De ce fierbe adultul în ciocolată

Dragă Aglaja,

Nu știu exact de ce fierbe copilul în mămăligă, dar cred că bănuiesc de ce fierbe adultul în ciocolată. Fiindcă e bună, ca și viața, dulce-amăruie, și, dacă la început, adultul se mulțumește să ia doar o bucățică, apoi se mozolește tot și, lăcomindu-se, sfârșește prin a se arunca cu totul în cazanul cu ciocolată. Și uite așa începe o lungă fierbere, până vine Dumnezeu cu toată ceata lui de îngeri, unii mai mici, alții mai mari, și dă la o parte cazanul de pe foc. În fine, nu despre asta voiam eu să-ți scriu neapărat. Voiam să-ți zic că, tot citind eu la întâmplare – căci așa citesc, de parcă m-aș plimba fără hartă printr-un oraș străin –, am dat peste o posibilă prietenă a ta. Spun „posibilă”, întrucât voi două nu v-ați cunoscut, ci doar ați fiert, fiecare în felul ei: una în mămăligă, alta în ciocolată. Poate că, dacă v-ați fi întâlnit, ați fi fost ca două mâțe care se scuipă și de-abia așteaptă să-și înfigă ghearele una-n cealaltă. Asta n-am cum să știu. Dar așa, ideatic, lasă-mă să cred că ați fi fost prietene. Eu așa vă privesc. E acolo o afinitate electivă și afectivă care mă face să cred că ați fi avut atâta generozitate încât să vă serviți una pe alta cu mămăligă și, respectiv, cu ciocolată.

Prietena asta „posibilă” a ta nu s-a tras dintr-o familie de acrobați, ci dintr-una de literați. Dar nu este cumva același lucru? Nu este și mânuirea cuvintelor tot un fel de jonglerie, o acrobație periculoasă pe o sârmă foarte subțire, sub care nu se află, de cele mai multe ori, nici o plasă de siguranță? Prietena asta a ta, posibilă, cum spuneam, într-o lume posibilă a autorilor care au fiert, la foc scăzut, toată viața lor este din Grecia și o cheamă Margarita Karapanou. Mama ei a fost o acrobată în lumea literară a Parisului. N-a spânzurat de părul ei lung pe cupola circului, ci a spânzurat de cuvinte. A scris necontenit, fiindcă doar așa știa să trăiască.

Ați trăit amândouă, mi se pare mie, în umbra mamelor voastre. Ființe puternice, care n-au vrut să vă înțarce, care v-au ținut toată viața legate, prin fire nevăzute, de ele. În fine... Nu vreau să mă bag în legăturile voastre de familie. Dar să știți că de acolo vine totul.

Eu îți scriu acum mai mult ca să-ți fac cunoștință cu Margarita. N-ar fi păcat să nu vă cunoașteți, de vreme ce ați fiert amândouă, chiar dacă una în mămăligă, iar alta în ciocolată? Deși e posibil ca acum să stați amândouă pe undeva prin ceruri, să vă beți cafeaua și să râdeți de mine cum stau și-nșir vorbe, uitând să trăiesc.

Trăgându-se dintr-o familie de literați, cum ziceam, Margarita s-a urcat de mică pe sârma subțire a circului ăstuia căruia îi spunem „lume” și a încercat să treacă de la un cuvânt la altul, într-un echilibru mereu precar, a jonglat cu amintirile și a fost cât pe ce să se prăbușească. Până la urmă, s-a ținut dreaptă și a ajuns teafără de partea cealaltă a vieții. Tu te-ai prăbușit în gol. Părul mamei a cedat la un moment dat, s-a subțiat și nu te-a mai susținut. Margarita doar a traversat golul, deși a privit fascinată spre el, ca spre un iubit imposibil. Atât cât ați putut, amândouă v-ați ținut de cuvinte. Prietena ta mai bine decât tine. S-a salvat prin literatură, până la capăt. Poate că mama ei i-a stat drept exemplu. Nu știu. A plătit scump, a trecut prin spitale așa cum unii vizitează orașe, dar a reușit să folosească cumva toată fierberea ei. A scris. Scrisul a fost modul ei de a trăi. Doar așa se salva de la o zi la alta. O salvare precară. Dar a funcționat.

A scris cu mult nerv, aproape cu manie. Când nu scria, cădea în gol, o apuca depresia, dar ca o pasăre care face acrobații în zbor, tot așa și ea transforma căderea liberă în gol a depresiei într-un avânt și mai puternic și se înălța încă și mai sus, de o apuca amețeala.

Ți-am scris ca să vă cunoașteți. Dar ce trufie! Nici voi două nu v-ați cunoscut prea bine pe voi însevă. Că de-aia ați scris. Ca să ajungeți să vă cunoașteți mai bine. Dar poate că numai Dumnezeu ne cunoaște cu adevărat, iar noi doar bâjbâim pe sârma subțire care ne duce de la un capăt la celălalt.

Aglaja, ia-o pe Margarita de braț și mergeți la plimbare prin Grădina Raiului! E acolo un copac. Dacă ajungeți la el, smulgeți-l din rădăcini! El ne face să fierbem – pe fiecare în ce găsește.

Un amic acrobat