Despre independenți. Zece ani de teatru bun. unteatru

La țigănci

Au luat-o, cum se spune, de la lingură. Au făcut rost de un spațiu dintr-o clădire dezafectată din centrul Bucureștiului. Au repetat și au jucat într-o cameră cât o gămălie. De fapt, în sufrageria unei case decopertate, rămase „la cărămidă˝. Iarna, un frig... de care artiști și spectatori își amintesc în egală măsură. Dar le-au ieșit spectacole bune și publicul a venit, oricât de îngust și de frig ar fi fost în sală. La țigănci, Un tramvai numit dorință, Trei femei înalte au rămas producții emblematice pentru Bucureștiul unor oameni talentați și onești, care au ceva de spus. Niște oameni tineri și-au dorit să fie liberi să creeze și să experimenteze, să-și facă propriul lor laborator, cu texte care să însemne ceva pentru cei ce le pun în scenă, ca acea bijuterie de Sunset Limited. Dar exemplele pot curge cu nemiluita. Nu voiau să simtă presiune din partea unei instituții de stat, durată fixă de repetiții, actori impuși, buget de tinerețe. După câțiva ani, unteatru avea să devină un reper în teatrul românesc independent. Echipa lor a crescut de la an la an. Tot mai mulți oameni și-au dorit să lucreze aici, chiar dacă satisfacțiile financiare, cel mai adesea, lipseau. Textele valoroase, dar mai ales spațiul mic au impus un anume tip de interpretare.

Un tramvai numit dorință

Curând, teatrul lor și-a câștigat o identitate unică: un loc al creatorilor conduși de dorința de a face artă, așa cum și-o imaginau ei. Povestea lor se numără printre poveștile de succes ale Capitalei. Performanța lor în teatrul românesc înseamnă un succes enorm. În primul rând, pentru că unteatru a supraviețuit și a acumulat un asemenea patrimoniu artistic: în zece ani, au zeci de spectacole deja. Dar poate că mai importantă decât performanța de a supraviețui – care este una însemnată în sine – și decât acest patrimoniu viu al Capitalei, este cea de a rămâne apropiați. Într-o breaslă care cultivă individualitatea, unteatru a reușit să coaguleze un grup. Iar asta nu s-a întâmplat numai la început. Dimpotrivă, au rămas o echipă constantă. Și nu una de 3-4 oameni, ci una numeroasă, care a crescut an de an. Între timp, s-au mutat într-un loc mult mai mare, cu două săli, una de 80 de spectatori, alta, de 30 de spectatori, care continuă să fie spațiul de întâlnire și de creație al tinerilor talentați. O familie, cum o numesc ei. Atât de prietenos este mediul lor, atât de dedicați artei sunt cei de acolo, de lipsiți de fandoseli, încât artiști care deveniseră de mulți ani figuri impozante ale artei românești au ținut să li se alăture: Cătălina Buzoianu, Miriam Răducanu, Andreea Vulpe, Alexa Visarion, Andrei Șerban, Gigi Căciuleanu.

Pescărușul

Anul acesta, când au sărbătorit zece ani de existență prin tradiționalele Zile unteatru, „festival anual de teatru, muzică și prietenie”, cum le place să spună, condițiile au devenit din ce în ce mai nemiloase, ca pentru toți creatorii independenți. Obligați să stea departe de public, din cauza pandemiei, au fost primii care s-au mutat în online, cu o reprezentație live din sala de spectacol. Pentru ca tot ce au construit timp de un deceniu să nu se piardă, s-au adaptat și au propus diferite forme noi. Au imaginat un performance, Ș.a.m.d., transmis gratuit, 24 de ore din 24, live, din sala de spectacol, prin care și-au propus să amintească spectatorilor, dar și autorităților, că arta independentă continuă să existe. Ș.a.m.d. a început pe 13 octombrie, cu intenția de a se derula pe o perioadă nedeterminată. O cameră video a transmis non-stop din sala de teatru, iar publicul a putut urmări oriunde, în orice moment al zilei, artiștii invitați. Primul dintre ei a fost actorul Richard Bovnoczki căruia i-au urmat Alex Popa, Andrea Gavriliu, Sabrina Iașchevici, Cristina Casian, Dragoș Mărgineanu, Mihaela Trofimov, Liviu Romanescu, Denisa Nicolae, Florentina Țilea, Ionuț Vișan, Liviu Pintileasa și Alex Ștefănescu. Artiștii din întreaga țară au fost invitați să se alăture acestui proiect.