Antoaneta Ralian, una dintre cele mai cunoscute traducătoare din limba engleză din ultimele decenii, ne vorbește în Nu cred în sfârșitul lumii despre cărțile pe care le-a redat în limba română. Se gândește dacă nu cumva ficțiunile la care a lucrat sunt mai reale, pentru ea, decât propria viață.
Când vine vorba despre sine, încearcă să nu se pună deloc într-o lumină favorabilă. Vrea să rămână cu picioarele pe pământ. Potrivit educației conservatoare primite, ale cărei urme le resimte și la o vârstă înaintată, nu se iubește mai deloc pe sine. Dar tocmai prin asta i-a cucerit Antoaneta Ralian pe toți cei care au cunoscut-o, direct sau prin traducerile ei.
Cartea cuprinde, în ordine cronologică, șapte interviuri pe care traducătoarea le-a acordat, în perioada 2002-2015, diverselor ziare, reviste și bloguri.
Fragmente din carte pe Liternet.ro.
Longevitatea şi charisma cred că au fost secretele şi, poate, faptul că, în ciuda muncii de traducere, a lăsat impresia unei scriitoare care n-a mai avut timp şi de propriile cărţi. (...) Antoaneta Ralian a scris însă constant, în ultima parte a vieții, proză confesivă, impecabilă stilistic, cu mare vervă de povestitoare şi, mai ales, cu foarte mult umor. Probabil că jurnalul Antoanetei Ralian, dacă l-ar fi ţinut, ar fi fost o mare carte a literaturii române, deopotrivă în partea memorialistică (spectaculoasă prin vremurile prinse), dar şi în cea de observaţie a actualităţii, şi nu doar a celei culturale. (...) De aceea, acest volum compozit de publicistică, a treia carte pe a cărei copertă apare numele Antoanetei Ralian drept autoare, arată o parte, destul de consistentă, din ceea ce ar fi putut fi o carte de memorii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.