Cine mai crede astăzi în basme și în căutarea nemuririi, în „apa vie? Cu tableta într-o mână, cu mobilul într-alta, cu ochii pe Facebook, devenim tot mai incapabili să creăm povești și să credem în ele. Locul poveștilor „nemuritoare” ale copilăriei noastre e luat de faptul divers și mărunt, de faptul muritor, care se pierde în noianul de fapte diverse al umanității expuse pe „pereții” rețelelor de socializare.

În acest context al fărâmițării și al clipei, spectacolul de la Teatrul Mic, Apa vie, în regia lui Ștefan Lupu, pe un text semnat de Daniel Chirilă și inspirat de poveștile Fraților Grimm, reînvie personaje și situații nemuritoare, care îi vorbesc publicului de orice vârstă despre iubire (cea filială, dar și cea pasională), despre căutarea nemuririi, despre bunătate și răutate, despre atâtea lucruri care zac în noi de când e omul om.

E un spectacol complex, cu un text sclipitor, într-o limbă frumoasă, ritmată și rimată, cu multă mișcare presupunând suplețe și o extraordinară sincronizare, executată ireproșabil și cu sârg de actorii îndrumați cu pricepere de Ștefan Lupu, cu lumini bine alese, toate acestea trimițându-te pe un tărâm de basm, unde, culmea, te simți cumva acasă. Asta, pentru că ne purtăm, se pare, poveștile în noi, oriunde și oricând.

Cât privește interpretarea actorilor, e greu să găsești vorbele nimerite pentru a spune cât de buni sunt, cât de atent și cu câtă dăruire și-au însușit personajele – unii dintre ei jucând mai multe roluri –, cu câtă bucurie se joacă de-a poveștile nemuritoare, făcând, totodată, teatru autentic.

Și poate că poveștile mor și ele dacă nu se găsește câte un tănâr care să creadă în ele, așa cum este, în cazul acesta, Ștefan Lupu, care a știut să-și alcătuiască atât de nimerit echipa, a găsit tonul potrivit al conținutului și al expresiei poveștii, imprimându-i propria viziune.

E un spectacol bogat, de la care pleci cu sufletul bogat.

P.S.: Ar fi de preferat ca, la spectacolele în regim normal, să fie respectată recomandarea privind vârsta copiilor. Ei se plictisesc, publicul adult e agasat, iar actorii... ce o fi și în sufletul lor?!