Suflete plutind pe aripile unor avioane de hîrtie

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 1 octombrie 2016 |

Adolescenţi, elevi de liceu, copii mari cu un psihic fragil şi vulnerabil cărora le lipseşte apropierea şi susţinerea părinţilor tocmai în această perioadă a vieţii când încearcă mai mult sau mai puţin conştient să-şi dea seama de ceea ce se întâmplă cu ei şi încotro să o apuce. Cam asta li se întâmplă personajelor din spectacolul Avioane de hârtie de Elise Wilk regizat de Cristi Juncu şi realizat de UNATC Bucureşti, spectacol pe care l-am urmărit în seara zilei de 28 septembrie la Teatrul Excelsior în cadrul Festivalului de Teatru pentru Adolescenți TeenFest.

Acţiunea se petrece de-a lungul unui an şcolar şi urmăreşte evoluţia sau involuţia emoţională a şase colegi de clasă, reflectarea acesteia în comportamentul lor şi în relaţiile dintre ei. Imaginaţia – „un fir invizibil care străbate toate piesele mele”, aşa cum declara autoarea piesei într-un interviu – se prelungeşte de data aceasta până în primii ani ai copilăriei personajelor care ne dezvăluie pe rând visele lor din fragedă pruncie până în momentul desfăşurării acţiunii. Lena, Miki, Bobo, Alex, Laura, Andra ajung într-un fel sau altul la concluzia că trebuie să se descurce singuri în viaţă. Poate prea devreme, având în vedere că de perioada copilăriei îi desparte foarte puţin timp şi că încearcă în continuare să se agaţe de ea. Dar pentru că ancora alcătuită din sprijinul membrilor familiei se dizolvă încet – părinţi plecaţi la muncă în străinătate, familii destrămate, părinţi şi bunici cu probleme de sănătate sau care pur şi simplu nu ştiu cum să-şi ajute copiii –, aceşti tineri plutesc oarecum în derivă. Fiecare încearcă să supravieţuiască în felul lui, cum poate mai bine, reacţiile lor parcurgând o zonă largă, de la violenţă şi încrâncenare până la depresie şi renunţarea la lupta pentru supravieţuire.

avioane

 

Avioane de hârtie

de Elise Wilk

UNATC, Bucureşti

Regia: Cristi Juncu
Scenografia: Andreea Bădescu
Sunet: Diana David

Distribuția:
Flavia Hojda, Eliza Teofănescu, Alina Mihuț Ionescu, Raphaela Lei, Carla Mihai, Ana Crețu, Alfredo Minea, Răzvan Enciu, Vlad Basarabescu, Andrei Bibire

 

Pe firul acestei poveşti presărate cu momente de nostalgie, duioşie şi umor, de cele mai multe ori amar, am fost ghidaţi şi însoţiţi de actorii Flavia Hojda, Eliza Teofănescu, Alina Mihuţ Ionescu, Raphaela Lei, Carla Mihai, Ana Creţu, Alfredo Minea, Răzvan Enciu, Vlad Basarabescu, Andrei Bibire. Foarte apropiaţi de vârsta adolescenţei, aceştia au reuşit să fie ei înşişi personajele spectacolului.


Articol de Alexandrina Codarcea, studentă Facultatea de Teatrologie Tg. Mureș.

Articolul este rezultatul unei colaborări între B-Critic și Festivalul de Teatru pentru Adolescenți TeenFest. Proiect coordonat de Cristina Rusiecki.