„The Fever” sau febra societăţii contemporane

Print Friendly, PDF & Email
Teatru | Autor: B-Critic | 24 august 2018 |

UN ARTICOL DE ANDREI BULBOACĂ

Ediţia din acest an a festivalului de teatru independent Undercloud, ce se desfăşoară în perioada 22-31 august la ARCUB, şi-a deschis porţile cu spectacolul The Fever în regia lui Lars Norén, după un text de Wallace Shawn, magistral interpretat de către actriţa Simona Măicănescu. Timp de aproximativ o oră şi jumătate, publicul este martorul unui monolog dramatic ce vorbeşte despre teme socio-politice privite din perspectiva unei femei înstărite din New York, ce călătoreşte prin diferite ţări sărace ale lumii.

Introspecţia este mereu prezentă, personajul se raportează într-un fel sau altul la păturile sărace ale societăţii, jalonând astfel condiţia ei materială şi, prin comparație, condiţiile proaste ale celorlalţi. Toată reprezentaţia stă sub semnul stranietăţii, a întrebării aparent normale, dar cu multe răspunsuri ramificate: care este motivul pentru care o femeie dintr-o clasă superior socială este interesată de problemele celorlalţi oameni? De ce alege să călătorească în astfel de ţări? Un răspuns ar fi că în interiorul personajului se naşte sentimentul de nemulţumire şi regret, prin urmare, deşi ea are totul, în realitate, nu are nimic.

Un lucru antitetic, am putea spune, este şi felul în care această piesă este prezentată publicului. Deși personajul este înstărit, acest lucru nu se vede în niciun fel pe scenă. Hainele sunt simple, aproape vechi, vocea actriţei este liniştită, ca şi cum ar povesti toată experienţa unor prieteni, iar decorul este inexistent. Dacă în spatele actriţei nu s-ar fi aflat ecranul pe care rula supratitrarea, nici reflectoarele, publicul nu ar fi crezut că se află la un spectacol de teatru. Intens a fost şi faptul că reprezentaţia a avut loc în sala Bolţilor a Hanului Gabroveni, prin urmare atmosfera era una rece, totul fiind înconjurat de cărămizi. Acest lucru nu a făcut altceva decât să imerseze şi mai mult spectatorul în piesă, să-l facă să se simtă un pic inconfortabil, în momentul când a coborât în sală, semnând convenţia de a lăsa lumea exterioară deasupra lui. Mergând pe aceeași simbolistică, am putea spune că am coborât în lumea reală, o lume a sărăciei şi a simplităţii, pe care încercam să o ignorăm în lumea de sus în care trăim. Prin urmare, alegerea sălii nu a fost întâmplătoare, totul culminând cu textul piesei.

Simona Măicănescu reuşeşte, prin interpretare, să transmită spectatorilor sentimente complexe, pornind de la milă şi indignare și ajungând la bucurie şi chiar râsete. Accentele pe care le pune pe diferite cuvinte, inflexiunile vocale, dar şi modul în care priveşte spectatorii întăresc această senzaţie şi emoţie. Actriţa are vocea copilăroasă, liniştită şi calmă. Sonoritatea ei, însă, nu stârneşte plictisul publicului, deoarece subiectele abordate în text sunt cât se poate de reale şi dureroase. Vom sta departe de spectrul politic, însă, privind la evenimentele din ţară, textul acesta este mai actual ca oricând. Nu ne referim neapărat la discrepanţa dintre clasele sociale, ci pur şi simplu la felul unora sau al altora de a privi viaţa. Trăim într-o societate de consum, o societate care pune accentul mai ales pe viteză, bani, aspect fizic şi rutină. Foarte puţini dintre noi mai putem oferi un moment de linişte, unul de analiză interioară pentru a ne da seama dacă suntem cu adevărat fericiţi cu ceea ce avem.

Simplitatea nu mai există, iar acest spectacolul subliniază acest fapt. Febra societăţii ne arde pe dinăuntru pe fiecare dintre noi şi, oricât am încerca să o tratăm, de multe ori nu reuşim. Pe tot parcursul spectacolului m-am gândit la conceptul lui Peter Brook, acela de spaţiu gol, cum, într-adevăr, doar un actor şi oamenii care-l ascultă pot crea o magie într-un loc atât de mic. Este magia unui act teatral bine realizat, dar şi a unui text cu impact asupra fiecăruia dintre noi. Acest act artistic putea avea loc, fără probleme, fără niciun fel de reflector, boxe, sau orice intervenţie tehnică, pentru că mesajul ar fi fost acelaşi: bucuraţi-vă de lucrurile simple şi priviţi şi la cei ce nu au acelaşi noroc în viaţă.

THE FEVER

de Wallace Shawn

Regie: Lars Norén

Adaptare: Simona Măicănescu, Lars Norén

Cu Simona Măicănescu

Costum: Chatoon

Lumini: Jean Poisson

Sunet: Sophie Buisson

Colaborare artistică: Nelly Bonnafous, Anne Seiller, Bob Meyer

Colaborare tehnică: Radu Barbu

Spectacol produs de Le Nouvel Olympia – CDN de Tours, Théâtre de l’Espace – Scène Nationale de Besançon/Apocryphe Tendance

„E mare lucru să știi să nu omori golul, să-l lași să trăiască”

De curând ai început să lucrezi în cinematografie cu Radu Jude. Ultimele zile v-au adus un premiu important, Globul...

Constantin Piliuţă, constant în preferinţele colecţionarilor

aprilie 2013   7.500 de lei  este preţul de ajudecare pentru tabloul „Flori galbene”  (ulei pe panza, 51 cm...

Bucharest Art Week 2016: Lecţia naturii, de la poetic la investigativ

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional Bucharest Art Week examinează felul în care artiști contemporani, curatori și teoreticieni...