kepler-438b-teatrul-odeon-1

O insulă este pe cale să fie înghițită de ape. Dezastrul se va petrece în scurt timp. Toate celelalte pămînturi ale arhipelagului au fost deja scufundate. În fața camerelor, președintele celor 30 000 de locuitori cere ajutor în echipament de scafandru. Solicitările decente, la nivel diplomatic, din ultimii ani, au rămas fără rezultat. Speră ca prin show-ul mediatic să atragă atenția. Și iată că în jumătate de oră strigătul său devine viral. Zeci de mii de vizualizări! De aici pleacă povestea din spectacolul Kepler–438b de la Teatrul Odeon, premieră mondială pe textul autorului spaniol contemporan Guillem Clua, în regia lui Bobi Pricop.

În direct. Transmisiune LIVE. Se preia prin satelit. Cuvinte intrate în uzul fiecărui locuitor al planetei. Sîntem conectați la sutele de canale de Știri. Bombardați cu informații de ultimă oră. Cu retina invadată de milioane de imagini. Tînărul și ultratalentatul regizor Bobi Pricop își adecvează limbajul la mutațiile care se succed cu viteză de fast forward în mentalul planetei. Cu fiecare nou spectacol experimentează un alt tip de expresie și de funcționalități multimedia. În montările sale, acestea nu rămîn adaos vizual gratuit, elemente decorative, simplă pată de culoare sau de tehnologie. Generate chiar de temă, multimedia fac corp organic cu conținutul. Bobi Pricop inovează cu fiecare nouă producție. Iar această constantă a inovației îl califică printre cei mai performanți regizori ai momentului. Montările lui sînt inteligente, limpezi, fără timpi morți. Fără momente de plictiseală (mare lucru în ziua de azi!). Exact cum e Kepler–438b.

O explozie de plasme zgomotoase. Pe fiecare se vede altceva. Un Babel de imagini. Din actualitate, desigur. Intră în creier în aceeași secundă pentru a se mixa într-o debandadă de stimuli. Fiecare revendică atenția. Totul este în direct. Cum să concureze bătrînul teatru cu atotputernicul „în direct”? Bobi Pricop găsește o soluție surprinzătoare. Întîlnirile cu delegații țărilor membre ONU se petrec afară, în foyer. Filmați în fața cromei, cei doi actori sînt proiectați în timp real pe ecranele din scenă. Publicul îi vede doar pe plasme. Kepler–438b se adecvează perfect spiritului epocii. Ca și scenografia Velicăi Panduru și instalația multimedia realizată de Mizdan, Dan Andrei Ionescu și Luca Achim. Imaginile din proiecție anihilează tumultul actualității, accentuînd trecutul mitic, ca și viitorul indistinct al poveștii. În spațiul subacvatic, pe o muzică lină (sound design Eduard Gabia), oameni și păduri plutesc cu mișcări lente, înfășurați în aerul irealității. O singură mențiune: în această competiție nedreaptă, fără decor (fizic), fără obiecte de sprijin, scunzi pe lîngă verticala plasmelor, există uneori pericolul ca actorii în carne și oase să fie surclasați de tehnologie.

Spectacolul de la Odeon este modern, amuzant și actual. Satira lui Clua nu sună agresiv. Mușcătoare, dar nu demolatoare. Agreabilă și ușor de prizat. Autorul nu îți bagă teza în ochi. Președintele, el însuși cu un început de tușă dictatorială, se întîlnește cu delegații diferitelor țări ONU. Speră să-și salveze poporul strămutîndu-l pe o insulă cu un climat tropical, asemănător cu cel din Malvati. Delegatul grec îi oferă măsline moarte, îi flutură expertiza sa de secole și îi împuie urechile cu predica adaptării. Vorbe goale! Canada îi oferă o insulă nelocuită de la Polul Nord. Spania vrea să-i integreze pe cei 30 000 de malvați ca să-și împrospăteze media de vîrstă. Prețul? Ștergerea identității și a limbii oficiale. Spaniolii au deja patru, ce le mai trebuie încă una?

CHRISTINE: Dar putem fi uniți și diferiți în același timp.
SPANIA: Diferiți? De ce ați vrea să fiți diferiți? Să fii diferit este primul pas către discriminare. Și dacă te încăpățînezi în asta, nu faci decît să alimentezi ura celorlalți.

De sub ofertele de ajutor și declarațiile umflate de solidaritate, Guillem Clua demontează meschinăria politicienilor de oriunde. O face, însă, cu un aer de joacă. Spectacolul nu lasă loc de încrîncenare. Doar de amuzament! Asta nu înseamnă că nu își fixează tirul comic pe impostura, nepriceperea și nepăsarea politicienilor. Toți o apă și un pămînt! Fără diferențe, fără individualități. Pentru ca ideea să iasă și mai bine în evidență, în viziunea autorului spaniol toți politicienii sînt interpretați de același actor. Prima întîlnire dintre președintele malvat (Dan Aștilean, diplomat autoritar, cu voce și atitudine fermă, dar înduioșătoare) și funcționarul ONU este savuroasă. Comicul se naște din acumulare, replică după replică, apoi în avalanșă, odată cu apariția (pe ecran) a fiecărui nou om politic. Discursul trădează un cinism structural. În rolul tuturor, Alexandru Potocean, cu accent schimbat de fiecare dată, cu talentul, firescul și ironia sa fină, generează umor inteligent. Mai puțin spre final, unde riscul alunecării într-un comic prea explicit îl pîndește din umbră.

Conștient că modalitatea prin care poate să-i trezească pe politicieni este un dezastru transmis live, președintele recurge la singurul antidot împotriva indiferenței generale. Știe că nu fondul grav al problemei atrage un minimum de atenție, ci forma în care va fi împachetat. Cu cît mai pestriță, cu atît mai de succes. Așa că amenință că se aruncă de pe sediul ONU în direct, spre disperarea cabinetului format din propria fiică (Ioana Anastasia Anton, cuminte, inteligentă, serioasă și supusă) și iubitul său secret.

Dressing SF, brumă de conflict diplomatic, început de uzurpare, mixtură de actualitate cu tendințele generale ale clasei politice de oriunde, Guillem Clua le plasează pe toate într-un savuros halou mitologic. Iar în spectacolul de la Odeon amestecul amuzant de etno și globalizare se dublează prin costumele lungi, cu modele geometrice, peste care personajele poartă sacouri de azi. În compoziția postmodernă a textului, autorul se folosește de toate resorturile narative ale mitului: situații ușor recognoscibile, erou legendar care mai apare să converseze cu cei prezenți, disfuncționalitățile cuplului primordial, topos-uri, ca acela al populării cerului cu stele. Iar narațiunea mitică se umple de suculență comică în interpretarea actorului Mihai Smarandache. Aerul sastisit și protestul la rece împotriva metaforelor și a circului prezidențial prin care personajul său se manifestase pînă atunci se transformă brusc în momentul prezentării eroului întemeietor. Tonul lui „de azi”, nota modernă și distanța pe care o ia față de mitul povestit îmbracă scena (și pe bietul Malvati) în mormane de comic.

Iubiți mult politicienii, nu-i așa? Vă amuzați de stupiditatea și de aberațiile lor. Vă place un spectacol cu tehnologie de ultimă oră. Atunci Kepler–438b este soluția. Montarea de la Odeon vă garantează o seară din cale afară de agreabilă. Să vă rezerv bilete?

 

Kepler–438b

de Guillem Clua

Traducerea: Florin Galiş și Iunia Mircescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Eduard Gabia
Imagine & montaj: Tania Cucoreanu
Grafica: Adrian Calin
Instalație multimedia: Mizdan Negatron, Dan Adrian Ionescu, Luca Achim
Lumini: Diana Miroșu
Distribuția: Dan Aștilean, Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton, Cezar Antal / Alexandru Potocean

Spectacol realizat în cadrul proiectului european
Fabulamundi. Playwriting Europe.

 

kepler4

Foto: Adi Bulboacă

 
KAVI: Voi chiar nu înţelegeţi? Nimănui nu-i pasă ce se va întîmpla cu noi. Acum sînt de partea ta pentru că i-ai făcut să rîdă, dar peste cîteva ore te vor uita cu totul.

 

kepler-438b-teatrul-odeon-foto

Foto: Adi Bulboacă

kepler

 
„Era atît de frumos încît, atunci cînd treceau pe lîngă barca lui, peştii se opreau din înotat pentru a-l privi. În lunile cele mai călduroase, Malvati se plimba gol pe plajă. Şi de aceea zilele de vară sînt mai lungi, pentru că soarele îşi urmează traseul pe cer mai lent, sperînd să vadă încă o dată trupul lui Malvati bronzîndu-se pe nisip.”

 

Vezi și:

Carmen Corbu, „Jurnal de bord, zilele anterioare” sau De ce ne-a mers atât de rău?

Greu Pământul, iminentă scufundarea. Piesa de la Teatrul Odeon ne pune în faţă conflictul dintre utilitatea practică şi dogma fundamentală, pe un teritoriu fragil geopolitic şi societal. Un text cu miză în dezbaterile pe marginea globalizării. O comedie cu un substrat de rezonabilă tristeţe. (continuare)

Claudiu Sfirschi Lăudat, O țară mică: ghid de utilizare

Guillem Clua, autorul acestei călătorii atât de probabile în timp, încât nu pare deloc science-fiction, a creat o imagine când amară, când comică a micilor puteri puse față în față cu marile puteri, expunând fără milă clișee culturale, sociale și politice și, în cele din urmă, despuind națiunile de hainele împăratului. (continuare)

Nicu Ilie, Distopia Veselă

Un subiect cum e cel propus de piesa lui Clua este tratat de regulă în cheie cyberpunk, vezi filmul ”Lumea apelor” cu Kevin Costner. (...) Acțiunea din piesa lui Clua se petrece însă câteva decenii sau secole mai devreme, când disperarea nu s-a instaurat, iar oamenii își permit încă să trăiască în dulcea indolență a anilor noștri. (continuare)