Orphan Black (2013 –)

Sarah, Alison, Helena, Cosima sunt surori şi seamănă atât de mult una cu cealaltă, încât ai zice că sunt trase la indigo. Numai că s-au folosit nişte mijloace mult mai complicate, încât nici xeroxate nu sunt, nici scanate, ci sunt clonate. Da, aţi citit bine: aceste fete atât de asemănătoare sunt, de fapt, create după acelaşi calup, din acelaşi genom. Şi dacă au făcut patru, de ce n-ar fi făcut mai multe. Păi, chiar aşa şi este. Sunt mult mai multe. Doar fete? Nu, căci spre sezonul al treilea descoperim că sunt şi băieţi născuţi din aceeaşi matriţă. Abia acum vă puteţi imagina încurcăturile, alergăturile, crimele şi surprizele acestui serial atât de simpatic numit Orphan Black. Surprizele sunt cu duiumul, la fiecare pas, atât de multe în acelaşi episod, că te apucă ameţeala şi cât pe ce să nu mai ştii cine ce a făcut.

Însă aici intervine o surpriză extrem de plăcută, de altă natură: interpretarea actoricească nuanțată a talentatei Tatiana Maslany. E absolut fermecătoare atunci când o vezi cum trece dintr-un rol într-altul şi reuşeşte să creeze personaje cu trăsături bine definite. Sarah – rebelă, curajoasă şi răzbătătoare, Alison – casnică, încăpățânată și reţinută (dar și când își dă drumul...!), Helena – un animal sălbatic, gata să ucidă în orice moment, Cosima – cercetătoare tocilară şi pedantă. În grupul fetelor năbădăioase se adaugă ceva mai târziu un personaj arogant, înţepat şi fără sentimente, Rachel. Fiecăreia dintre ele – dar și altora care apar pe parcurs – Tatiana Maslany le dă un chip nou, gesturi noi, o personalitate nouă. Chiar dacă te pierzi câteodată printre explicațiile genetice complicate, chiar dacă multe situații pot să pară improbabile, chiar dacă scenariul mai șchioapătă pe ici, pe colo, jocul actoricesc al acestei actrițe te ține în priză de la un capăt la altul. E un fel de United States of Tara, versiunea hard și epistemică.

Filmul te poartă, prin intermediul aventurilor clonelor, prin laboratoare, prin bioetică și, mai general, prin morală, ridică unele probleme care, mai mult ca sigur, vor fi ale viitorului, dar poate că nu acesta este punctul lui forte. Calitatea lui sunt cadrele reușite, ritmul alert și, cum spuneam, jocul actoricesc. Fiindcă nu doar Tatiana Maslany dă tot ce e mai bun, ea are în jur o echipă de actori destul de pricepuți.

Sunt multe episoade – și se tot continuă –, însă, dacă vreți să vă bucurați de o interpretare feminină nominalizată și premiată, merită să vă opriți, măcar câteva episoade, în compania clonelor.