul printr-o eviscerare care te înfioară – și, să spunem adevărul, chiar te scârbește. De la cadrele largi, exterioare, multe luate de sus, trecând prin suprafața trupului, ochiul regizorului pătrunde adânc în miezul trupului, îl eviscerează și obține o operă de artă. O autoreferențialitate perfectă, așa cum pare a fi și filmul în ansamblul său.
Îl recomadăm tuturor iubitorilor de cinematograf original. Recomandarea noastră este să nu fi mâncat (prea mult) înainte. Cât despre masa de după, nu mai spunem nimic.
Dialogurile sunt fantastice, umorul negru e bine dozat şi inteligent plasat, limbajul baroco-licenţios îţi va înroşi obrajii, dar nu vei muri dintr-atâta lucru, lirismul există, suprarealismul şi el (şi îmi aduce puţin aminte de senzaţiile de şoc post-eraserhead), camera se deplasează graţios şi ostentativ, actorii joacă excelent, muzică e semnată de Amon Tobin (sunete down-tempo, electronice, experimentale care susţin cu brio atmosfera bizară a întregului film), iar deschiderea la interpretări multiple te va surescita cu siguranţă.
- Sorana Secu, Taxidermia - Grotescul triptic al ratării - citește
CÂTEVA CITATE:
Vizita la fabrica de ciocolată... erau mii de tone... în stare lichidă, în forme, abia răcite. Trebuie să fi fost în clasa a şasea. Ghidul cu care vizitam fabrica ne-a zis că putem mânca oricât dorim, dar să nu ascundem nimic în ghiozdane sau în buzunare.
Era o fată, Ibolya... voiam s-o impresionez, să-i arăt ce ştiu să fac... că în viaţă nu există doar matematică şi fizică prin care te poţi face remarcat.
Atunci am apucat o lingură... şi, pe măsură ce înghiţeam, număram în minte. Din prima cred că am înghiţit cam 2,2 kg. Prin intermediul ciocolatei am cunoscut pentru prima dată starea de exaltare.
E o senzaţie plăcută să ai un volum mai mare decât propria ta măsură. Te lărgeşti încontinuu din interior, creşti neîncetat şi mereu rezişti limitelor pe care ţi le impui. Devii supraom.
Aveam doar 12 ani şi înţelesesem... că am atins esenţa.
Există lucruri care nu pot fi conservate în nici un fel. Îşi poate împăia tatăl sau chiar întreaga lui familie, însă nu asta a simţit văzând lama apropiindu-se de capul lui. E o senzaţie care nu poate fi împăiată. Asta face parte din istoria reală a lui Lajos Balatony, şi cred că e chiar esenţa. Bineînţeles, fiecare are propria idee despre ceea ce este important. Pentru unii e spaţiul, iar pentru alţii, e timpul.
Taxidermia (2006)
Regie: György Pálfi
Scenariu: György Pálfi, Zsófia Ruttkay (după nuvele de Lajos Parti Nagy)
Distribuție: Csaba Czene, Gergely Trócsányi, Marc Bischoff, István Gyuricza, Piroska Molnár ș.a.
Sursă foto: IMDb
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.