„Literatura de azi. Dialoguri pe net”. Un fel de cea mai bună dintre lumile posibile în contextul dat

Când întreg universul o să fie scena unui conflict total cred că Daniel Cristea-Enache va reuşi să fie – zâmbitor şi optimist – în acord cu fiecare particulă beligerantă. „Uite, din nefericire, se ceartă. Trebuie să fim de partea cuiva?”. Cred că asta va fi reacţia lui primă, după care, va decide că părţile au dreptul la un tratament egal şi, mai ales, că respectarea unei etichete ar fi necesară.

Acum câţiva ani se întâmpla să fiu într-un loc în care se afla şi Daniel Cristea-Enache, dar şi alte câteva persoane. Printre ele, un cuplu care începuse o dispută pe o tema din zona literaturii. Cum discuţia în contradictoriu continua şi cum Daniel Cristea-Enache era prieten cu fiecare dintre părţi, a considerat că starea de lucruri nu poate fi ignorată, aşa că a reglat-o: „Uite, se ceartă. Şi, acum, eu de partea cui să fiu?”.  Încălcarea etichetei e o acţiune pe care criticul literar nu pare să o accepte ca existând prin lume fără măcar să-şi exprime o dezolare. Aşa e şi în volumul lui „Literatura de azi. Dialoguri pe net”. Iar „azi” înseamnă ultimii ani, adică perioada în care literatură însemnă, după cum ştim, fie bisericuţe retrase, fie trupe de gherilă. Şi „dialogurile” sunt acele comunicări între părţi care, după cum ne-am convins, înseamnă fie ignorare reciprocă, fie întâmpinări şi recursuri la tribunal între practicanţii literaturii.

În volumul lui Daniel Cristea-Enache lucrurile stau în felul următor: „Dragă Dan Lungu, eşti probabil scriitorul român tînăr (încă tînăr) cu cel mai mare succes.” Sau: „Dragă Domnule Răzvan Petrescu, multe din cronicile dedicate cărţilor pe care le-aţi semnat încep prin a sublinia discreţia dumneavoastră, în contrast cu gălăgioasa dorinţă de autoafirmare a altor autori români.” Reconfortant, nu?

Şi un pasaj din răspunsurile intervievaţilor, contraargument la argumentul că mamă şi tată pentru toate lucrurile bune e războiul (Fragment din carte): 
„Dan Lungu, adică subsemnatul, s-a născut într-o splendidă zi de toamnă, când frunzele arămii ale toamnei, nelipsite în mai toate viitoarele sale compuneri şcolare, descriau în cădere negaţii ample, că nu, nu e bine ce face.” „Va publica multe chestii, printre care romanele Raiul găinilor, Sînt o babă comunistă!, Cum să uiţi o femeie şi În iad toate becurile sunt arse. Guvernul francez îl va unge Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor (fără spadă şi cal, spre dezamăgirea copiilor săi, Ilinca şi  Filip-Rareş), iar guvernul României îi va ocroti proprietatea prin intermediul impozitelor”.

Şi aşa, în cea mai bună lume posibilă pentru care autorul volumului a identificat resursele necesare, dialogurile (12 în total) continuă cu Vasile Ernu, Radu Pavel Gheo, Ioan Es. Pop.

Cartea a apărut recent pe Google Play