Bogumil Hrabal, Vremurile bune de altădată, Selecţie şi traducere din limba cehă de Jean Grosu, Editura Art, 2016

Sunt un clovn, un animator, un povestitor, un profesor particular şi în acelaşi timp un informator, un corespondent toxic (…). Sunt un bărbat care îmbătrâneşte, dar care poartă în sine tinereţea, expresiile mele faciale şi cuvintele dau naştere gramaticii mele nestatornice şi argoului meu intern; într-o jumătate de oră, o farfurie cu o friptură fierbinte şi o halbă de bere îmi pot arată transsubstanțialitatea materiei în voia bună, metamorfoza ieftină, întâiul miracol al lumii… – Bohumil Hrabal

Bohumil Hrabal (1914-1997) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori cehi ai secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, fiind celebre ediţiile particulare şi bibliofile ale volumelor sale. Cucerindu-și cititorii prin umorul lor savuros, cărțile lui Hrabal s-au vândut în aproape trei milioane de exemplare. Și asta numai în Cehoslovacia.

Deşi a absolvit dreptul la Universitatea Carolina din Praga, Hrabal a lucrat în cele mai diverse domenii, inspirându-se astfel în născocirea personajelor sale. A fost muncitor la Căile Ferate, telegrafist, impiegat de mişcare, agent de asigurări, comis voiajor, ambalator de hârtie etc. Moartea nu i-a fost nici ea una obișnuită: a murit la 83 de ani căzând de la etajul al cincilea al unui spital, în timp ce încerca să hrănească porumbeii.

Stilul excentric, ironia şi umorul lui Hrabal, dublate de un simt al tragicului şi al atentei observaţii psihologie, fac din povestirile sale adevărate lumi în miniatură, în care viaţa reală este prezentă în fiecare rând. Teribila iscusinţă a redării dialogului firesc, a creării unor personaje memorabile şi a unor situaţii insolite se regăseşte în fiecare dintre povestirile cuprinse în acest volum, cum ar fi „O după-amiază anostă”, „Fanfaronul“, „Vreţi să vedeţi Praga de aur?“

Cartea la Editura Art

 

 

hrabal

 

James Wood, în „London Review of Books”, despre scrierile lui Hrabal

„Sunt comice – sunt, de fapt, dorinţe întrupate... Sălăşluiesc într-un teritoriu utopic, pe tărâmul hohotelor de râs şi al lacrimilor”.