Interviu cu Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timișoara

Cristina Rusiecki: Au trecut cinci ani de la ultima ediție a Festivalului Eurothalia. Ce s-a schimbat?

Lucian Vărșăndan: În primul rând, s-au schimbat selecționerii, a fost un timp în care am devenit mai maturi, s-a schimbat omenirea, fiindcă a trecut printr-o pandemie și trece prin proximitatea unui război. Și cred că s-a schimbat raportul oamenilor cu ideea de a merge la teatru, măcar parțial. Aceasta este doar o bănuială. Mi-am pus adesea întrebarea dacă după pandemie bucuria revenirii în sălile de spectacol va fi însoțită de anumite pretenții și de anumite așteptări ale publicului, diferite de cele de dinainte și răspunsul meu personal la această întrebare este că da. Teatrul ar trebui să fie și mai preocupat de ce să le ofere spectatorilor, cum să ajungă la mințile și la sufletele lor, încât să-i miște într-un fel sau altul. Oricum, să nu plece spectatorul din sala de spectacol așa cum a venit, să treacă spectacolul pe lângă el și să-l lase indiferent. Asta cred că s-a schimbat într-o formă sau alta.

 

C.R.: Iar în privința Festivalului Eurothalia ce s-a schimbat?

L.V.: În ce privește festivalul, s-a schimbat, pentru ediția din acest an, marja de timp pe care am avut-o la dispoziție pentru organizarea și producerea lui, care a fost mai scurtă decât în mod normal. Acum avem o marjă mai mare pentru festivalul din septembrie 2023. Din cauza acestui avans mai mic de timp, festivalul a trebuit redus la doar două spații, sala Teatrului German și Sala Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara, ceea ce a îngrădit automat posibilitatea, unitatea selecției și oferta pe care am putut să o accesăm. Existau unele spectacole avute în vedere care, din motive de spațiu, nu au putut fi invitate în acest an. S-a schimbat și destinul unui spectacol din festival, care nu poate fi jucat din cauza războiului din proximitate. Un spectacol programat pentru 27 septembrie avea în distribuție cetățeni ruși care, în acest moment, se află refugiați în Franța. Unii dintre ei nu au primit încă statutul oficial de refugiat. Toate acestea s-au schimbat, unele în bine, altele în mai puțin bine.

C.R.: Din punct de vedere artistic, sesizezi vreo modificare?

L.V.: Ediția din acest an este mai avangardistă, sunt multe spectacole care merg mult în zona experimentului teatral. Cred că aceasta este constanta ediției față de ceea ce propusese festivalul din 2017, ultimul pe care l-am produs înainte de a-mi înceta mandatul, cu selecția făcută împreună cu Andreea Andrei. Propunerea selecționerilor de anul acesta este mai compatibilă cu tema aleasă, Confruntări, pe diverse planuri. Eu, ca producător, mi-am asumat această decizie împreună cu selecționerii. Solicitarea mea către ei a fost o selecție care să prezinte spectatorului din Timișoara sau din această parte a țării o paletă din producția de teatru european. Era esențial să avem spectacole din mai multe țări europene. În mod special, doream ca măcar un spectacol să fie produs de un teatru dintr-un spațiu de limbă germană, cum s-a și întâmplat, de altfel. Mă bucur că spectacolul din deschidere a fost Carpații ca niște pete pe pielea mea, produs de Deutsches Theater din Berlin, pentru că are o conotație aparte pentru populația germană din România, pentru istoria minorității germane, fiind vorba de o istorie transilvană-bănățeană-maramureșeană, valabilă pentru oricare dintre zonele care au fost colonizate, în diverse momente, cu o populație de limbă germană. Așadar, solicitarea către selecționeri a vizat spectacole din țări mai multe europene și spectacole de expresie contemporană. Bineînțeles, nu doream să mergem înspre teatrul comercial sau facil, în diferitele înțelesuri ale acestui cuvânt. Țin minte că prin anii 2014-2015, după ce produsesem mai multe spectacole, unele mari, altele grele, spectacole serioase, cu toate conotațiile care pot fi asociate cu acest cuvânt, deși ieșiseră binșor, sesizam un tip de oboseală, un tip de risc, în cadrul trupei, de a merge mereu doar într-o direcție. Atunci, în mod asumat, am decis că trebuie să optăm pentru un contrapunct și în acel an și alți mai multișori ani teatrul a montat comedie bulevardieră. M-am bucuruat mult că spectacolele au fost apreciate deopotrivă de publicul larg, dar și de critici, că, în mare parte, aceiași actori care fuseseră serioși în Pescărușul, Electra etc., cu aceeași seriozitate și temeinicie, s-au lăsat convinși de puterea de seducție a umorului de situație, de busculadele jucate pe scenă, cu ușa care trebuie să se închidă sau să se deschidă, cu ferestrele de care ne împiedicăm, exact în fracțiunea de secundă în care să asigure savoarea poantei. Adică comedie făcută după toate regulile bulevardului, fără ca actorii să o considere doar comedie bulevardieră, adică să o facem ca pe un gen minor. Nu există gen minor, există doar teatru bun. Probabil că o să mai facem comedie bulevardieră.

C.R.: Din câte văd, urmăriți un spectru larg de producții.

L.V.: Teatrul acesta, fiind singurul teatru din țară unde toate spectacolele sunt în limba germană, nu își prea poate permite o specializare foarte îngustă, pentru că, dacă pentru teatrul în română sau chiar în maghiară există opțiuni, secție de păpuși sau teatru de copii, teatre muzicale, operă, în cazul nostru, trebuie să le acoperim pe toate. Nu există altă instituție de teatru care să facă spectacole în limba germană, așa că noi avem o paletă mai largă de atribuții, în sensul direcțiilor pe care trebuie să le urmeze teatrul. Aceasta face ca actorii noștri să fie mult mai versatili....

C.R.: Ceea ce e bine pentru ei...

L.V.: E bine pentru ei pentru public, pentru toată lumea. Ca să dau un exemplu din galeria de dată recentă și de succes a acestui teatru, dragul nostru coleg Nico Becker, care joacă rolul principal în Katzelmacher, joacă dublură în rolul principal din Leonce și Lena și joacă mai nou la Teatrul Național din București în Pescărușul, regizat de Eugen Jebeleanu, joacă cu aceeași poftă de joc și unul dintre cavalerii de la curtea regelui din Crăiasa Zăpezii, la matineu, că trebuie să facem mult cu oameni puțini.

C.R.: Cred că le face plăcere să schimbe registrul.

L.V.: Sper din tot sufletul. Asta a făcut mereu parte din datele acestui teatru. Când m-am angajat secretar literar, țin minte că am căutat în arhiva artistică actorul pe care l-am văzut la prima mea vizită în acest teatru. Eram în clasa a doua sau a treia, prin anii '80, și țin minte că văzusem un spectacol pentru copii, Vrăjitorul lui Iulius, pe un text al unei scriitoare transilvănene, Ricarda Terschak, și am fost fascinat de faptul că vrăjitorul avea trei picioare. Al treilea se cam vedea că era de butaforie. M-am dus la caietul-program al acelui spectacol și am aflat că Vrăjitorul fusese interpretat de doamna Ida Jarcsek-Gaza. Deci nu facem decât să continuăm o tradiție.

C.R.: Să revenim la festival. Care este direcția pe care ați intenționat-o pentru această ediție?

L.V.: Nu aș spune că este o direcție, pentru că nu poți face o astfel de judecată de valoare cu caracter generalizator după o ediție a unui festival care a fost în pauză timp de cinci ani. Cred că astfel de discuție ar putea fi purtată după vreo doi-trei ani. Atunci s-ar putea trage niște concluzii. Sperăm un nou parcurs al festivalului care să fie de lungă durată pentru a-i defini traiectoria. Cred că are nevoie de un timp, de un suflu de aproximativ trei ani, cel puțin, ca să dăm un răspuns. Să vedem dacă trendul de la această ediție va continua sau nu.

C.R.: Din câte știu, ediția următoare va beneficia de o nouă sală. Unde, de ce, cum?

L.V.: Ediția următoare, sper, va beneficia și de alte spații. Ceea ce este cert în acest moment este că după 69 de ani de la înființarea acestui teatru, el a primit în folosință, pentru următorii 49 de ani, un imobil alcătuit din fostele ateliere-școală ale Liceului de Industrie Ușoară din Timișoara, care se află pe micuța străduță Cuvin, la doi pași de Radio Timiș, TVR Timiș, Parcul Poporului, lângă liceul francez, în cartierul Fabric din Timișoara. Aici urmează să facem și să jucăm teatru în următorii 49 de ani. Aceasta e certitudinea. Primăria din Timișoara, care este proprietarul spațiului, l-a cedat spre administrare Teatrului German. Până la a se configura spațiul pe baza unui proiect, se va face un studiu, cu toate demersurile necesare, care vor dura câțiva ani. Probabil că acest spațiu va intra într-o formă tranzitorie provizorie în circuitul cultural, începând din 2023. Adică se vor face anumite amenajări până în primăvara anului viitor, astfel încât și până se termină studiile, spațiul să fie folosit în forma studio sau poate într-un format estival în curtea interioară de acolo. Să vedem exact când și sub ce formă va fi posibil, dar aceasta este intenția noastră. Nu dorim să ne abatem de la acest plan. Sper ca posibilitatea de planificare cu un avans mai mare de timp să ne permită să avem la dispoziție, cel puțin pentru două-trei reprezentații, un spațiu mai mare dedicat doar festivalului în intervalul în care va avea loc.

C.R.: Să înțeleg că părăsiți clădirea aceasta consacrată unde jucați de atâtea decenii?

L.V.: Rămânem și aici, doar că vom juca în mai multe spații, adică în sala istorică, Sala Reduta din actualul Palat al Culturii. Urmează să jucăm la adresa la care publicul este obișnuit să ne viziteze, sală pe care o vom împărți frățește cu Teatrul Maghiar de Stat. Celălalt loc se va chema probabil Sala Atelier, ca să-și amintească de destinația sa inițială.

C.R.: Ce va avea în plus ediția viitoare din Eurothalia care se va desfășura în anul Timișoara, capitală culturală europeană?

L.V.: Nu o să dau nici un nume, nici de trupe, nici de creatori. Va avea o dimensiune mai mare, nu neapărat ca număr de locuri de desfășurare a spectacolelor – dar se va întâmpla și asta –, nu o să încerc să propun acum niște cifre care să bată recorduri, nici măcar locale. Va avea mai multă amploare și o pondere mai mare de spectacole în limba germană. Nu este întâmplător, ci se leagă de faptul că în 2023 acest teatru împlinește 70 de ani de existență. Din acest moment, vom pune accentul pe teatrul din spațiul de expresie germană, cu toate componentele sale. Dorim să fie un nume puternic și spectacole mai mari, pe care să le poți prezenta în spații mai mari. Poate durata festivalului va fi mai mică, dar cu o concentrare mai mare de spectacole în fiecare zi. În mod ideal, mi-aș dori un festival de șase zile, cu reprezentații în diverse spații. Să vedem dacă se va putea.

C.R.: Ce va cuprinde noul program al teatrului?

L.V.: După pandemie, mă preocupă și ne preocupă, chiar mai mult decât în 2016-2017, și pentru că acest teatru este din nou într-o etapă de reconstrucție, iar se caută pe sine, își caută relația cu publicul pe care, parțial, a pierdut-o după 2017. Suntem mai preocupați să găsim răspunsul la întrebarea ce tip de teatru își dorește publicul acesta de la noi și cum este cel mai bine să comunicăm teatral cu acest public.

C.R.: Ce tip de teatru își dorește publicul, din primele voastre investigații?

L.V.: Răspunsul este dat de cele patru direcții din planul meu de management de la care nu văd motive să ne abatem. Sunt direcțiile cu care am câștigat acest mandat: prima vizează spectacole – ne place să credem fundamentale –, pe teme fundamentale pentru omul contemporan. Acele spectacole reprezentative pentru potențialul acestei trupe, spectacole de ansamblu, spectacole-fanion, spectacole care să consolideze prezența acestui teatru în conștiința de aici și de aiurea. În al doilea rând, am în vedere promovarea dramaturgiei de expresie germană, în feluritele sale forme, de la Lessing și von Kleist până la Marius von Mayenburg, Herta Müller & co. A treia privește teatrul de copii și tineret, inclusiv adolescenți, apoi, deloc cea din urmă direcție, comedie și spectacol muzical. Orice titlu care intră în repertoriul Teatrului German trebuie să se înscrie cel puțin într-una dintre aceste direcții, dacă nu chiar în mai multe. Sper ca spectatorii noștri să găsească oferta pe placul lor sau să găsească mai multe oferte pe placul lor în spectacolele noastre dintr-una sau mai multe din aceste categorii. Cred că ar fi un echilibru dorit și necesar și sper să-l obținem odată cu dobândirea noului spațiu și cu creșterea numerică și valorică a trupei. Sper să crească numărul de premiere, lucru care a fost deficitar în anii din urmă, în care teatrul a produs mai puțin, dar lucrăm și la dezideratul acesta. Un altul la care lucrăm este îmbunătățirea unei laturi a activității actoricești, care este adesea lăsată deoparte sau nu e considerată prioritară. Mă refer la calitatea prestației scenice, sens în care am avut o colaborare, la început de stagiune, cu un expert de vorbire scenică de la reputata școală de teatru „Ernst Busch” din Germania, care a lucrat timp de două săptămâni cu colegii din trupă. Acum, acel exercițiu este urmat de nașterea spectacolului Livada de vișini, în regia lui Volker Schmidt din Austria. Din echipa de creație face parte, de asemenea, și un expert de vorbire scenică, doamna Anna-Lise Finke venită din Germania în mod special pentru a exista în echipa de creație cineva care poartă grija rostirii textului cehovian. În speță, intenționăm să facem același lucru și la viitoarele producții. Sunt unele dintre măsurile și căutările prin care încercăm să îmbunătățim munca făcută până acum.

C.R.: Cunoscându-te de atâta timp, Lucian Vărșăndan, urmărind contribuția ta ca director la Teatrul German de Stat din Timișoara, nu am nici un dubiu că veți face tot ce v-ați propus. Succes mult!