Lucrări de Constantin Brâncuși în expoziție la MoMA. Foto CC-SA: Ed Schipul

Dacă despre Muzeul Național de Artă Contemporană pot fi spuse și foarte multe lucruri bune, există un capitol la care eșuează complet: capacitatea de a promova în online opera celor mai importanți artiști români contemporani în formule care să contureze dimensiunile, impactul și importanța lor. De fapt, întrucât Clisoteca MNAC a devenit inaccesibilă din cauza unui shift tehnologic din mediul online, muzeul bucureștean de artă contemporană nu mai pune la dispoziția publicului nimic care să poată fi numit bază de date sau colecție digitală. Din fericire această lipsă este suplinită de MoMA.

Muzeul de Artă Modernă new-yorkez este, probabil, cel mai important din lume. Colecțiile sale masive, deopotrivă deschise vechilor și noilor media, dau o scală, cronologie și viziune asupra artei moderne și contemporane, captând mai toate fenomenele relevante. Digitalizarea acestor colecții este, de asemenea, masivă și este pusă la dispoziția publicului. Conform datelor oficiale, din cele aproape 200.000 de opere de artă din colecția muzeului, 82.000 sunt digitalizate și sunt disponibile liber în cadrul colecției sale digitale. Rezultatul este că site-ul MoMA a devenit cel mai important din lume dintre site-urile instituțiilor de cultură și are peste 30 de milioane de „unici” anual.

Printre cei peste 27.000 de artiști ale căror opere apar în colecția digitală a muzeului, câteva zeci sunt români sau de origine română. Cu mențiunea că, inerent, colecția îi avantajează pe artiștii conectați la cultura americană, lista artiștilor dă o viziune (nu singura, dar una relevantă) asupra artelor plastice și vizuale românești din perioada modernă și contemporană.

Evident, Brâncuși este cel mai prezent. Exagerând, aș spune că din punctul de vedere al unui colecționar de artă care nu are nimic a face cu spațiul românesc, România, ca țară, și cultura tradițională din România au apărut doar pentru a-l ocaziona pe Constantin Brâncuși.

La MoMA, lucrările sculptorului gorjean au apărut deja în 91 de expoziții – ale căror prezentări, inclusiv video – sunt disponibile online. Trei dintre acestea au fost expoziții dedicate: Artist's Choice: Burton on Brancusi, în 1989, Constantin Brancusi Sculpture, în 2018-2019, și 500: Constantin Brancusi, vernisată în 2019 și încă deschisă vizitatorilor din Manhattan.

În colecția virtuală apar 34 de opere brâncușiene. Între ele – exemplare din cele mai apreciate serii: Măiastra, Domnișoara Pogany – o variantă a primei versiuni, Muza adormită, Coloana fără sfârșit, Pasărea în spațiu (variante din 1928 și 1941), Cocoșul, Cap de copil. Cele mai valoroase lucrări provin din colecții celebre, care ele însele au contribuit la revoluția limbajelor și gusturilor artistice: Mary și William Sisler, Peggy Guggenheim, Lillie P. Bliss Bequest, LeRay W. Berdeau, Philip L. Goodwin ș.a. Unele au fost donații, dar pentru altele – cele din colecția Bliss, de ex. – muzeul a făcut schimburi costisitoare.

Un număr de fotografii ale operelor de tinerețe sau ale altor opere notorii, ca și fotografiile din atelierul lui Brâncuși, realizate sau comisionate de către autor, suplinesc lipsa unora dintre momentele creației artistice sau completează și contextualizează operele expuse. De asemenea, în arhiva digitală sunt prezente fotografii din expoziții mai vechi de la MoMA, începând cu anii 1930. LINK.

Al doilea artist plastic român ca relevanță, după Brâncuși, Victor Brauner este prezent la MoMA cu o singură pictură - Nude and Spectral Still Life, 1939. Dar colecția mai include și lucrări encaustice, caracteristice pentru opera lui Brauner din timpul războiului, când, evreu în Franța ocupată de naziști, pictorul suprarealist își procura cu greutate materialele necesare picturii. Lucrarea Îmblânzitorul de șerpi datează chiar din acea perioadă. Spre deosebire de pictura propriu-zisă, realizată cu ulei, tempera sau acrilic, tehnica encaustică implică folosirea pigmenților pentru a colora ceara fierbinte. Timpul când aceasta poate fi aplicată într-un tablou este extrem de redus și nu permite eroarea. În plus, se obține un relief care poate fi modelat ulterior cu instrumente calde, vorbindu-se uneori de sculptură encaustică. Ajuns de nevoie să folosească această tehnică, destul de puțin uzuală, Victor Brauner a continuat să realizeze și după război tablouri encaustice, cum este „Roy = Les contraires trouve l'homme = Lire - Mélancholie du Bien", în colecția muzeului new-yorkez. Lucrarea datează din 1947. Pe lângă ceară, include spice, pietricele, alice și alte materiale.

Confruntându-se cu o altă dictatură, Ion Grigorescu, autoizolat în comunism și păstrând și după Revoluție o distanță considerabilă față de agitația vieții artistice din România, este inclus în colecțiile MoMA cu cinci lucrări – fotografii alb/negru din anii 1970. Înainte de a fi digitalizate, operele au fost prezente pe simeze în trei expoziții: Performing Histories, 2013, Transmisiuni: Arta în Estul Europei și America Latină, 1960-1980, deschisă în perioada 2015-2016, și 208: Dincolo de Zid, parte a expoziției permanente.

Lucrări de Ion Grigorescu în colecția MoMA. Captură web: moma.org

Neobosit și mereu spectaculos, Dan Perjovschi este prezent cu două lucrări, un colaj din 1994-1997 și file din caietul lui Olaf Breuning, conceput ca operă colectivă. Tot cu două lucrări în tehnică minoră – colaj – este prezent cel mai notoriu artist român al momentului, Adrian Ghenie. Mai bine reprezentată este Geta Brătescu, deja prezentă în cinci expoziții colective ale muzeului. Din opera sa, zece lucrări, predominant mix-media, au fost incluse în selecția digitală. Dar nu lipsește nici Ion Bitzan, pictor „de curte” al lui Ceaușescu.

Pictor, director de galerie, profesor de artă, scriitor, autor de colaj, grafician, fotograf, sculptor, autor de performance, deopotrivă elvețian, român, german, francez, Daniel Spoerri are 24 de opere în colecția MoMA digital, reprezentative pentru multe dintre eforturile sale artistice. Oarecum neașteptat pentru publicul din România, unde opera lui Daniel Spoerri este cunoscută doar fragmentar, printre exponatele din muzeul american se găsește Flux Year Box 2, operă colectivă, unde pictorul de origine română este coautor alături de George Brecht, Willem de Ridder și alți fondatori ai revoluției Fluxus.

Din arta recentă sau foarte recentă, Bogdan Achimescu, Horia Damian, Marcel Chirnoagă, Aurel Bauh, Gerd Bonfert, André Cădere, Diet Sayler, Gert și Uwe Tobias conturează direcții și zone de contact relevante (și) pentru viața culturală românească. Unii, cum este timișoreanul Bogdan Achimescu păstrează legături strânse cu România. Alții, cum sunt frații Tobias, la origine sași brașoveni, au emigrat încă din copilărie, s-au format și afirmat ca artiști dincolo de orice influențe românești. Totuși, chiar și opera lor integrează cu mare frecvență ecouri culturale ale copilăriei, mituri și șabloane culturale românești sau corelate cu România – cum este figura lui Dracula.

Filonul avangardismului românesc este asumat în artele plastice mai mult decât în oricare altă disciplină artistică. Dar artiștii care aleg să stea/lucreze în România îl estompează adesea în alte filosofii artistice și mai contemporane sau îl abandonează ca fiind filosofia unei zile de ieri. Cei care aleg să plece îl valorifică mult mai mult. Este o cale de a se conecta cu un trecut de excepție, în care exista doar embrionar ceea ce azi numim artă contemporană, iar ei pot produce ecouri ale unor origini autentice, ocultat adesea publicului occidental.

Există și similitudini biografice. Cu excepții, cum este Marcel Iancu/Janco, mulți dintre avangardiștii afirmați la București au cunoscut consacrarea după plecarea din țară. Brauner este cel mai clar exemplu. Ca el, mulți alții au ajuns în colecția MoMA. Liderul dadaist Tristan Tzara/Samy Rosenstock este prezentat prin publicațiile pe care le-a editat, dar și cu o lucrare în peniță. De asemenea, e coautor al unui mic tablou, Cadavre Exquis, 1933, alături de Valentine Hugo, André Breton și Greta Knutson. Pictorul Arthur Segal, probabil decanul de vârstă al dadaismului, apare cu ilustrațiile pentru coperta publicației Die Aktion din perioada 1915-1917. Tot cu ilustrații este prezent și Jacques Hérold, care a fost inclus în nouă expoziții ale muzeului, de la unele cu tematici generice – desenul, cartea ilustrată, printul modern – la unele destul de specifice: deformarea corpului, mitologii moderne sau caricatura și grotescul în suprarealism.

Mai mult sau mai puțin corelați cu nucleul avangardist „hard-core”, Reuven Rubin, fondatorul unui stil pictural în Israel, Pic Adrian, reprezentant al minimalismului catalan, sau Sandu Darie, emigrat în Cuba, sunt, de asemenea, prezenți în colecție.

Saul Steinberg, 1978. Foto: Evelyn Hofer. Copyright: CC BY SA NC

Artiștii care s-au stabilit în Statele Unite sunt cel mai bine reprezentați în colecția muzeului. Saul Steinberg, născut în Râmnicu Sărat, a dobândit celebritatea pe malurile vestice ale Atlanticului, ca ilustrator la The New Yorker. 25 dintre operele sale sunt acum în colecția muzeului local. În total, a fost inclus în 35 de expoziții. Fosta sa soție, bucureșteanca Hedda Sterne, este inclusă cu 35 de opere în colecția online, toate fiind lucrări de grafică, desen și litografie.

Serge Spitzer, absolvent al UNARTE în 1972, s-a impus în SUA prin instalațiile realizate, prin fotografie, grafică și video-art. La MoMA e prezent cu 27 de lucrări dintr-o serie de litografii și cu desene în creion și peniță.

Un alt artist româno-american, De Hirsch Margules, cândva destul de prezent în expozițiile muzeului, a dispărut treptat din atenția curatorilor, iar operele sale nu mai fac parte din actuala colecție. Prin opoziție, Frederick John Kiesler, născut la Cernăuți și format la Viena, ca arhitect și ilustrator, stabilit ulterior în Statele Unite, a fost după 2000 tot mai prezent în expoziții, ca artist reprezentativ pentru modernismul vienez, dar și pentru asocierea sa cu gruparea olandeză De Stijl. Un nume interesant este Louis Schanker, artist rătăcitor prin excelență, care a oscilat între stiluri și discipline artistice, viață de nomad și pictor de atelier, și care a lăsat în urmă o operă din care nu lipsesc lucrările valoroase sau surprinzătoare. Legătura lui cu România este foarte slabă, dar ea există. București este locul nașterii acestui artist care și-a petrecut copilăria în Bronx și a călătorit în lumea întreagă, fără însă a mai reveni în Europa de Est.

Reconstituirea, 1968. Sursa foto: Cinemateca Română

Muzeul din Manhattan a început să colecționeze fotografie și film încă de pe vremea când acestea puteau fi numite „noile media”. Astăzi termenul migrează tot mai mult către artele digitale, AI, VR sau tehnici sculpturale care includ „cutting edge technologies”. Făcând pași și în achiziția acestor noi tipuri de noi media, MoMA păstrează foarte importante de film și fotografie, pe care le dezvoltă în continuare.

Câțiva cineaști români sunt incluși în colecțiile Muzeului de Artă Modernă. Lucian Pintilie este portretizat de curatorii muzeului începând cu copilăria dintr-un sat din sudul Basarabiei, în Ucraina de azi, unde a crescut într-o comunitate multietnică și multiculturală: germani, români, ruteni, găgăuzi, turci, tătari, evrei, ucraineni și ruși. După interzicerea filmelor sale Reconstituirea, care anticipa Noul val românesc, și De ce trag clopotele, Mitică?/Scene de carnaval, în anii 1960-70, a plecat să lucreze în Iugoslavia și apoi a emigrat în Franța. Totuși, seria de filme din colecția MoMA este centrată pe ultimele sale producții, îndeosebi Niki și Flo/Niki Ardelean, colonel în rezervă, 2003, și scurt-metrajul Tertium non datur, 2005.

Prima manifestare majoră dedicată filmului românesc la MoMA a fost în 1970, cu proiecțiile Duminică la ora 6, filmul de debut al lui Pintilie, Pădurea spânzuraților, Ciulei, și Răutăciosul adolescent/A Woman for a Season, Gheorghe Vitanidis. A urmat Romanian Film Now, în 1988. Seria de proiecții a inclus Iacob, al lui Mircea Daneliuc, Pas în doi, Dan Pița, Întunecare, Alexandru Tatos. Ulterior, cinematografia română a fost constant prezentă la MoMA. Arhiva digitală a muzeului include opere, prezentări, dialoguri și/sau portrete de artist pentru Radu Jude, Tudor Cristian Jiurjiu, Livia Ungur, Adina Pintilie, Alexander Nanau. În prim-plan sunt prezentați Cristian Mungiu și Andrei Ujică, din cinematografie, și Mircea Cantor, din video-art.