Piesa începe cu zugrăvirea fațadei unei familii din România contemporană. Un tată, o mamă și o adolescentă își prezintă propria viață de familie în linii șablonarde, atribuindu-i toate valorile pozitive care îi pot fi asociate - pe scala modernă a valorilor, dar și pe cea tradițională. Solidaritate, apropiere, comunicare, dragoste chiar, decență, respect, corectitudine, capacitatea de a fi suportivă etc. Evident, scena e un screen-saver. Odată mișcată din impasibilitatea pe care o presupune o prezentare, operaționalitatea familiei are cu totul altfel de coordonate, la antipod cu cele abia declarate.

Piesa „Exerciții de echilibru” atacă una din problemele cu cea mai mare rezonanță în arta românească de azi: familia. Temă cu mare accent în cinematografia noului val (vezi și Cinetica familiei în filmele românești recente), familia este testerul pentru o gamă largă de inadaptări contemporane.

În spatele screen-saver-ului, familia se dovedește o formă goală, din care conținutul a fost evaporat. Ea s-a pulverizat în individualități divergente, blocate în propria inadaptare și în pulsiunea recuperării propriului eu. Extremele sunt tatăl - pierdut în reverii paseiste - și fiica - soldat fanatic al concepției că adolescentul trebuie să își găsească crize. La centru - dar nu ca factor de echilibru, cum o sugerează titlul - mama este un lipici care a avut cândva un rol, dar care în momentul acțiunii mai există doar pentru că nu poate fi răzuit.

„Infernul e celălalt”, spuneau socialiștii francezi în anii 1950, nelăsând loc neutru familiei. Poate la ei era valabil de atunci. În România Infernul s-a revelat după 1990, când diversitatea codurilor valorice, esența postmodernismului, s-a arătat brusc la ieșirea din închisoarea comunistă. Sudate fragil - mercantil, cutumiar, prin accident - dar fără ca membrii să împartă o cultură comună, familiile cedează din toate încheieturile. Puși astfel la un loc, într-un ambalaj inconfortabil de strâns, indivizii înlocuiesc dragostea cu ura, simpatia cu resentimentul. Rezultatele sunt comice - și tragice, cum este și piesa scrisă de Carmen Dominte.