Născut în județul Arad, Nicu Mihoc a absolvit Institutul de Artă Teatrală Târgu Mureş – promoţia 1989. Între 1989 și 1991, este actor al Teatrului Naţional Timişoara. Din 1991 până în 2003, joacă la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”, al cărei director artistic va fi între 1998 și 2000. În 2000, părăsește Teatrul Naţional Târgu Mureş pentru a înființa, alături de câțiva colegi, un teatru independent în Târgu Mureş, Teatru 74. Pentru o anumită perioadă, acesta va deveni unul dintre cele mai performante teatre independente din peisajul nostru. Aici va fonda și Festivalul de Teatru UNIDRAMA. Din 2000 până în prezent colaborează și cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. În 2012, revine ca actor la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”, iar din 2017 este, din nou, directorul artistic al acesteia.

Actorul a colaborat și cu Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Act, Teatrul Odeon, Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrul de Stat Arad și Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti. Pentru o scurtă perioadă, și-a încercat mâna și ca profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Printre regizorii cu care a lucrat se numără Theodor Cristian Popescu, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Victor Ioan Frunză, Bocsárdi László și Cristi Juncu, ale cărui spectacole i-au oferit actorului numeroase performanțe. Rămân de referință roluri ca acelea din Școala nevestelor, regia Cristi Juncu, Hess de Alina Nelega, regia Gabriel Cadariu, Geniul crimei, regia Theodor Cristian Popescu, Maestrul și Margareta, regia Bocsárdi László.

În film, publicul l-a putut vedea în Restul e tăcere, regia Nae Caranfil, Pretenii periculoase, regia Ferencz Istvan, De ce eu?, regia Tudor Giurgiu, Billion Star Hotel, regia Alecs Năstoiu.

Articol din seria Portret Nicu Mihoc