kepler5

O republică minusculă, cât o muscă strivită pe o hartă mare, este sub ape, iar 30.000 de suflete caută un pământ al făgăduinței. Numai că făgăduințele sunt multe, sunt mincinoase și îi poartă cu vorba, de colo-colo, pe locuitorii unui tărâm liniștit, care nu există nici pe lista cotropitorilor, nici pe cea a învinșilor, un tărâm atât de mic, încât nici nu există. În orice caz, nu pentru Marile Puteri. Întrebarea care se strecoară în text este: mai există un loc sub Soare pentru aceia care nu contează pe tabla de șah politică? Dacă nu, spre ce galaxii ne luăm zborul pentru a ne păstra limba, obiceiurile, pe scurt identitatea?

Kepler-438b se arată a fi, deopotrivă, o oglindire fidelă a vremurilor noastre, care își capătă sensul prin proiectarea lor în viitor, și o parabolă inteligentă despre identitate, convingeri, decizii (politice, mai cu seamă), prietenie și, mai generic, despre menirea noastră pe Pământ. Guillem Clua, autorul acestei călătorii atât de probabile în timp, încât nu pare deloc science-fiction, a creat o imagine când amară, când comică a micilor puteri puse față în față cu marile puteri, expunând fără milă clișee culturale, sociale și politice și, în cele din urmă, despuind națiunile de hainele împăratului.

Textul lui Guillem Clua este foarte bun, stând în picioare și stârnind interesul numai și într-un spectacol-lectură. Însă Bobi Pricop îi adaugă dinamism și culoare prin imaginarea unui du-te-vino în planuri diferite, la care contribuie și impresia de science-fiction pe care o dau monitoarele. Minimalismul scenografic și efectele tehnice reușesc să te proiecteze într-o lume a viitorului, rece și inumană.

Calitatea textului și inventivitatea regizorală acoperă performanțele actoricești deloc convingătoare. Fiindcă pe scenă Mihai Smarandache este emfatic și înțepat, iar Ioana Anastasia Anton e reținută și inexpresivă, incapabilă să te prindă, rostindu-și replicile din vârful buzelor. Savoarea interpretării s-a concentrat în jocul lui Alexandru Potocean, care întrupează diverși președinți de Stat, creionând portretul-robot al unui Președinte indiferent, fără scrupule și manipulator.

kepler-438b-teatrul-odeon-1Foto: Adi Bulboacă

 

Kepler–438b

de Guillem Clua

Traducerea: Florin Galiş și Iunia Mircescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Eduard Gabia
Imagine & montaj: Tania Cucoreanu
Grafica: Adrian Calin
Instalație multimedia: Mizdan Negatron, Dan Adrian Ionescu, Luca Achim
Lumini: Diana Miroșu
Distribuția: Dan Aștilean, Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton, Cezar Antal / Alexandru Potocean

Spectacol realizat în cadrul proiectului european
Fabulamundi. Playwriting Europe.

 

Alte articole, pe B-Critic:

Cristina Rusiecki, Un sfat bun nu face cât o măslină moartă
-
citește
Carmen Corbu, Kepler 438b. „Jurnal de bord, zilele anterioare” sau De ce ne-a mers atât de rău?
- citește
Nicu Ilie, Distopia veselă
- citește

Kepler–438b este un spectacol într-o notă înşelător fantastică, pentru că, în ciuda plasării acţiunii într-un viitor teoretic al tuturor posibilităţilor, inclusiv al călătoriilor pe alte planete, cum este Kepler–438b, planeta cu cele mai multe trăsături comune cu Pămîntul, în ciuda decorului high-tech semnat de Velica Panduru, este, în esenţă, un semnal de alarmă cu privire la societatea contemporană, ale cărei acţiuni pot duce la un viitor cu adevărat distopic.

Silvia DumitracheÎnspăimântătoarea lume nouă, pe observatorcultural.ro - citește.