E timpul să ne scufundăm în petrecere

O petrecere elegantă într-un cadru somptuos, foyerul de la etajul întâi al Teatrului Național din Sofia. Pe masa imensă, drapată în catifele negre, se înalță sfeșnice cu lumânări roșii și pahare argintii, alături de șervețele din lame. Deasupra, un candelabru imens. La distanță nesemnificativă de masă stau invitații în toalete elegante: doamnele, în rochii de seară de culori diferite, verde, roșu, negru; domnii, în costume negre cu papion. Nemișcați, așteaptă să înceapă petrecerea din Fiesta de Andrea Gavriliu de la Teatrul Național „Ivan Vazov” din Sofia. La mai puțin de un metru de ei, spectatorii sunt deja curioși.

Mai întâi actriță, apoi semnatară a mișcării scenice în numeroase spectacole, Andrea Gavriliu s-a apropiat, în ultimii ani, de formula teatrului-fizic, începând cu acel memorabil Zic Zac, spumos și ludic, unde regizoarea-coregrafă-dansatoare îmbina replicile năstrușnice cu mișcarea. Energie, vitalitate, umor fac parte dintre trăsăturile ușor de recunoscut în fiecare dintre spectacolele concepute de ea. Dar cu fiecare nouă montare, se mai adaugă câte ceva: situații scenice bine construite, caractere individualizate prin mișcare, tensiune dramatică, toate, alături de tușa de umor de bună calitate.

Iar acum a venit timpul pentru Fiesta. La început, un ritm regulat, ca bătăile inimii, se aude discret. Ca la un semn, invitații încep să-și miște un umăr. Bineînțeles, în aceeași cadență. Ritmul îi prinde pe toți, mai întâi cu câte o parte a corpului, apoi, treptat, în întregime. Una dintre invitate se învârte. Imediat, revine la mișcarea umărului. Un bărbat face o piruetă. Imediat, revine la mișcarea umărului. Doi invitați se mișcă în același timp. Apoi, mai mulți. Se opresc. Privirile celor opt actori rămân fixe, impenetrabile. Dar ritmul îi antrenează pe toți. Andrea Gavriliu îl diversifică, imaginează situații, postùri, atitudini, combinând mișcarea grupului cu cea a unui singur participant, a mai multora sau a tuturor. Petrecăreții se mișcă în același fel, apoi... pauză. În fond, toți se lasă prinși în energia Fiestei. Se așază la masă. Petrecerea continuă.

Chiar dacă actorii nu rostesc niciun cuvânt, Andrea Gavriliu se pricepe să construiască, prin mișcare, secvențe care debordează de teatralitate: situații, scurte relații între personaje, felurite atitudini. Toate fac parte din angrenajul coregrafei. Ca la orice agapă, invitații se lansează în conversație, râd, se retrag într-un colț. Același vibe îi scufundă pe toți în inima petrecerii, în ritmul creat de coloana sonoră a lui Mihai Dobre, care va înainta la fel pe tot parcursul spectacolului. Diferențele apar doar în intensitate. Participanții se așază la masă, duc paharele la gură, beau, ridică năvalnic o mână cu cuțitul îndreptat în sus, accesând imagini dintr-un fond cultural străvechi, cel al petrecerilor medievale. Dar peste patrimoniul imaterial, de gesturi și reprezentări, se așterne privirea modernă, detașată, care nu se poate abține de la comentariul subtil. Calupul de gesturi recurente și de mișcări la unison, repede urmate de întreruperi, împrumută o ușoară tentă de absurd. Toți participanții sunt parte din același flux, iar atmosfera de petrecere îi face să uite de ei. Se mișcă, dansează, se opresc, îngheață. Repetarea acelorași mișcări accentuează teatralitatea. Andrea Gavriliu schimbă ritmul, întețește dramatismul, individualizează fiecare personaj prin expresie, prin privire, gest, vestimentație. Însă mecanica absurdă a corpurilor și mișcările, din când în când, dezarticulate se umplu de un grotesc discret.

Ritmul devine mai intens. Personajele se opresc. Corpurile li se scutură. Fiecare invitat are momentul său în jurul mesei. Corpurile, lumina, decorul umplu cadrul de picturalitate. Care atinge maximum când toți se strâng într-un colț pentru ca, în spațiul mic, să compună un conglomerat de corpuri, compoziție sculpturală în mișcare. Gesturile și atitudinile interpreților reproduc diferitele stadii ale petrecerii: mai întâi, convivialitate; apoi, bucurii bahice din ce în ce mai accentuate; pe urmă, frenezie; și, mai târziu, o sfântă de mahmureală. Actorii funcționează impecabil în fiecare dintre situațiile menționate. În mod cert, poziția statuară, eleganța, profilul tragic și expresivitatea Snezhinei Petrova aduc un plus important în calitatea spectacolului. Ca la orice petrecere, nu vor lipsi nici momentul erotic, cu elementul comic inclus, atunci când băieții plăsmuiesc ritmul din palmele pe care le dau pe fundul fetelor, nici cel al înfruntării dintre bărbați, când scena se umple de energie și de vitalitate. Atmosfera de loisir se va întregi cu trabucul, moment în care bărbatul strălucește, privirea i se umple de mândrie, pentru ca imediat, într-o succesiune bine știută, să urmeze bătaia.