Aportul meu este invizibilitatea

Pentru cine și pentru ce traduceți?

Pentru oamenii care vor să citească anumite cărți și nu cunosc limba în care sunt scrise, la ei mă gândesc și pe ei îi am în vedere când traduc. Poate așa cum viața mea s-a schimbat pentru că am citit unele cărți, poate în același fel mijlocesc și eu, pentru ei, o schimbare sau o bucurie. Acesta este motivul principal, iar din păcate în România nu se poate trăi din traduceri. Toți prietenii traducători pe care-i cunosc fac asta mai mult din pasiune și toți au alte surse de venit. De altfel, în ultimii ani am tradus mai puțin tocmai din această cauză.

Cum a început aventura traducerii? Cum v-ați apropiat de limba din care traduceți?

În timpul facultății aveam la dispoziție foarte puține cărți traduse în română, așa că mi-am făcut abonament la Institutul Goethe și la Institutul Francez. Cred că eram în anul II când l-am descoperit pe C.G. Jung și am devorat cărțile lui în câteva luni (biblioteca îmi permitea să țin o carte timp de o săptămână, iar operele complete numărau vreo 18 volume, dacă țin bine minte). A fost ca și cum a explodat o supernovă. Mi-a plăcut atât de mult, încât mă gândeam cât de bine ar fi ca cineva, cumva, să-l traducă pe Jung în română. La trei ani de la terminarea facultății, o colegă care traducea deja Freud pentru Editura Trei mi-a spus că mai au nevoie de traducători din germană. N-am ezitat și prima carte pe care am primit-o a fost Arhetipurile și inconștientul colectiv. A fost o oră astrală, de fapt vreo doi ani astrali în care m-am scufundat în traducerea lui Jung. Știu germana din copilărie, apoi am urmat cursuri la liceu și la facultate (am absolvit Facultatea de Psihologie).

La început ați avut un model de traducător? A rămas același? V-ați schimbat abordarea de-a lungul anilor?

Nu, nu m-am gândit niciodată la un model. Mi se părea însă foarte romantică viziunea medievală a călugărilor traducători, care buchiseau cărți în limbi rare și, atunci când nu înțelegeau ceva sau când considerau că este cazul, adăugau ceva de la ei în lucrare. Îmi place ideea de palimpsest, de text peste care se apleacă mai multe minți, în diferite secole, și îl transformă după asemănarea lor. Asta nu înseamnă că eu traduc în felul acesta, dar mă gândesc că în acele vremuri, deși rămânea anonim, traducătorul făcea parte dintr-o categorie rară: a cititorilor și înțelegătorilor de carte. Astăzi abia dacă este menționat, iar lipsa de respect se reflectă în onorariul mai degrabă simbolic.

Sigur că eu nu adaug nimic în textele pe care le traduc, nu în ce privește conținutul, dar cu siguranță rămâne ceva din mine acolo. Foarte rar, după mai mulți ani, citesc câte o pagină din cărțile traduse. Dacă traducerea îmi pare a fi străină și nu mă recunosc, cred că am făcut o treabă bună.

Cum vă alegeți cărțile? Sau ele vă aleg pe dvs.?

De cele mai multe, ele vin la mine. Am început să traduc din Jung, ceea ce a fost mai mult decât împlinirea unui vis, iar după câțiva ani am coordonat seria de psihologie de la Nemira. Abia atunci am putut propune titluri, iar unele au fost acceptate și apreciate de cititori, dovada fiind faptul că tirajele sunt epuizate. Din păcate editurile au rareori programe consistente, iar odată cu plecarea redactorului cu care lucram s-a închis și seria de psihologie.

De câteva ori, nu prea des, am refuzat unele titluri pentru că subiectul nu mă interesa deloc sau pentru că textul nu-mi vorbea în nici un fel.

Cea mai docilă carte pe care ați avut-o de tradus? Dar cea mai nărăvașă?

În ultima vreme am avut parte de mai multe cărți docile. Adio nesiguranței!, de exemplu, apărută la Univers Enciclopedic, a fost plăcută și fluentă și nu a ridicat nici un fel de probleme. Este non-ficțiune, ca toate cărțile la care am lucrat, iar autorul explică, pe înțelesul tuturor, cauzele și modalitățile de a scăpa de nesiguranță. Nu este chiar self-help, este mai degrabă psihologie pentru uzul tuturor, scrisă într-un limbaj accesibil.

La categoria cea mai nărăvașă își dispută locul întâi două titluri: Mysterium coniunctionis de Jung și Raportul Hite. În prima, Jung analiza un text alchimic medieval, scris în germana acelor vremuri. Din fericire, era redată și versiunea în latină și am reușit, cu un dicționar vechi și multă stăruință, să descifrez până la urmă secretele alchimice. Raportul Hite este un studiu privind sexualitatea feminină, bazat pe un chestionar la care au răspuns peste 3.000 de femei. În carte sunt redate multe dintre răspunsuri și m-am poticnit deseori pentru că nu știam cât de liberă poate fi traducerea (am optat pentru fidelitate față de text, fapt care, de altfel, mi-a adus oprobriul redactorului de carte) și pentru că multitudinea de expresii și cuvinte legate de sexualitatea feminină nu-și găseau corespondentul în limba română. Cartea este voluminoasă, are peste 700 de pagini, și am lucrat la ea alături de alte două colege absolvente de Psihologie. În cele din urmă, după vreo trei luni de luptă, am biruit-o.

Ce înseamnă fidelitatea față de textul original? Cât este acolo din autor, cât este din traducător?

Unul din lucrurile care îmi place enorm când traduc este să simt muzicalitatea fiecărui autor și apoi să transpun cuvintele lui în limba română, la fel de muzical, dacă se poate. Fiecare autor are un ritm, o respirație mai amplă sau mai sacadată, o melodie a frazei și de obicei îmi trebuie cam 5-6 pagini ca să intru în acest ritm. Îmi place să cred că păstrez, în traducerile pe care le fac, spiritul autorului, care se combină cu frumusețea limbii române. Am tradus numai cărți non-fiction, cărți de psihologie mai mult sau mai puțin savante, așa că fidelitatea stă cumva pe primul loc când traduc. Urmez textul și singurele abateri pe care mi le permit sunt, uneori, reformulările, când expresiile originale sunt extrem de complicate, sau folosirea unor sinonime. Vreau ca textul tradus să fie fluent și să nu se simtă, de fapt, că este tradus. Aportul meu este invizibilitatea. Dacă mijlocirea se face lin, fără hopuri și hârtoape, sunt mulțumită. Păstrez însă specificul fiecărui autor. Unii au fost, e drept, mai colțuroși.

Care sunt ingredientele unui bun traducător?

Plăcerea de a traduce stă pe primul loc în ce mă privește. Când mă scufund într-un text, am deseori senzația că devine și al meu, cumva. Apoi, capacitatea de concentrare, nu mai pomenesc dragostea pentru limba română (care în ultima vreme îmi atrage deseori apelativul de „nazistă” a gramaticii, cum se spune acum), plăcerea de a citi, pur și simplu, curiozitatea și poate o doză destul de consistentă de introversie.

Interviu realizat de Claudiu Sfirschi-Lăudat.