Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr

Street Puppet Band, International Show Parade Italia

A XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul „Luceafărul” din Iași, a avut ca temă Conflict / Confruntare, aceasta însemnând, așa cum precizează curatorul Oltița Cîntec, „de la conflictele și confruntările pe care le avem cu noi înșine, până la cele globale”. Tema, din păcate, foarte bine reprezentată în vremurile noastre, și-a găsit răspuns într-o suită largă de evenimente și manifestări artistice, de la tradiționalele spectacole de teatru la dans, instalații, concerte, teatru VR, spectacole pe TikToK, performance-uri. Toate au propus forme noi, menite să acceseze gustul unui public în formare, care și-a schimbat tipul de sensibilitate, să-l atragă și să-l fidelizeze. Adresându-se publicului tânăr, de toate vârstele, spectacolele au coborât în stradă, marionetele și păpușile și-au făcut datoria, mărind de uimire ochii micilor spectatori, clovnii i-au distrat, iar muzicanții, în hainele lor colorate, i-au făcut să-și ciulească urechile pentru a nu pierde niciun sunet.

Douăzeci de locuri din frumosul Iași s-au umplut de viață artistică în timpul festivalului, sensibilizându-i pe cei maturi, pe cei tineri și pe cei mici. Căci și cei din urmă au avut o ofertă generoasă, spectacolul de teatru reușind „să se transforme într-o cortină de cuvinte pe care s-o ții lângă tine, pentru totdeauna, ca o istorie a clipei oprite, pentru că e atât de frumoasă...”, după cum spune managerul teatrului, scriitorul Ioan Holban, într-un text plin de frumusețe și căldură. Doar „atunci e o mare sărbătoare a păpușilor, a oamenilor mici și mari, gingașă, plină de farmec, înaltă: ca o nuntire de fluturi”. Cei mari s-au ales și ei cu o paletă de spectacole alese pe sprânceană de criticul de teatru mereu la curent cu tendințele vremii, Oltița Cîntec, dar și cu alte evenimente, cum a fost concertul susținut în impresionantul Palat al Culturii de pianistul Horia Mihail și de violoncelistul Filip Papa, Aimez-vous Brahms?. Prefațat de prezentarea excelentă a muzicologului Cătălin Sava, deopotrivă plină de informații și captivantă prin poveștile spuse, concertul a cuprins o selecție din Haydn, Manuel de Falla și, bineînțeles, Brahms. Câte un astfel de bonus muzical face bine oricărui festival de teatru.

Filip Papa

Confruntările din tema ediției au fost exprimate într-o diversitate de registre, de la amintitul spectacol pe TikTok, #Acedesiguranță@TikTok, în regia mereu inventivului de noi expresii, Bobi Pricop, sau teatru VR, ca Turnul. #Următorul nivel, în regia lui Alex Mihăescu, de la Teatrul Basca din Timișoara, la Teatru în cas(c)ă, în parteneriat cu Radio România Teatrul Național Radiofonic. FITPTI a înțeles că, la vremuri noi și sensibilități pe măsură, trebuie să se adreseze publicului pe o varietate de platforme. Este ceea ce aduce festivalului, de fiecare dată, accentele noi și tușa de contemporaneitate. Desigur, nu au lipsit nici formele tradiționale, cu spectatorii în fața scenei, care au avut prilejul să urmărească o pleiadă de conflicte, fie ele interioare, ca în Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov și Radu Apostol, în regia celui din urmă, produs de Ado și Centrul de Teatru Educațional Replika, fie politice sau sociale, ca Verde tăiat de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, produs de Asociația ProTeatru din Zalău, fie dedicate războiului și tensiunilor generate de el, ca Maidan Inferno, coproducție ucraineano-franceză, sau ca Întoarcerea acasă de Matei Vișniec, regia Botond Nagy, de la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Nu au lipsit nici lansările de carte, nici expozițiile ca O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale în benzi desenate sau ca Nod în cinci, expoziția însoțitoare a volumului omonim de analiză teatrală.

Turnul. #Următorul nivel

Și, mai ales, nu a lipsit componenta educativă, prezentă în selecția operată de curatorul festivalului, Oltița Cîntec. Conștientă că un festival care se adresează adolescenților trebuie să se plieze pe gustul lor, dar și să-l formeze în mare măsură, selecționera a propus publicului tânăr întâlnirea cu clasicul dramaturgiei românești, I.L. Caragiale, respectiv cu O noapte furtunoasă, într-o abordare nouă.

Auăleu, iar O noapte furtunoasă?

Când crezi că ai văzut deja tot ce un creator de teatru poate imagina în legătură cu piesele lui Caragiale, hop!, vine spectacolul O noapte furtunoasă în regia lui Ovidiu Mihăiță, de la Teatrul Auăleu din Timișoara, ca să-ți arate că nu e chiar așa. Și dintr-odată ochii se măresc, atenția se trezește și mintea stă la pândă: ia să vedem, aici ce-or să mai născocească?

Întuneric. Publicul intră într-una dintre sălile Casei Muzeelor. Ești invitat să iei loc la o masă lungă cât o zi de post. Cei temerari acceptă. Cei mai timizi se așază în sală, adică la un metru distanță de respectiva masă. Apoi, aștepți să se aprindă reflectoarele. Doar ai venit la teatru. Nici vorbă! Totul se derulează la lumina lumânărilor. Fix ca pe vremea lui Molière. Te gândești unde vor juca actorii în sălița aceea ticsită. Cum unde?, la masă și printre spectatori. Și iată cum toate așteptările cu care vii la teatru, cu alte cuvinte, toată rutina care s-a așternut peste receptare se duc pe apa sâmbetei. În jurul sau pe sub rufele pe care Spiridon le întinde la uscat, te scufunzi rapid în mahalaua din O noapte furtunoasă. Sala e mică, dar planurile spațiale se delimitează inteligent prin poziția actorilor care joacă ba pe masă, ba la masă, înghesuiți printre spectatori, ba deasupra, ba pe culoarul strâmt din jurul ei.

Aici se înșiră patrioții, bărbații preocupați de „onoarea lor”, la cotele cele mai înalte ale machismului, de la Jupân Dumitrache (Marian Pîrvulescu) până la Spiridon (Norbert Lovasz), înalt, solid, zdravăn, cu plete și ochelari, într-un (prin extensiune) contre-emploi al personajului. Drept e că în momentele cele mai reușite actorii strecoară și o doză fină de distanță și de autoironie care face ca totul să fie savuros. În mare, tipologia rămâne aceeași, cu accente subtil schimbate, ca la Chiriac (proaspăt, prezent, magnetizant în interpretarea mucalit-auto-ironică a lui Laurențiu Bănescu) sau ca la Veta, cu infiltrații consistente dintr-o altă „damă” caragialiană, Zoe. Cu capul ei blond și tuns aproape chilug, Cristine Cizmaș imaginează o femeie stăpână pe sine și pe ceilalți, care știe pe ce butoane să apese în relație cu fiecare. În control absolut, Veta îi manipulează și pe bietul Chiriac, și pe Jupân Dumitrache, și pe soră-sa Zița (Anastasia Miulescu, cu o bună prezență de scenă), când cu mintea, când cu palmele, dacă e cazul.

În rest, se râde, pentru că poantele curg, de la subtexte rafinate la glumițe transparente, ca onomatopeele din lectura din ziar a lui Nae Ipingescu (Ioan Codrea), care face o pauză luuungă înainte de citirea textului, ca să-și adune puterile pentru ce va urma: silabisirea de retardat (pardon, de analfabet funcțional!); de la graba cu care în plin romantism bărbații (atât Chiriac cât și Rică Venturiano) își dau hainele jos, ca să fie pregătiți pentru ce vor să li se întâmple, până la sforăitul în care cade Chiriac odată ce „romantismul” se consumă, într-o scenă de un comic suculent. Altfel, relațiile funcționează impecabil, logic și curat, uneori, cu tușe inedite, ca presimțita animozitate – invidie – împunsătură dintre Chiriac și Ipingescu. Sau ca în scena în care, cum aude de căsătorie, fervoarea romantică a lui Rică Venturiano (Armand Iftode) pentru „angelul radios” se ofilește, pentru a se transforma instant în dor de ducă.

În concluzie, O noapte furtunoasă este o opțiune bună, indiferent dacă ați mai văzut Caragiale de o sută de ori sau tocmai îl studiați la școală. Plecați destinși și cu zâmbetul pe buze. Merită! Selecția în FITPTI a dovedit-o.