Medeea, mama

E o ciocnire a culturilor. O izbire a Lânii de Aur cu povestea tragică a Medeei. Şi de aici cred că porneşte totul. De la zbaterea între o lume şi alta, între un Orient mai mult decât apropiat al Europei şi un Occident mai mult decât îndepărtat.    „Medeea, mama mea” este un spectacol care lasă urme. 
Un copil întors din Occident în Estul Europei, un copil înfiat, un copil care vrea să-şi caute mama, să-şi caute destinul şi poate, chiar, identitatea. Alături de el, un prieten imaginar al gândurilor sale zburdă în jurul lui ajutându-l să înţeleagă ceea ce se întâmplă în el şi dincolo de el. E un tragism absurd poate. Abandonul se presupune a fi un păcat. La fel şi simpla idee că te naşti sau devii sărac şi marginalizat. 
„Medeea, mama mea” poate fi şi un semnal de alarmă. Prin cele şase povestiri documentare, poate debusola. Îmbinările de „fragmente” ale vieţii noastre cotidiene – bebeluşi vânduţi, copii abandonaţi, balena Goliat (simbol al mutilării sufletului), Harmanli, Joker din Batman sau săgeţile trimise către Shakespeare, Dostoievski, Derrida, Cioran, Elias Canetti –  construiesc un spectacol mozaic din punct de vedere textual, un mozaic care provoacă mintea. 
Trei actriţe din tânăra generaţie, talentate şi dornice să facă teatru adevărat – Ilona Brezoianu, Aylin Cadir şi Florentina Ţilea –, o scenografie care nu exagerează prin diferite tertipuri sau prin clişee, coloana sonoră care întreţine ritmul cardiac. Medeea e o vivisecţie. O metamorfozare a vieţii însăşi. 
„Medeea, mama mea” a avut premiera la Teatrul Naţional Bucureşti pe 22 mai 2016, în cadrul Festivalului NETA, apoi la propunerea conducerii Teatrului Naţional, Ivan Dobcev şi Margarita Mladenova au montat acelaşi text cu actori români, sub o altă versiune.