„Visez la un val de oameni care să iubească orga”

Cristina Rusiecki: Te rog să-mi spui, pentru început, cu ce te ocupi.

Robert Alex Roi: Lucrez la o firmă din Franța, sunt responsabilul lor în țară. Mă ocup de producția, distribuția de vinuri spumante, tot ce se poate în domeniul alcoolului. Este cea mai mare firmă de profil din Franța, suntem prezenți în mai toată lumea. Am ajuns să lucrez aici pentru că am locuit în Bordeaux și am avut șansa să-mi dea mie rolul acesta, de distribuitor al vinurilor.

C.R.: Dar până anul trecut lucrai în domeniul agricol, din câte știu. Mi-aduc aminte că atunci când ai schimbat firma, ai început prin a recupera niște datorii încă din prima săptămână. M-a mirat, în momentul în care te-am rugat să-mi povestești ce le-ai spus, cât de convingător păreai și câtă încredere ai avut că lucrurile se vor soluționa.

R.A.R.: Trebuia să le rezolv lucrurile în țară. Aveam un distribuitor care plătea mai greu. S-au mirat și cei de la firmă că imediat ce am venit i-am adus la zi cu toate plățile. Contează mult să ai un om în România care înțelege și latura umană de aici. Trebuie să știi cum să iei oamenii. Au fost mulțumiți că am putut să schimb un pic lucrurile.

C.R.: Te auzeam spunând că ai nevoie de vreo douăzeci și șase de hârtii ca să poți distribui alcool în România.

R.A.R.: Da, trebuie să strângi un dosar stufos. Pentru vamă ai nevoie cam de douăzeci și șase de elemente diferite, de la scrisoare de bonitate bancară la actele de cazier, de la contractul de comodat, dacă ai un spațiu ș.a.m.d. Este un proces elaborat. Durează mult până când obții toate autorizațiile pentru vinuri și spumante. Pentru alcool e și mai complicat, trebuie să știi produsele, să plătești accizele. Problema pentru statul român este să recupereze accizele pentru produsele pe care le distribui. De aceea este mai complicat. Dar, dacă te străduiești, reușești să iei toate avizele ca să poți importa alcool.

C.R.: Întâlnirea noastră nu se datorează alcoolului, ci celor trei ediții ale Festivalului Internațional de Orgă pe care le-ai organizat în România. Ce te leagă de orgă? Ce formație ai?

R.A.R.: Datorită orgii am ajuns să ies din țară înainte de a termina liceul. Am fost la niște cursuri de orgă în străinătate, de pildă, la Belgrad. Am nimerit la un festival de orgă exact ca acela pe care îl organizez eu aici. La acel festival am întâlnit un profesor care m-a luat în Austria, la Gratz.

C.R.: Când ai început să studiezi orga?

R.A.R.: În clasa a VII-a. Mi-a plăcut foarte mult. Odată am intrat într-o biserică catolică și mi-a plăcut cum suna instrumentul. Atunci, am zis „asta am să studiez”. A fost ca o chemare.

C.R.: Să revenim la cursurile din Austria.

R.A.R.: Datorită orgii am putut să descopăr tot mai multe universuri. Mi-a deschis multe oportunități. Am locuit o perioadă în Austria. Dar să trăiești din acest instrument divin, regina instrumentelor, cum spunea Mozart, este foarte greu. Trebuie să ai multă șansă. Eu sunt o persoană pragmatică și, după o perioadă de studii de orgă, am ajuns la secția de muzică bisericească, de fapt, la interpretare organistică de concert. Am luat decizia să schimb secția pentru că era prea dificil să trăiesc din acest domeniu.

C.R.: Ai părăsit muzica de care erai atât de legat.

R.A.R.: Trebuia să fac o schimbare. Am mers la Studii Europene cu o bursă, am ajuns în Franța, în Bordeaux și aici am avut ocazia să intru în universul vinului. Totul se datorează orgii. Dacă ai pasiuni, nu știi niciodată ce orizonturi îți pot deschide ele. Dacă nu era orga, nu ajungeam astăzi în poziția în care sunt. Toate s-au înlănțuit ca într-un puzzle. Nu uit că datorită orgii, azi, reprezint cea mai mare firmă de vinuri din Franța. De aceea fac un festival de orgă la București, care este la a treia ediție. Încerc să-l cresc și să ofer oamenilor o parte din bucuria pe care am avut-o și eu, o parte din complexitatea unui instrument care are niște sonorități nebănuite. Orga este ca o orchestră. Îți oferă posibilitatea de a asculta toate tipurile posibile de muzică. Este ca un sintetizator de modă veche. De fapt, orga a fost primul sintetizator al lumii. Ce știm noi astăzi este o altă formă, dar cei de acum trei-patru secole au putut să așeze foarte multe sunete împreună într-un singur instrument. De fapt, mai multe instrumente într-unul singur.

C.R.: Cum ți-a venit ideea să faci un festival de orgă în București, deși ai părăsit de ceva vreme domeniul?

R.A.R.: Este ciudat să vezi că o capitală ca București nu are un festival de orgă de talie internațională. Mi-am dat seama că lipsește din peisaj și că trebuie făcut.

C.R.: Din câte știu, finanțarea lui se bazează numai pe sponsorizări. Cum reușești să strângi banii necesari?

R.A.R.: Prin latura mea de business am putut să conving mulți clienți de-ai mei, dar mai ales pe foștii mei clienți din agricultură, care erau distribuitori naționali și regionali de îngrășăminte și de pesticide. Au pus mână de la mână și așa am început să facem festivalul, pentru că efectiv este nevoie de el. Orga are un univers destul de mare de admiratori. În țări ca Franța sau Germania sunt mulți oameni din pături sociale înalte, doctori, matematicieni, care, pe lângă preocupările lor cotidiene, practică instrumentul într-o formă sau alta: ori cântă direct, ori organizează evenimente la care se aude orga, ori se preocupă de instrumente. De pildă, la Paris, este o persoană cu o situație financiară foarte bună, care deține mai multe imobile în centrul orașului. Le închiriază cu sume exorbitante. Acest om a preferat ca într-unul dintre imobile să pună o orgă istorică, de parimoniu, pe care a transferat-o de la o biserică unde cânta un mare compozitor francez. Și, ca să nu existe pericolul să-și deranjeze vecinii sau pe cei care închiriază apartamentele de la el, a preferat să lase mai multe etaje goale. Este interesant să vezi cum cineva care a investit într-un asemenea instrument care costă foarte mulți bani, a renunțat să închirieze pentru a-i proteja pe ceilalți.

C.R.: Despre ce sume vorbim? Cât costă un asemenea instrument?

R.A.R.: Sunt sute de mii de euro. O orgă poate costa între 400 000 și 700 000 de euro. Uneori, chiar și două milioane, pentru că implică multe aspecte: tâmplărie, acustică etc. Este ca o mașină. Orice tub are valoare. Poate fi de fontă, de fier, de lemn, de plumb, de cupru, depinde cât de mare faci orga. În Franța, sunt foarte mulți oameni din înalta societate pasionați de orgă care își instalează instrumentul în casă sau cântă în catedrale. Este o preocupare pentru oamenii de elită în țările acestea.

C.R.: Cum faci selecția celor invitați la festival?

R.A.R.: Este un festival internațional și nu fac rabat de la calitate. În edițiile precedente, am avut aproape numai invitați străini. În România avem instrumente, avem oameni care cântă, dar nu avem o școală de orgă extraordinară. Unii muzicieni români, care cântă la un anumit nivel, trebuie încurajați și popularizați. Dar eu vreau ca festivalul să fie de nivelul celor din străinătate și atunci prefer să invit organiști concertiști sau organiști de biserică, pentru că au un anumit nivel datorită educației lor muzicale. În România, am avut cândva o școală de orgă, dar nivelul ei a scăzut în timpul comunismului. Nici nu sunt mulți interesați de orgă. Menirea noastră este să schimbăm puțin lucrurile, să creăm un cadru datorită căruia tot mai mulți oameni să iubească acest instrument, să fie atrași de studiile de orgă. Poate să creăm și o școală de orgă ca să-i aducem pe cei care profesează la un anumit nivel.

C.R.: Aceasta este strategia pe termen lung. Hai să ne întoarcem la selecția din festival. Care sunt criteriile pe care le aplici?

R.A.R.: Criteriile selecției sunt profesionalismul, talentul, capacitățile muzicianului. Primordial este să organizăm un eveniment de o ținută muzicală înaltă, să facem ceva de calitate. De la acest aspect nu fac rabat. Încerc să-i invit pe cei mai buni, pe baza cunoștințelor pe care le am, bineînțeles, cu posibilitățile financiare din momentul respectiv. Am studiat niște ani instrumentul și am avut șansa să cunosc în Europa foarte mulți organiști, de diverse calități, de toate nivelurile posibile. Și atunci, pentru că îi știu de cincisprezece ani, i-am ascultat la Praga, la Paris, în Italia, în Germania, am păstrat legătura cu ei. Ei vin cu drag în România, chit că nu primesc aceleași onorarii ca în străinătate, dar revin pentru că sunt entuziasmați de faptul că se poate face ceva aici la o calitate extraordinară. Îi motivează faptul că și aici sunt oameni care ar vrea să asculte orga, dar nu au ocazia. Majoritatea concertelor au fost cu intrare gratuită. Numai dacă facem evenimente cu orchestră vindem bilete, pentru că încercăm să găsim resurse financiare să plătim muzicienii din orchestră, ca să fie toată lumea mulțumită. În rest, concertele sunt gratuite ca să promovăm instrumentul și ca să oferim cât mai multor oameni șansa de a participa la eveniment.

C.R.: Anul trecut am ascultat mai multe tipuri de muzică de orgă, nu numai clasică. Mi-aduc aminte chiar de o improvizație pe tema Ciuleandrei.

R.A.R.: Unul dintre criterii este să avem concerte cât mai diferite, cu muzică barocă, romantică, clasică. Dacă este bun, un organist poate interpreta cam toate genurile de muzică de orgă. Desigur, preferințele fiecăruia se îndreaptă spre un domeniu sau altul. Mai ales în Franța, s-a dezvoltat o școală a improvizației. Organiștii fac cursuri de improvizație: le dai o temă și, grație studiului de ani în tehnica improvizației, ei pot să improvizeze orice. Anul trecut am dat tema din Ciuleandra și s-a improvizat foarte frumos. Pentru a face improvizație trebuie să înveți multe stiluri muzicale, să ai cunoștințe solide de armonie, de contrapunct și apoi scoți o piesă pe loc. De exemplu, poți să faci o improvizație cu tentă barocă, unde folosești mult contrapunctul, sau una modernă, cu tonuri mai abstracte, sau ceva romantic. Transmiți diverse stări și emoții în funcție de cum conduci fraza muzicală, ce tonuri și ce moduri folosești. În plus, nu este nimic regizat, ține de moment. Dacă muzicianul, să zicem, nu este într-o stare foarte bună, se simte, pentru că improvizația îi exprimă personalitatea cel mai bine. În improvizație îi vezi și măiestria. De aceea, improvizația este foarte grea și se face cu mulți ani de studiu în spate. În țări ca Franța sau Germania, există chiar concursuri internaționale de improvizație.

C.R.: Concertele din festivalul organizat de tine au loc numai în București?

R.A.R.: Cele mai multe sunt în București. Anul trecut s-au desfășurat la Catedrala Sf. Iosif, la Biserica Luterană și la Ateneu, unde am avut un concert de orgă și orchestră cu Filarmonica, și la Universitatea de Muzică, unde am avut tot un concert cu orchestră, dar și concerte solo cu orgă și coriști. Anul acesta, din cauza pandemiei, a trebuit să ne restrângem. Am ales un alt format ca să respectăm distanțarea și toate rigorile necesare. Dar tot am avut un concert de muzică barocă cu orchestră la Sibiu, în Palatul Brukenthal, un concert privat, cu ușile închise. Din cauza condițiilor, am invitat numai optzeci de persoane, în curte, în aer liber. A fost foarte frumos. L-am invitat pe fostul meu profesor de improvizație, Ulrich Walther. În București, am făcut concerte de orgă solo, la Catedrala Sf. Iosif, unde au cântat Eduard Antal, organistul Catedralei, și Steffen Markus Schlandt de la Biserica Neagră din Brașov. Ca invitat străin, l-am avut pe Domenico Severin, organist la Catedrala Saint-Etienne din Meaux de lângă Paris, care a revenit și la ediția aceasta, după ce anul trecut a avut două concerte cu orchestra Filarmonicii de Stat „George Enescu”. A fost un succes. Concertul a fost dirijat de olandezul Conrad van Alphen. S-au cântat două piese, printre care Simfonia nr. 3 de Camille Saint-Saëns. După acest eveniment am făcut o degustare cu șampanie franțuzească unde au participat toți sponsorii de la care am primit ajutor în organizarea festivalului.

Domenico Severin (Franta)
https://fb.watch/1Npo3bMLfn/

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu cu Ulrich Walther (solist) la Palatul Brukenthal
Concertul Baroc de Orgă și Orchestră din cadrul FIO by Livestream Romania

C.R.: Mi-aduc aminte că sala Ateneului a fost arhiplină, iar șampania, de calitate. Înțeleg că nu ai avut nicio finanțare de stat.

R.A.R.: Tocmai asta a fost ideea: o inițiativă privată care nu a avut nimic de-a face cu statul sau cu Primăria. Am vrut să arătăm că există și preocuparea aceasta, până la urmă, civică, de a face un festival numai din sponsorizări, majoritatea de la firmele din domeniul agricol, dar am primit bani și de la firme de IT sau de resurse umane. Tocmai asta a fost frumos: oameni din diverse domenii au pus mână de la mână pentru altceva decât preocupările cotidiene, pentru un festival de orgă.

C.R.: Motto-ul mi s-a părut genial: „Cultură prin agricultură”.

R.A.R.: Da, pentru că 80% din sponsorizările de anul trecut veneau din domeniul agricol. Anul acesta situația s-a schimbat, pentru că a fost un an dificil pentru agricultură, a fost secetă în țară și nu prea au mai avut bani de sponsorizare. Dar a pornit ca o inițiativă a oamenilor din agricultură. Nimeni nu a mai făcut așa ceva la noi. Cei din domeniul agricol s-au bucurat să participe la un asemenea eveniment, să facă ceva bun împreună, chit că mulți dintre ei sunt concurenți.

C.R.: Consideri că cele trei ediții de până acum ale festivalului au avut impactul dorit?

R.A.R.: Toate evenimentele au fost transmise online, pe pagina de FB a festivalului și a Catedralei Sf. Iosif, și s-au bucurat de multe vizualizări. Cred că în București au fost vreo 2000 de vizualizări. Și concertele de la Sibiu de anul acesta, care au fost transmise online, pe alte canale, au avut vreo mie de vizualizări. Și concertele de la Biserica Evanghelică și de la Palatul Brukenthal, susținute de Filarmonica de Stat din Sibiu, cu un program de muzică barocă, Haydn și Händel, unde am avut o orgă portativă, mobilă, au fost transmise online, pentru că eram conștienți că, din cauza regulilor de distanțare socială, nu puteau participa toți doritorii. A trebuit să ne adaptăm. Ne-a ajutat tehnologia.

C.R.: Alex, tu când ai cântat ultima dată la orgă? Invitații pe care îi aduci nu-ți fac poftă să revii la instrumentul preferat?

R.A.R.: La Sibiu am cântat. De fapt, înainte de pandemie, am început, de vreo cinci luni, să cânt și la pian când apuc. Am un pian electronic. Aștept să se renoveze Catedrala Evanghelică de la Sibiu și o să cânt acolo mai mult. Am mai cântat și la Sf. Iosif, ca hrană pentru suflet. Ajută mult să cânți la un instrument, te calmează, te relaxează și te duce în alte sfere.

C.R.: Cânți și la București, și la Sibiu.

R.A.R.: Da, de curând m-am mutat la Sibiu, pentru că de acolo pot să merg în toată țara. Am clienți în locuri diferite și de la Sibiu ajung mai ușor la ei.

C.R.: Și acum, întrebarea standard: ce proiecte de viitor ai?

R.A.R.: Voi continua cu festivalul. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Intenționez să dezvolt festivalul, să devină național. Nu e vorba să facem doar niște evenimente, ci visez la un val de oameni care să iubească orga. Dacă vor fi tot mai mulți oameni care iubesc acest instrument, o să avem șansa să avem grijă și de patrimoniul nostru. Avem multe instrumente, cam o mie, mai ales în Transilvania și în Banat, dar multe dintre ele se află într-o stare de degradare. Este păcat, pentru că au o valoare inestimabilă. Avem multe instrumente de la 1600-1700, de pe vremea lui Bach. Dar nu ajunge numai să repari instrumentul. Avem nevoie de tot mai mulți oameni care să iubească orga și să cânte la ea. Dacă nu cânți la instrument, orga se degradează mult mai repede. Cu cât cânți mai mult, cu atât mai bine se aude. Deci scopul pentru care am înființat Festivalului Internațional de Orgă nu este numai să organizăm niște evenimente, ci să creăm o opinie, să-i facem pe oameni să-și dea seama cât de frumoasă și de complexă este muzica unui instrument de un asemenea calibru. Aceasta este misiunea mea și mulți organiști au început să se ralieze la ea. Cred că împreună vom putea să îndeplinim, cât putem noi de bine, obiectivul acesta.

C.R.: Este un obiectiv pe termen lung.

R.A.R.: Ca să ajungi la un anumit nivel îți trebuie foarte mulți ani de studiu aprofundat. Noi nu ne dăm seama câte ore stă un muzician să învețe și să exerseze anumite tehnici de interpretare. Nu e vorba numai de note, ci de stiluri muzicale. Este păcat că oamenii nu mai apreciază orga. Nu se întâmplă doar acum. Și pe vremea lui Bach erau muzicieni care cântau doar ca să poată trăi. Doar că azi cei care nu au un anumit nivel vor, totuși, să se facă remarcați. În fond, trebuie să știi nu numai să cânți, ci și cum să te vinzi, cum să te valorifici. Dar este tot mai greu pentru un interpret de muzică clasică să se remarce în societate, să trăiască din instrument, pentru că timpurile s-au schimbat. Oamenii tind să asculte muzică mai ușoară, pe înțelesul lor, nu muzică profundă sau lucrată într-o anumită formă muzicală.