În viziunea lui Thomas Elsaesser din volumul la care am mai făcut referire, European Cinema and Continental Philosophy. Film as Thought Experiment (New York: Bloomsbury, 2019), regretul melodramatic după obiectul pierdut păstrează distincția dintre subiectul uman și realitatea posibilă pierdută (240). Dimpotrivă, melancolia este asociată subiectivității feminine și „insistenței ei asupra necunoscutului”, adică, altfel spus, asupra dorinței ei de a menține starea afectivă provocată de o pierdere irecuperabilă doar de dragul caracterului său insondabil, impenetrabil cunoașterii. Femininul se identifică ambivalent cu obiectul pierdut și se golește de datele egoului pentru a se contopi în obiectul absent. Ca și în cazul insistenței lui Pilar din Tabu de a se identifica cu aventura colonială a Aurorei prin medierea ficțiunii cinematografice, subiectivitatea feminină melancolică păstrează „rana deschisă pentru a păstra obiectul pierdut viu” (240). Melancolia amestecă ambivalent tristețea melodramatică a absenței cu fericirea extatică a identificării cu obiectul pierdut. Pierderea resimțită extatic și melancolia sunt înrădăcinate în înțelegerea pe care o avem despre fenomenul cinematografic. Cinefilie este numele dat atracției suscitate de momentul ireparabil pierdut asociat fidelității față de pierderea suferită (241-250).

În viziunea particular portugheză, melancolia poartă numele de saudade. Conceptul de saudade se poate traduce ca un amestec emoțional de pierdere, durere și separație asociată prin interferență și fuzionare cu o stare de plăcere și dorință provocată de evenimentele fericite ale trecutului și cu starea de neliniște, de așteptare alertă față surprizele viitorului. Saudade implică dorința de a uni și fuziona ceea ce e absent și iremediabil trecut cu ceea ce este prezent și viu într-o stare de completitudine ce transcende distincțiile temporale. Ca în film, simularea lumii ficționale provoacă un amestec de emoție asociată evenimentului fericit reprezentat cu sentimentul conștiinței inaccesibilității virtualului în concretul de acum și aici. Saudade amestecă categoriile și anihilează distincția virtual – real, prezent – trecut, fericirea experienței prezente – tristețea provocată de conștiința absenței obiectului într-un compus emoțional reconstruit ab initio cu fiecare experiență. Fericirea ține de fuziunea integrală cu obiectul dorinței, tristețea ține de conștiința momentului prezent lipsit de ceva pierdut, dar neevocat în detaliu iar saudade ține de reconstrucția/ simularea evenimentului trecut în detaliu astfel încât contaminează conștiința pierderii și experiența momentului prezent.

Cinematograful european exploatează datele acestei „retrageri” cu ajutorul a ceea ce Elsaesser numește „experimentele de gândire”. Filmul european – „post-naționalist” – explorează cu precădere situațiile personajelor marginal-deviante și logica unor realități sociale alternative bazate pe criza identității. Aceste realități, așa cum susține Elsaesser, se găsesc în spațiul/ teritoriul european, dar sunt lipsite de un fundament ideologic comun și de un set de valori unificatoare. Atenția cinematografului european contemporan se focalizează pe fenomenele de exludere și discriminare, pe relația individului cu puterea economică și politică sau pe parabolele ce privesc protagoniști confruntați cu dilemele alegerilor morale. Regizorii europeni de marcă adoptă o filozofie politică și socială ce sondează limitele liberalismului, democrației ori comunitarismului proiectului european fără însă a se distanța polemic sau a accepta necondiționat cadrul mental european fundamental critic și auto-reflexiv. În perspectiva lui Elsaesser, etica politică domină practica cinematografică europeană recentă. Traumele europene – politica și legitimitatea puterii, coexistența unor trasee naționale disparate, grijile suscitate de drepturile individului asupra corpului său, asupra sănătății și vârstei biologice (dreptul la eutanasie și „abuzul” minorilor), precaritatea educației și construcția identității comunitar-tribală, modificarea conceptului de suveranitate națională, situația marginalului sexual, de vârstă sau de credo, situația emigrantului din exteriorul și din interiorul Uniunii Europene, marginalul deziluziilor est-europene, drama Holocaustului și colonialismului, confruntarea și acomodarea cu Islamul – reprezintă resursele tematice ale filmului european. Traumele Europei – generic spus – sunt expuse și explorate ca „experimente de gândire” sub forma retoricii abjectului. Abjectul este ceea ce deopotrivă suscită o reacție de refuz și respingere, dar și de fascinatorie atracție. Medierea cinematografică îi conferă traumei abjecte calitatea de a fi atât subiectul fascinației cât și obiectul reflecției morale. Ceea ce pare a fi la prima vedere o slăbiciune formată dintr-o lungă listă de inconsecvențe, incompletitiudini și injustiții ale unei Europe „birocratice” este materia care generează o fertilă creație și reflecție filozofică. Forța proiectului european constă, în atari condiții, în continua explorare filozofică (prin prisma medierii cinematografice în ocurență) a handicapului, a crizei valorilor universaliste și a incompletitudinii proiectului european. Tocmai incompletitudinea limitelor și definițiilor, precum și permanenta lor regândire, re-evaluare și testare formează forța proiectului european. Cu alte cuvinte, Europa se definește prin tocmai capacitatea de a favoriza procesul continuu de reconceptualizare și nu prin tentația rigidizării conceptelor. Acest proces necontenit de re-testare al alternativelor posibile bazate pe setul de valori universaliste nu capătă, în proiectul european, nici aspectul exclusiv al unui militantism iconoclast și nici cel extremist al cultului ideologiei eroice. Statuile din piețele publice nu sunt demolate și nici înălțate pe culmile cultului revizionist politic, ci sunt constant re-evaluate de discursul estetic și educațional-istoric. În viziunea lui Elsaesser, în filmele de tip „experiment de gândire”, conceptul de egalitate e explorat ca abject – adică sub forma transformării individului într-o entitate diferită de mine, dar cu care împart un spațiu de vecinătate comun –, fraternitatea e reanalizată ca „mutualitate antagonistă” iar libertatea e înțeleasă ca libertatea de a-și alege „propriile limite și contradicții” (17).

Festivalul de film independent Indielisboa (www.indielisboa.com; 25 august – 6 septembrie 2020) susține acest proiect de recuperare europeană. Festivalul selectează ceea ce numește filmul indie (independent de producătorul ideologic de stat sau de scopul divertismentului) și favorizează experimentele de gândire concentrate pe traumele europene. Proiectul Indielisboa corespunde cu re-evaluarea proiectului umanist iluminist bazat pe valorile universaliste în condițiile de-teritorializării lor în conglomeratul Uniunii Europene. Ceea ce propune, în contextul actual, modelul portughez (și Festivalul de Film Independent Indielisboa) este un travaliu de doliu realizat prin filtrul conceptului emoțional de tip saudade. Identitatea de acum e bazată pe distincția față de realitatea pierdută a trecutului (de exemplu, colonialismul), dar și pe simularea sa de azi ca produs imaginar. În acest cadru de gândire, colonialismul este o negație fondatoare. Ceea ce este proiectat în imaginarul unui trecut și, prin urmare, este negat acum rămâne totuși ceea ce fondeză experiența și identitatea entității de azi. Trauma nu revine sub aceeași formă în memorie, ci este doar reconstruită cu fiecare moment al existenței prezente. Identitatea europeană nu este nici perpetuarea ca atare, nici anularea prin uitare a traumei, ci re-construcția acesteia în discursul și dialogul de azi.

Travaliul de doliu realizat în formula discret portugheză reflectă mai adecvat modelul identitar european decât, ca să alegem un exemplu printre altele, cel al nevrozei identificării obstinate cu un model eroic-colonialist imaginar inadecvat circumstanțelor secolului 21 (de exemplu, Brexit). Proiectul european se definește ca un proces lipsit de închidere. El înlocuiește conceptele statice, definitive, cu procesul dinamic și neîntrerupt al discursului de reconceptualizare prin experimente de gândire.