Antoniu și Cleopatra, regia Carla Oncescu

Antoniu și Cleopatra

Printre cele mai coerente și nuanțate spectacole în miniatură a fost Antoniu și Cleopatra în regia Carlei Oncescu. Multe registre, bine dozate și inteligent combinate. Pe de-o parte, cunoscuta tragedie istorică, în care unul dintre cei doi conducători romani trebuie să piardă, pe de altă parte, relația dintre cei doi îndrăgostiți, o construcție complexă din punct de vedere regizoral. Și, nu în ultimul rând, în momente bine plasate, umor fin. Iar acesta ține – oricât ar părea de elucubrant–, de latura ezoterică. Pe scurt, de o ghicitoare. Spre planul acesteia și-a îndreptat regizoarea sarcasmul, mai ales când la serviciile ei apelează Charmiona, servitoarea Cleopatrei. În plus, personajele au adâncime, ceea ce se conjugă cu faptul că întreaga echipă de actori se remarcă prin partituri bine lucrate.

Pe scenă, un dreptunghi acoperit cu catifea mov și petale de trandafiri pe jos. Pe podea, cu aceleași petale de trandafiri, stă scris CLEO. Cultul reginei se vede din prima clipă. Cleopatra va fi piesa centrală la care se raportează toți și toate. Ea face și desface momentele erotice. Ea etalează strategiile de putere. Ea jonglează între autoritate, dragoste și manipulare. Ceilalți i se supun fie dintr-o iubire fără margini, ca Antoniu, fie din teamă, ca aceia cu rang mai prejos decât ea. Statutul său e clar, iar răspunsurile pe care le dau cei ce o înconjoară sunt bine nuanțate. Numai să vadă o sprânceană ridicată la stăpână, că servitoarea nu mai mișcă în fața ei. Maria Florina jonglează bine între supunere și tușele comice din relația cu ghicitoarea sau cu mult râvnitul ei coleg. Atitudinea reginei se schimbă în relația cu Enobarbus (Dragoș Uretyan), prietenul lui Antoniu. Lui îi va reveni, spre final, înaintea luptei, replica plină de ironie, „Pe măsură ce scade în creier, căpitanul nostru crește în vitejie”.

Dar, desigur, așa cum arată atât titlul, cât și istoria, relația definitorie pentru eroina tragediei este cea cu iubitul său Antoniu. Dragoste adevărată, dar una plină de strategii, de raporturi de putere, de prefăcătorie și, nu în ultimul rând, de manipulare. Alexia Matei traversează toate aceste registre cu naturalețe. Dominatoare în cea mai mare parte a timpului, supusă când e cazul, uneori, chiar jucăușă, Cleopatra sa știe când și la ce tertipuri să recurgă pentru a nu-l slăbi pe Antoniu din mreje. Când servitoarea o sfătuiește „Faceți-i pe plac”, regina îi dă o probă de șiretlic feminin: „Așa l-aș pierde imediat”. Când Cezar vine ca învingător, Cleopatra îl repudiază pe Antoniu. Când Antoniu (Costin Stăncioi, cu un bun dozaj în rolul de adorator) se înfurie din cauza trădării, regina va găsi soluția să-l reconvingă de dragostea ei.

Există pauze, există tăceri, tensiunea se acumulează. În această mostră de teatru clasic, Carla Oncescu recurge la multe mijloace pentru ca dinamica emoțională să fie întru totul verosimilă. Și, mai ales, există contrapunctul: momentele amuzante construite în jurul vrăjitoarei. O apariție bizară, în negru, între vraci și Baba Hârca, răsare de te miri unde și se autopromovează: „Pot prelua și cazuri începute de alte vrăjitoare și nerezolvate”. Cererile Charmionei, să o facă frumoasă, să-i aducă iubiții înapoi, să se mărite cu Cezar, în contrast cu statutul și alura ei, nu fac decât să sporească umorul. Dar trebuie remarcat că acesta nu e nici gros, nici ostentativ; dimpotrivă, de fiecare dată, își păstrează finețea.

 

Antoniu și Cleopatra

Regie: Carla Oncescu

Scenografie: Francesca Stere

Distribuție

Cleopatra – Alexia Matei

Antoniu – Costin Stăncioi

Enobarbus – Dragoș Uretyan

Charmiona – Maria Florina

Ghicitoarea – Elena Voicu

Solul – Alexandru Raia

Comedia erorilor, regia Daria Gherghel

Comedia erorilor

Băieți și fete, cam despre ei e vorba în Comedia erorilor în regia Dariei Gherghel. Roluri de gen, cu trăsături amuzant accentuate, că doar e vorba de comedie! Băieții se bat destoinic sau își croiesc servitorii cu năduf. Asta, dacă e vorba de cei tineri. Dacă nu, atunci tonul devine evocator, ba chiar vom avea și niște acorduri la lăută. Scenele curg în ritm vioi, între amenințări, chelfăneală, qui-pro-quo-uri și panseuri despre relația dintre femei și bărbați.

Partea savuroasă aparține celor două surori (Teea Florea și Giulia Panaitescu), una adeptă a valorilor tradiționale în viața de familie – în caz că valori se numesc acestea –, pe primul loc fiind supunerea față de bărbat; cealaltă punctează rezonabil: „N-ai soț, n-ai supărări”. Una pozează, cealaltă pictează. Contrastul e bun, ca și ritmul, fetele au un look modern și, deși surori, una vorbește cu accent moldovenesc. Una joacă bine gelozia și durerea că soțul s-a înstrăinat, cealaltă joacă flirtul. Una este genul răsfățat și isteric, cealaltă, artista mai libertină. Scenele se derulează rapid – e drept că și Comedia erorilor este, pe lângă Furtuna, textul în care Shakespeare respectă regula celor trei unități, care va să zică, și de timp. Mici detalii, ca portretul unuia dintre gemeni, dezvăluit pe perete la momentul oportun, sau ca peruca vânzătorului de bijuterii, sau subtexte din care se înțelege că în afară de bijuterii, în Efes, se vinde și altceva, mult mai apreciat de tinerii de azi. Poantele nu lipsesc, nici voia bună.

Comedia erorilor

Regie: Daria Gherghel

Scenografie: Alesia Istrate

Coregrafie: Ioana Goia

Înregistrare și editare audio: Denis Pintileasa

Distribuție

Antipholus – Vladimir Țeca

Dromio – Petruș Nicolae

Adriana – Teea Florea

Luciana – Giulia Panaitescu

Egeon – Ștefan Vătășoiu

Angelo – Ionuț Niculae (voce)

 

Măsură pentru măsură, regia Alexandra Ispas

Măsură pentru măsură

Ce teme din Măsură pentru măsură s-ar plia mai bine pe marotele societății noastre decât abuzul de putere și demagogia? Tendința de a specula avantajele oferite de poziție, de a acționa exact invers decât dogmele pe care judecătorul Angelo le vântură pentru a aplica legea împotriva dragostei în afara căsătoriei pare să fi trezit interesul regizoarei Alexandra Ispas. Acestea ar fi temele general umane din Shakespeare. Actualizarea aparține mai ales scenografiei (Matei Fulga) care delimitează spațiul, în funcție de scenă, cu un grup de reflectoare înalte, a căror poziție se tot schimbă. Și, bineînțeles, tabletei pe care tastează înlocuitorul ducelui. În rest, formula e simplă, majoritatea scenelor petrecându-se cu dialog între două personaje. Alexandra Ispas a decupat din Măsură pentru măsură doar planul călugăriței care se vede nevoită să-și apere fratele. A optat pentru mult text, căruia i-a adăugat un leitmotiv gestual, de multe ori repetat, un salut de sorginte religioasă, presupus definitoriu pentru comunitatea respectivă. Există și momente, probabil cele mai multe dintre toate examenele, în care publicul are acces la frumusețea textului shakespearean, la formulările sale sintetice. „Condamnă-i patima, nu-l pedepsi și pe el”, va pleda călugărița novice, în fața lui Angelo, pentru iertarea fratelui condamnat la moarte din vina de a fi consumat erotismul înainte de legiferarea căsătoriei. În rolul judecătorului necruțător, Alexandru Galbenu reproduce bine patima care crește în el pentru fata inocentă, ca și atuurile pe care i le dă poziția, pentru ca până la urmă să o șantajeze: sau renunță la castitatea promisă lui Dumnezeu, sau fratele ei va muri. Spectacolul liniștit al Alexandrei Ispas despre justiție versus morală, abuz de putere versus principii ferme, rigiditate versus toleranță nu ocolește nunta, prilej pentru un plus de mișcare scenică.

Măsură pentru măsură

Regie: Alexandra Ispas

Scenografie: Matei Fulga

Coregrafie: Iulia Andro

Lighting design: Alexandru Simion

Distribuție

Isabela – Sandra Boroghină

Angelo – Alexandru Galbenu

Claudio – Luca Nicola

Lucio – Robert Bileca

Francisca – Maria Pop