N-ai s-o vezi vreodată îmbufnată. Poate obosită, la sfârșitul festivalului pe care îl organizează, dar niciodată supărată. Sau deprimată. Sau fără chef. Drept e că nici efervescentă. Vorbește calm, așezat, în același ritm. Sintaxa este impecabilă; logica, fără breșe. Lucrurile pe care le spune au totdeauna cap și coadă. Nu se poticnește, nu uită de unde a plecat, ideile nu se răsucesc și nu se întortochează. Discursul său, fie oral, fie scris, cu oricîte volute s-ar îmbogăți, pare dictat, cuvînt cu cuvînt, de zeul echilibrului, al clarității și al proprietății termenilor. Adevărat e că a făcut Facultatea de Filosofie și numai apoi s-a îndreptat către teatru. Așa, bătînd drumurile încolo și încoace, naționale și străine, în ultimii vreo douăzeci de ani, a ajuns un compendiu de teatru românesc și străin.

Dacă o prinzi în formă, îți povestește totdeauna o istorioară amuzantă: că a fost la o conferință într-o țară arabă unde conferențiarele aveau tratament diferit față de conferențiari, că tribulațiile ca să obțină viza pentru cea mai mare țară asiatică au stors-o timp de o lună, că, selecționeră UNITER fiind, a rămas înțepenită, pe câmp, între două microbuze, noaptea, într-un ger de crăpau pietrele. Pe scurt, totul se colorează cu umor în poveștile ei. Ca și în cronici, unde flerul și luciditatea, nu de puține ori, se pigmentează cu pastile acide. Ba, uneori, mai scapă și niște sarcasm abundent.

Oltița Cîntec, căci despre ea este vorba, își dezvoltă personalitatea și viziunea pe mai multe paliere convergente disciplinei pe care a ales-o, critica de teatru. Mai întâi, este directorul artistic al Teatrului „Luceafărul” din Iași. În această calitate, a devenit, de mulți ani, curatorul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, care a crescut și a tot crescut, ajungând ca la ediția de anul acesta să aibă peste cinci sute de invitați din 28 de țări. Un efort imens de organizare și de logistică pentru un teatru cu o echipă mică. Mai ales că ambiția directorului artistic, care face echipă bună cu cel general, Ioan Holban, este să aibă „exclusivități”, în traducerea Oltiței Cîntec, spectacole care se văd prima oară la Iași. Curiozitatea publicului este astfel menținută la cald. Ocupîndu-se de selecția spectacolelor pentru un festival destinat unui public cu multe categorii de vîrstă, de la pitici pînă la adolescenți, Oltița Cîntec are libertatea, dar și responsabilitatea să intereseze și să mulțumească toate căprăriile. Spectacole pentru copiii de pînă la trei ani stau alături, în aceeași săptămână de festival, cu producții pentru adulți, provocatoare și incitante, prin propuneri, teme și diversitate de stiluri, cu care orice selecționer s-ar mîndri. De altfel, eforturile sale de atâția ani nu au fost în zadar, pentru că selecționera a putut să vadă cu ochii ei cum publicul a evoluat odată cu festivalul. Spectacolele celor mai buni și mai îndrăzneți creatori de teatru se regăsesc pe afișul FITPTI. Acesta este avantajul dacă selecționerul are gust, cultură teatrală și discernămînt. Iar, ca profesoară la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, vrea să antreneze și în învățăcei aceleași calități. De mulți ani festivalul organizează și un seminar internațional de critică teatrală unde tinerii talentați în ale criticii găsesc cadrul să se profesionalizeze. Directoarea artistică știe că rolul unui manager este să ofere cadrul necesar talentelor ca să se pună în valoare, să se maturizeze și să se dezvolte în toate domeniile pe care le presupune teatrul. Construcția se face bob cu bob, de aceea, FITPTI are și un program de rezidențe pentru dramaturgi care, la final, sînt răsplătiți cu publicarea producțiilor create. Atenția pentru cartea scrisă rămîne unul dintre marile merite ale Oltiței Cîntec.

Dar criticul are și nas pentru creatorii talentați. Mai mult, pentru modul în care talentul lor s-ar putea armoniza cu cerințele unui teatru de copii și tineret. Două dintre producțiile excelente ale instituției o dovedesc: Prințul fericit de Oscar Wilde, un spectacol de o frumusețe tulburătoare, în regia lui Radu-Alexandru Nica, creator după care Oltița Cîntec mărturisește că a umblat doi ani ca să-l convingă să monteze la „Luceafărul”. Doi ani pentru că trebuia să-și încerce mîna într-un spectacol cu totul neobișnuit pentru stilistica sa, adresat unui tip de public pentru care nu mai lucrase. Apoi, aceeași Oltița Cîntec a inițiat o producție cu totul inovatoare în peisajul nostru teatral: Pisica verde de Elise Wilk, în regia lui Bobi Pricop care, cu această montare, aducea pentru prima dată, pe scena românească, formula de silent disco. Formulă mai potrivită nici că se putea pentru publicul tînăr căruia îi era destinat spectacolul. Ambele producții s-au dovedit spectacole de elită.

Dar criticul din ea știa că oricîtă emoție, frumusețe și plăcere, oricîtă contribuție la educația intelectuală, morală și estetică a publicului tînăr ar aduce reprezentația de o seară, opera care le-a declanșat trebuie consemnată. Este actul de responsabilitate al criticului față de valoarea creatorilor. Spectacolele au fost, de aceea, însoțite de două cărți vii, pline și consistente care au captat atmosfera de la repetiții, intențiile creatorilor din echipă, reacțiile publicului și ale specialiștilor: Cartea Prințului fericit / The Book of The Happy Prince de Daniela Magiaru și Carte cu Pisica verde / Book with The Green Cat. Silent Disco Story, volum coordonat chiar de ea. Preocupată de istoria teatrului din a cărui echipă managerială face parte, Oltița Cîntec va redacta și volumul 60 de stagiuni. Monografia Teatrului „Luceafărul” din Iași.

 

Iar criticul și teoreticianul își va demonstra priceperea, observația justă și sintetică în cărți destinate creatorilor români cu nume consolidate, ca în volumul Silviu Purcărete sau privirea care înfățișează sau Golem. Mit și spectacol cu regizorul Alexander Hausvater. Devenind președintă a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, Secția Română, în momentul în care preia mandatul, are o idee excelentă: să coordoneze un volum colectiv bilingv care să cartografieze situația „la zi” a teatrului românesc. Iar prim-planul să-l ocupe tinerii creatori. Apare, astfel, Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente / The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories. Ideea se reia apoi, an de an, derivată din aceeași responsabilitate pe care fiecare dintre noi o avem față de manifestările artei despre care încercăm să dăm seamă. Anul acesta, s-a lansat nu mai puțin de al cincilea volum: Teatrul. ro. 30 noi nume. Între timp, sub coordonarea Oltiței Cîntec, au apărut volumele Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative/Romanian Theatre Directing, from Authorship to Collaborative Practices, Teatrul românesc de azi. Noi orizonturi estetice/Romanian Theatre Today. New Horizons, Teatrul și publicul său tânăr. Realități românești/Theatre for young audience. Romanian realities, toate bilingve, cum se vede și din titlu, pentru că președinta AICT.RO știe ce important este ca artiștii noștri să aibă deschidere internațională.